Sonetul eternelor suspine

Webcultura are nevoie de susținerea ta. Ne poți sprijini prin intermediul unui abonament lunar

sau prin intermediul unei donații.

Mulțumim.

Când vii, îmi pare ziua că-nflorește
Cu zorii în petale aurii
Și revărsări de scânteieri zglobii
În cerul ce-n albastru se gătește.

Mă prinzi în umbre lungi de brațe-ntinse
Și mă alinți în dulcele balans
Din adierea ultimului dans
În care trupurile noastre-au fost cuprinse.

Simt curgerea eternelor suspine
Prin alte ceruri, dincolo de noi,
Lipsite de cântări de violine

Și văd plutind ușor, pe unde line,
În cercuri vii, trimise de-amândoi,
Poeme care vor să le aline.

Daniel Visan-Dimitriu

Daniel Visan-Dimitriu Facebook | De același autor

Profesor de matematică și de informatică, a debutat cu poezie în anul 2002. În 2003, a publicat primul volum- Aquarium. A fost premiat pentru creațiile sale în cadrul unor concursuri naționale și internaționale.

Recomandări

Adaugă comentariu