Sonetul eternelor suspine

Când vii, îmi pare ziua că-nflorește
Cu zorii în petale aurii
Și revărsări de scânteieri zglobii
În cerul ce-n albastru se gătește.

Mă prinzi în umbre lungi de brațe-ntinse
Și mă alinți în dulcele balans
Din adierea ultimului dans
În care trupurile noastre-au fost cuprinse.

Simt curgerea eternelor suspine
Prin alte ceruri, dincolo de noi,
Lipsite de cântări de violine

Și văd plutind ușor, pe unde line,
În cercuri vii, trimise de-amândoi,
Poeme care vor să le aline.

Ne bucurăm pentru că ne citești. Webcultura există cu ajutorul donațiilor cititorilor săi.
Ne poți susține prin intermediul unui abonament lunar

sau prin intermediul unei donații.

Mulțumim.

Daniel Visan-Dimitriu

Daniel Visan-Dimitriu Facebook | De același autor

Profesor de matematică și de informatică, a debutat cu poezie în anul 2002. În 2003, a publicat primul volum- Aquarium. A fost premiat pentru creațiile sale în cadrul unor concursuri naționale și internaționale.

Recomandări

Adaugă comentariu