Bine ai venit pe WebCultura

Din cuprins:

Smaranda Brăescu: regina zborului românesc

Două scurtmetraje SF amuzante

Maker vs. Marker Lupta “epică” dintre un creator și desenul său. O bătălie condusă și creată de designerul britanic Jonny Lawrence....

Continuare...


Inregistrare

Colaboratori

Trimite-ne un articol prin intermediul formularului de aici. Daca ne place, il publicam. La cel de al doilea articol publicat vei primi o parola personala.

Ai uitat parola?

Noua parola iti va fi trimisa pe e-mail.

Aboneaza-te gratuit

Powered by

Cultura civica

Smaranda Brăescu: regina zborului românesc

Sorin Tudorde @
21 May 2013

Povestea Smarandei Brăescu, prima femeie pilot și parașutist cu brevet din România, campioană europeană la parașutism și campioană mondială.

Smaranda Brăescu este una dintre marile eroine necunoscute ale neamului românesc. A purtat România în suflet, ducând-o la propriu – și la figurat – pe cele mai înalte culmi. O Românie care astăzi pare să își fie uitat încă unul dintre îngerii care o veghează, de acolo, de sus.

Nașterea unui vis

Smaranda Brăescu s-a născut pe 21 mai 1897, într-o familie nevoiașă din satul Hănțești (județul Galați). Tânara cu părul lung, ca neghina, împletit în codițe ce-i atârnau peste ie ca într-un tablou de Grigorescu, își petrecea visurile peste întinsul câmpiilor, în timp ce parcurgea, zilnic, pe jos, cei cinci kilometri care îi despărțeau satul de școala primară din Comuna Vizurești. Doar că, mai târziu, pe când avea 15 ani și era elevă la școala profesională din Bârlad, un vis mai mare avea să i se arate pe cer:  un avion pilotat de generalul Gheorghe Negrescu a aterizat pe un islaz din apropierea orașului, în întâmpinarea regelui Carol I, care urma sa viziteze trupele din garnizoana de acolo. Era primul avion pe care îl vedea. Și primul vis coborât pe pământ. Și, cuibărindu-și visul acela în suflet, și-a promis că se va înălța odată cu el.

Și astfel se face că, în același an, 1912, Smaranda a primit “botezul aerului”: văzându-i focul din priviri și din suflet,  sublocotenentul aviator Dumitru Naidinescu a primit-o în avionul Farman ( un avion din lemn și pânză, fabricat la atelierele Chitila de meșteri români), oferindu-i, pentru întâia dată, zborul.

Prima femeie parașutist din România

Viața avea să o poarte la București, unde, între anii 1924 și 1928 a urmat cursurile Academiei de Belle Arte, secția de Artă Deco­rativă. Și cum zborul îi rămăsese întipărit în suflet, în 1928 o regăsim printre cei veniți să vadă marele miting aviatic al parașutiștilor germani. Parașutiști între care se afla și Otto Heinecke, inventatorul german al parașutei, pe care Smaranda reușește să-l cunoască personal. Văzându-i entuziasmul, Heinecke o va invita la Berlin. Smaranda nu va sta mult pe gânduri și, împrumutându-se de bani de la profesoara ei, Elena Muscan, va pleca, pe 1 iulie 1928, în capitala Germaniei. Aici își va cumpăra o parașută de la firma Schroder & Co și, patru zile mai târziu, pe 5 iulie 1928, Smaranda Brăescu avea să efectueze primul său salt cu parașuta, de la înălţimea de 600 de metri.

“Cădeam, cădeam cu toată greutatea corpului, cu toată senzația căderii vertiginoase. O clipă nesfârșită și, deodată, o smucitură, care curmă fâlfâitul parașutei în desfășurare. Se deschisese și eram salvată. Făcui ochii mari și privii în jur… apoi mă pornii pe râs, așa, singură în cer, ca un copil căruia i-a reușit o ștrengărie… Am căzut pe spate, fără măcar să mă zgârii. Cei care au pornit spre locul unde căzusem m-au găsit strângându-mi liniștită parașuta. Dl Heinecke m-a îmbrățișat și a strigat: «Bravo, România!».”

Smaranda Brăescu devenea astfel prima femeie parașutist din România, iar România,cea de a patra țară în lumea parașutismului european.

Doborârea recordului mondial

La Berlin a obținut brevetul internațional de parașutist și tot aici v-a învăța plierea parașutelor (fiind prima femeie care a știut să facă acest lucru). Apoi, se întoarce în România și începe să participe la mai multe mitinguri aviatice din țară și din străinătate, deși greutățile materiale, dar mai ales prejudecățile vremurilor îi îngreunau mult demersurile o urmăreau peste tot. Și, deși a avut un accident de avion (în august 1929) și un al doilea cu parașuta (în 1930, la Satu Mare, în care s-a ales cu coastele sfărâmate și a trebuit să stea șase luni în spital), Smaranda avea un singur gând: să doboare recordul mondial.

La acea vreme, recordul european era deținut de o parașutistă din Germania care reușise o săritură de la 4.000 de metri, iar recordul mondial de o parașutistă din SUA, care reușise o săritură de la 5.384 de metri. Așa că pleacă din nou la la Berlin, de unde achiziționează o parașută specială pentru recorduri. Apoi, ajutată de pilotul Alexandru Papană, primește autorizația din partea Comandamentului Superior al Aviației să bată – dacă poate – recordul feminin.

În ziua de 2 octombrie 1931, escortată de două avioane – unul cu medic, celălalt cu comisarii sportivi – Smaranda Brăescu avea să sară de la 6.000 de metri înălțime. Și, după ce a plutit prin văzduh 21 de minute și 25 de secunde, avea să aterizeze pe pământului Bărăganului, la 28 km de Slobozia, cu trei recorduri coborâte din ceruri: recordul mondial feminin, recordul european feminin și recordul național absolut atât la bărbați, cât și la femei.

O reușită pentru care va fi răsplătită de Regele Carol al II-lea cu Crucea de Aur a Virtuții Aeronautice, cea mai râvnită decorație militară aviatică.

“Unii m-au considerat o excentrică, alții poate chiar o nebună. Dar eu mi-am văzut de drumul pe care aveam să-mi găsesc idealul și mulțumirea sufletească. N-am bătut recordul, nici pentru glorie, nici pentru premii. Puteam să realizez același record în Apus sau în America, unde o asemenea realizare constituia evenimentul zilei. Dar am preferat sa realizez evenimentul aici, în țară, pe pământul țării mele și pentru numele nostru românesc. Nu știu dacă un record mondial feminin este o isprava atât de mare precum spuneți. Totuși, ne conferă un drept în concertul mondial al parașutiștilor și al sportivilor, care trebuie sa ne dea și noua, românilor, considerația meritată!”

“Eu reprezint România și mă port ca atare!”

Prezent în România la o conferință aeronautică, președintele Asociației Aeronautice Americane (AAA) salută succesul Smarandei și o invită în SUA pentru ca recordul să îi poată fi omologat și acolo. Iar Smaranda acceptă fără ezitare, dând scepticilor o replică memorabilă: “Viața mea nu înseamnă nimic dacă o țin pentru mine. Îmi dăruiesc viața țării și vreau să o dăruiesc frumoasă și încărcată de glorie. Nu mă voi întoarce decât biruitoare!”.

Fondurile necesare au fost strânse cu ajutorul ziarului Universul și din donațiile românilor din SUA, iar pe 25 decembrie 1931 era deja la New York, iar apoi, pe 10 ianuarie 1932, la baza militară din Sacramento, lângă San Francisco. În ziua de 19 Mai 1932, Smaranda a executat un salt de la înălțimea de 7.200 de metri. Și a reușit! Depășindu-și vechiul record, Smaranda Brăescu devenea astfel “sportiva nr. 1 a lumii”, înscriindu-și numele în istoria aviației mondiale.

A rămas în SUA până în octombrie, pentru a-și lua brevetul de pilot. Și cum, în acea perioadă, alte două parașutiste – Helen Schmidt și Jackie Dore – făceau demonstrații pentru marele public, impresarul lor, Nat Black, i-a propus, contra unor sume fabuloase, să facă demonstrații pe timp de noapte cu un costum reflectorizant. Smaranda însă a refuzat:

“Eu am adus țării mele un record mondial și nu-mi pot transforma victoria într-o afacere. Eu reprezint România și mă port ca atare!”.

Performanța stabilită în 1932 de către Smaranda Brăescu a putut fi depășită abia 20 de ani mai târziu (pe 8 mai 1951, căpitanul Traian Dumitrescu-Popa a reușit o săritură de la 7250 de metri, stabilind astfel noul record de parașută – masculin – al României).

Zborul la Ceruri

A urmat războiul – în timpul căruia a fost activă ca pilot în celebra “Escadrilă Albă” de avioane sanitare – iar apoi, pentru că s-a numărat printre cei 11 semnatari ai unui memoriu prin care se condamna falsificarea alegerilor din 1946, comuniștii aveau să o condamne la închisoare.

Va fi ascunsă de prieteni – între care profesorul universitar Ion I. Gheorghiu din Iași și preotul Matei Dumitru – nu va fi găsită niciodată de comuniști. Se îmbolnăvește însă de cancer mamar si este internată pe ascuns la Clinica Universitară Cluj și operată de profesorul doctor Fălcoianu. Cu toate îngrijirile primite, pe 2 februarie 1948 Smaranda Brăescu avea să plece spre ceruri. De această dată, pentru totdeauna.

Potrivit cercetărilor întreprinse de profesorul Neculai Staicu – dar încă neconfirmate – mormântul ei s-ar afla în Cimitirul central din Cluj, unde ar fi fost îngropată sub numele de Maria Popescu.

Aripa frântă a uitării

Astăzi, numele Smarandei Brăescu mai este prezent în memoria poporului pe care l-a iubit și l-a cinstit doar cu numele unei străzi din București, cu un mic stand la Muzeul Aviației, cu denumirea unei aeronave Tarom și al unui aeroclub din Oradea și cu numele unei unități de parașutiști din Bacău.

Aripa frântă a uitării…

(surse: 1, 2, 3, 4)

Despre autor

Sorin Tudor

| Blog | Mai multe articole

Uneori, prin ochii mei, internetul se vede altfel. “Contentul” se numeste simplu, “continut”, iar “user generated” capata vagi conotatii pleonastice de vreme ce El, Userul, nu are incotro: trebuie sa-si fie Creator al propriei Vieti. Poate ca, intr-o zi, vom ajunge sa ne cunoastem mai bine.

Comentează

Atitudini

Parteneri

© 2010-2014 WebCultura.