Singurătatea zorilor

Ți-am întins o mână,
Apoi pe-amândouă
Și-am cerut privirea-ți caldă să rămână,
Fără nori de gheață, fără stropi de rouă.

M-ai privit, mirată
Și-ai întins, uimită,
Mâna care-n visuri, noaptea, mi se-arată
Ca de zeitate-n marmură cioplită.

Și te-am strâns în mine,
Te-am purtat prin sânge
Spre un loc în care ție să se-nchine
Sufletul ce-n viața fără tine plânge.

Tu, în pieptu-mi înger
Ce-mi veghezi iubirea,
Știi că fără tine visurile-mi sânger
Și în zorii singuri își găsesc pieirea?

Ne bucurăm pentru că ne citești. Webcultura există cu ajutorul donațiilor cititorilor săi.
Ne poți susține prin intermediul unui abonament lunar

sau prin intermediul unei donații.

Mulțumim.

Daniel Vișan-Dimitriu

Daniel Vișan-Dimitriu De același autor

Pentru a publica în cadrul Cenaclului WebCultura trimite-ne textul tău prin intermediul acestui formular. Și, nu în ultimul rând, te rugăm să citești și cele câteva rânduri scrise aici. Important: autorii care au publicat deja cel puțin trei creații în paginile Cenaclului și doresc pagini de autor sunt rugați să ne contacteze prin intermediul aceluiași formular.

Recomandări

Adaugă comentariu