Și mi-a rămas din toate, azi, numai rugăciunea

Vai, putrezește nucul, e plin de scorburi, trunchiul
Și nimenea nu știe din care vremuri vine,
Era bătrân când tata, la umbra lui, cu mine
Stătea în miez de vară și își pleca genunchiul

Rugându-se acolo, în șoaptă, cu suspine,
Doar el știa ce-i spune plângând, lui Dumnezeu,
Alături, lângă tata, ședeam tăcută, eu,
Iar el striga la ceruri durerea să-i aline.

Părea aprinsă zarea, pământul, cerul, lumea,
Când tremura frunzișul de focul viu al rugii,
S-a dus de-atunci și tata, îmbătrânesc toți nucii
Și mi-a rămas din toate, azi, numai rugăciunea.

rugaciunea

Ne bucurăm pentru că ne citești. Webcultura există cu ajutorul donațiilor cititorilor săi.
Ne poți susține prin intermediul unui abonament lunar

sau prin intermediul unei donații.

Mulțumim.

Emilia Amariei

Emilia Amariei De același autor

Pentru a publica în cadrul Cenaclului WebCultura trimite-ne textul tău prin intermediul acestui formular. Și, nu în ultimul rând, te rugăm să citești și cele câteva rânduri scrise aici. Important: autorii care au publicat deja cel puțin trei creații în paginile Cenaclului și doresc pagini de autor sunt rugați să ne contacteze prin intermediul aceluiași formular.

Recomandări

Adaugă comentariu