Și dă-ne nouă astăzi cerul nostru de fiecare zi…

Cu toții avem parte de zile proaste. Viața nu cruță pe nimeni.

Fiecare dintre noi va traversa, la un moment, dat perioade de criză în decursul cărora până È™i simplul fapt de a trage aer în piept pare a fi asemănat cu urcarea Golgotei. O Golgotă urbană în care îți duci “crucea cotidianului”, mergând pe străzile oraÈ™ului cu capul plecat, privindu-È›i pantofii în timp ce te pierzi în puzderia de oameni.

ÃŽÈ›i priveÈ™ti perechea de pantofi ca È™i cum ai cerÈ™i un semn, ceva care să îți dea senzaÈ›ia că, poate, cineva sau ceva e martorul strigatului tău interior, un strigăt ce își cauta disperat un ecou. Dar totuÈ™i… un semn de la perechea ta de pantofi?! Poate părea uÈ™or hilar, dar nu este. Aceasta este doar nevoia acelui “ceva” care să te facă să mergi înainte È™i să nu renunÈ›i să speri.

Iar în încăpățânarea asta de a spera, ridici capul È™i cauÈ›i un răspuns printre feÈ›e vagi, ce se perinda pe retina ochiului tău, rămânând însa la fel de inexpresive ca proprii-È›i pantofi. Și atunci acel “ceva” apare sub forma unui mesaj, a unui indemn scris pe panoul publicitar din staÈ›ia de autobuz alăturata: “PriveÈ™te cerul !”.

Dintr-o data, ridici privirea spre cer, iar ochii deunăzi ascunși după cortina grea a pleoapelor sunt inundați de o mare de albastru. Privind cerul, tragi aer în piept și simți viața curgând prin tine. Ai un cer deasupra, ai clipa de acum, ai un motiv să mergi mai departe. Cu capul sus!

Dar stai o clipa! “PriveÈ™te cerul” nu este oare aceeaÈ™i frază absurdă, acel gen de “mâzgălitură desenata de baieÈ›ii de cartier” pe care, parcă mai ieri, nu te puteai abÈ›ine să o numeÈ™ti “poluare vizuală”? ÃŽnsă se pare că astăzi acest gen de frază È›i-a “poluat” gândirea cu o substanță toxică pentru apatia în care tocmai căzuseÈ™i.

Ce este aceasta “poluare vizuală”? Provine dintr-o simplă nevoie, un imbold ce sălășluieÈ™te în fiecare dintre noi să lase în urmă ceva, o amprentă, o dovadă că am fost, că poate mai suntem È™i că avem ceva de transmis. Iar această dorință de exprimare, de manifestare a luat forma inscripÈ›iilor sau a desenelor scrijelite, zgâriate sau vopsite în spaÈ›ii publice. ÃŽn doua cuvinte: artă stradală.

TotuÈ™i, această forma de artă a luat naÈ™tere odată cu lumea. Cu mult timp înainte de epoca modernă, cavernele erau “gravate” de către oamenii ale căror vestigii pot fi È™i astăzi admirate în peÈ™terile străvechi. Aceste “picturi murale” au fost modul strămoÈ™ilor noÈ™tri de a spune “noi am trecut pe aici înaintea voastră”.

Astăzi oraÈ™ele s-au “muzealizat”, iar spaÈ›iul public a devenit o galerie de arta în care dorinÈ›a pentru frumos este revărsată în mod anonim prin numeroase căi de exprimare artistică.

Deși arta stradală este voalată de faptul că artiștii rămân, de cele mai multe ori, necunoscuți, lăsându-și doar operele să capete o identificare, haideți, totuși, să nu lăsăm sentimentele acestora în anonimat:

dacă un anumit mesaj văzut mâine îți va transmite dragoste, atunci dă și această dragoste mai departe. Indiferent dacă este vorba de mama ta, de fratele tău, de prietena ta sau chiar persoana aceea din autobuz care pare să treacă printr-o perioada grea. Eliberează-ți gândurile bune și, la rându-ți, vei putea elibera.

(foto: privește cerul)