Și dă-ne nouă astăzi cerul nostru de fiecare zi…

Împreună putem supraviețui ignoranței. Susține și tu Webcultura.

Ne puteți citi astăzi și mulțumită lor.

Cu toții avem parte de zile proaste. Viața nu cruță pe nimeni.

Fiecare dintre noi va traversa, la un moment, dat perioade de criză în decursul cărora până și simplul fapt de a trage aer în piept pare a fi asemănat cu urcarea Golgotei. O Golgotă urbană în care îți duci “crucea cotidianului”, mergând pe străzile orașului cu capul plecat, privindu-ți pantofii în timp ce te pierzi în puzderia de oameni.

Îți privești perechea de pantofi ca și cum ai cerși un semn, ceva care să îți dea senzația că, poate, cineva sau ceva e martorul strigatului tău interior, un strigăt ce își cauta disperat un ecou. Dar totuși… un semn de la perechea ta de pantofi?! Poate părea ușor hilar, dar nu este. Aceasta este doar nevoia acelui “ceva” care să te facă să mergi înainte și să nu renunți să speri.

Iar în încăpățânarea asta de a spera, ridici capul și cauți un răspuns printre fețe vagi, ce se perinda pe retina ochiului tău, rămânând însa la fel de inexpresive ca proprii-ți pantofi. Și atunci acel “ceva” apare sub forma unui mesaj, a unui indemn scris pe panoul publicitar din stația de autobuz alăturata: “Privește cerul !”.

Dintr-o data, ridici privirea spre cer, iar ochii deunăzi ascunși după cortina grea a pleoapelor sunt inundați de o mare de albastru. Privind cerul, tragi aer în piept și simți viața curgând prin tine. Ai un cer deasupra, ai clipa de acum, ai un motiv să mergi mai departe. Cu capul sus!

Dar stai o clipa! “Privește cerul” nu este oare aceeași frază absurdă, acel gen de “mâzgălitură desenata de baieții de cartier” pe care, parcă mai ieri, nu te puteai abține să o numești “poluare vizuală”? Însă se pare că astăzi acest gen de frază ți-a “poluat” gândirea cu o substanță toxică pentru apatia în care tocmai căzuseși.

Ce este aceasta “poluare vizuală”? Provine dintr-o simplă nevoie, un imbold ce sălășluiește în fiecare dintre noi să lase în urmă ceva, o amprentă, o dovadă că am fost, că poate mai suntem și că avem ceva de transmis. Iar această dorință de exprimare, de manifestare a luat forma inscripțiilor sau a desenelor scrijelite, zgâriate sau vopsite în spații publice. În doua cuvinte: artă stradală.

Totuși, această forma de artă a luat naștere odată cu lumea. Cu mult timp înainte de epoca modernă, cavernele erau “gravate” de către oamenii ale căror vestigii pot fi și astăzi admirate în peșterile străvechi. Aceste “picturi murale” au fost modul strămoșilor noștri de a spune “noi am trecut pe aici înaintea voastră”.

Astăzi orașele s-au “muzealizat”, iar spațiul public a devenit o galerie de arta în care dorința pentru frumos este revărsată în mod anonim prin numeroase căi de exprimare artistică.

Deși arta stradală este voalată de faptul că artiștii rămân, de cele mai multe ori, necunoscuți, lăsându-și doar operele să capete o identificare, haideți, totuși, să nu lăsăm sentimentele acestora în anonimat:

dacă un anumit mesaj văzut mâine îți va transmite dragoste, atunci dă și această dragoste mai departe. Indiferent dacă este vorba de mama ta, de fratele tău, de prietena ta sau chiar persoana aceea din autobuz care pare să treacă printr-o perioada grea. Eliberează-ți gândurile bune și, la rându-ți, vei putea elibera.

(foto: privește cerul)

Tweet