Bine ai venit pe WebCultura

Din cuprins:

Sesiune de autografe Margareta Paslaru la Ceainaria Carturesti

E iar decembrie

E iar decembrie, Nici nu mai ştiu a câta oară Când zările aşteaptă-n drogherie Zăpezile prelungi de iarn-amară. E iar...

Continuare...


Powered by

Sesiune de autografe Margareta Paslaru la Ceainaria Carturesti

WebCulturade @
16 October 2012

Dragă cititorule, îți cerem din nou ajutorul. Pentru că, într-o lume a reclamelor agasante, WebCultura poate exista doar cu ajutorul acelora care aleg să ne susțină prin donațiile lor. Mulțumim! Webcultura.

Fanii Margaretei Pâslaru o vor putea reîntâlni pe artistă luni, 22 octombrie, începând cu ora 18.30, în cadrul unei sesiuni de autografe în jurul volumului “Eu şi Timpul. Viaţă, vocaţie, viziune”, apărut la Curtea Veche Publishing.

Evenimentul, ce va avea loc la ceainăria din incinta Librăriei Cărtureşti Verona (Str. Pictor Arthur Verona, nr.13), o va avea ca invitată pe Ruxandra Săraru şi va include o surpriză muzicală pregătită de Margareta Pâslaru alături de chitaristul Călin Grigoriu.

În volumul “Eu şi Timpul. Viaţă, vocaţie, viziune“, lansat în primăvara acestui an, Margareta Pâslaru reuşeşte să suprindă cinematografic şi să redea cu sensibilitate momente reprezentative din viaţa şi cariera sa. Cititorii vor fi bucuroşi să descopere în cartea cu amintiri 100 de ilustraţii din arhiva personală, multe dintre ele prezentate publicului în premieră.

Dintr-o familie de artişti, Margareta Pâslaru a moştenit înclinaţiile spre artă, ştiind să danseze, să creeze costume, să cânte şi să interpreteze roluri interesante, având adesea alături artişti remarcabili ce au rămas în inimile oamenilor, precum Toma Caragiu, Ştefan Iordache, Marin Moraru, George Măruţă, Rodica Tapalagă sau Maria Tănase.

Titlul volumului a fost ales, după cum declară chiar Margareta Pâslaru, ca urmare a obsesiei sale pentru ireversibilul TIMP, ce a urmărit-o încă de la vârsta de 9 ani, când a conştientizat că “nu va mai serba niciodată 9 ani la 9 iulie”. Această preocupare a continuat prin cântecele compuse de-a lungul timpului: “Ceasul vrăjitor” (1967), “Timpul” (1970), “Eu şi Timpul” (1980). Momentul decisiv pentru alegerea titlului cărţii autobiografice a rămas, însă, emoţionanta redescoperire, la 69 de ani, a bustului realizat de Corneliu Medrea, bust ce o reprezenta chiar pe artistă la 19 ani. Fotografia ce ilustrează acest moment apare pe coperta cărţii. “Nimic nu este întâmplător”(Margareta Pâslaru).

Volumul poate fi găsit în librării la preţul de 30 lei.

Despre autor

Comentează

Parteneri

© 2010-2014 WebCultura.