Sculpturile din foc

Mici miracole realizate cu ajutorul flăcărilor unor chibrituri.

Fotograful rus Stanislav Aristov creează mini-sculpturi din foc folosindu-se doar de chibrituri pe care, în prealabil, le cioplește și le asamblează în diferite forme.

Deși nu a avut până acum nicio expoziție personală, Stanislav a devenit o adevărată vedetă a iubitorilor de frumos din mediul online.

“Prima mea sculptură din chibrituri s-a născut din întâmplare pe când mă gândeam la o lucrare pentru un concurs fotografic. Și, în timp ce priveam flacără, am început să mă gândesc cum aș putea reprezenta viața. Există o ardere a trecutului, fumul amintirilor ce dăinuie și partea neatinsă de foc a chibritului, reprezentând viitorul. Iar focul este viața.”

(via)

Ne bucurăm pentru că ne citești. Webcultura există cu ajutorul donațiilor cititorilor săi.
Ne poți susține prin intermediul unui abonament lunar

sau prin intermediul unei donații.

Mulțumim.

Sorin Tudor

Sorin Tudor Blog | De același autor

Uneori, prin ochii mei, internetul se vede altfel. “Contentul” se numeste simplu, “continut”, iar “user generated” capata vagi conotatii pleonastice de vreme ce El, Userul, nu are incotro: trebuie sa-si fie Creator al propriei Vieti. Poate ca, intr-o zi, vom ajunge sa ne cunoastem mai bine.

Recomandări

Un comentariu

  1. bianca

    interesant

Adaugă comentariu