Ma gandesc doar ca T. a ramas un nume scris pe o copertă, termen de pastrare – 15 ani, dar termenul de pastrare al sufletului lui? O eternitate.
Nu am pe ce să scriu, nu am unde să scriu. Autopsii pe suflet: au luat bucati din trup, fragmente din organele interne, din creier, acolo unde erau înregistrate emoţiile si mişcarile si dragostele lui pentru mine, pentru restul, insa nu au gasit niciun fragment din sufletul lui. L-ar fi luat, l-ar fi pus în recipientele lor, ar fi turnat peste el tot felul de substanţe, mai-mai că or gasi esenta, secretul…
Unii parasesc pentru ca nu mai pot rezista vieţii, sustragere, abstragere, dar nu abandon. Îl intreb uneori unde e? Ce mai face? Toate obiectele din jur urlă numele lui, nu – îmi zic- nu a murit niciodata, merg la el ca sa prelungesc tot acest vis, nu a murit, doar a plecat în călătoria pe care viaţa nu i-a permis-o şi i-a refuzat-o.
Unde esti? Ce mai faci? Te plictisesti de viata ta, de singuratatea in care dormi si in cate nopti nu a plouat peste umerii tai, peste ochii tai galbeni…
Unde esti? Ce mai faci ? Ţi-ai gasit tigarile si ciocolata cu rom şi-ai aprins tigara cu bricheta ta, ultimul lucru pe care mi l-ai lasat si pe care ar fi trebuit sa il păstrez pentru că era al tau si scrisoarea mea in care ai gasit tot adevarul cuvintelor care nu s-au spus.
Ai stat o vreme alungit, ţi s-a facut frig apoi, ţi-ai aprins tigara si apoi ai mâncat flămând din ciocolata cu rom, iar după, ai stat o vreme in genunchi si ai crezut ca in sfarsit ti-ai gasit linistea din toata viata ta si nici macar habar nu aveai ca nu mai esti si ca in curand nimic nu va mai fi a fel, nicio dupa amiaza amandoi, nicio vorba, nimic, iar tu nu vei mai fi acolo, asa cum erai mereu, in patul tau, nemiscat si epuizat de prea multa viata si saturat de toate trăirile, pentru ca obosiseşi, nu-i asa?
Si ai ţinut mortiş sa pleci. Te-ai asezat pe malul apei si pentru tine a incetat totul… trecutele treişp.e..
pentru tine nu a mai venit primavara…
