Bine ai venit pe WebCultura

Din cuprins:

Schimbul

Pentru tine ce este mai important in viata?

Chiar așa: pentru tine ce este mai important în viață? Before I Die este denumirea celui mai recent proiect ar...

Continuare...


Powered by

Schimbul

Mădălina Dumitrachede @
28 February 2014

Like Father, Like Son (2013) – un fascinant tablou de familie.

Cineastul Hirokazu Koreeda este cunoscut pentru cel puţin trei calităţi: abilitatea de-a dirija, într-o manieră convingătoare, copiii, acuitatea realistă (vizibilă chiar şi în acele încercări fantastic-alegorice, precum After Life sau Air Doll) şi dorinţa de-a strecura pastila realistă sub aparenţe jucăuşe (în special, prin muzică). În pelicula Like Father, Like Son (2013), există jocul actoricesc al copiilor, dar este doar pretexul confruntărilor unor adulţi.

Koreeda analizează celula familială, pornind de la două cazuri diferite. Mai întâi, prezintă, destul de voalat, rutina conjugală din familia arhitectului Nonomiya, semnalând diferenţele dintre cei doi soţi prin prisma educaţiei. Zâmbetul binevoitor ce maschează cruzimea bine disimulată este marca celor de tipul ambiţiosului arhitect Ryota (Masaharu Fukuyama). Fericirea promovată ca valoare socială este afişată peste tot de familiile bogate precum cea a soţilor Nonomiya.

Scenariul are rolul de-a expune fisurile din spatele faţadei, printr-o lovitură de teatru.

Familia Nonomiya află (printr-un apel telefonic de la maternitate) că, Keita, nu este fiul lor biologic. În spital, la naşterea lui Keita, se produsese un schimb (intenţionat!) de bebeluşi. Brusc, filmul se concentrează asupra lui Ryota. Acestuia i se confirmă anumite îndoieli legate de capacităţile native  ale fiului său, de aceea incertitudinile – toate interogaţiile lui -, devin motorul întregului film.

Like-Father,-Like-SonOare relaţia tată-fiu trebuie să se bazeze pe “moştenirea genetică” (ADN-ul) sau pe acele momente de tandră complicitate şi dragoste petrecute împreună?

Problema paternităţii odată declanşată stârneşte o întreagă avalanşă de situaţii delicate. Dorinţa nestăpânită de-a poseda şi ambiţia nemăsurată a lui Ryota îl determină să le ceară celorlalţi părinţi (cuplul de părinţi biologici ai lui Keita) custodia pentru ambii băieţi, ca şi cum cele două fiinţe ar fi fost nişte trofee. Culpa de-a nu fi simţit (fiorii maternităţii) că acel copil nu-i aparţine o prezintă pe fragila soţie de arhitect (delicata Machiko Ono) ca pe o verigă ”slabă” în acest cuplu.

În felul acesta, cineastul nipon formulează şi expune un conflict de clasă între cele două cupluri, opunându-i familiei Nonomiya o modestă familie –  Saiki. Răceala şi perfecţionismul arhitectului sunt puse faţă în faţă cu aparenta stângăcie a vânzătorului de produse de bricolaj. Contrapuctul comic se naşte din încleştarea celor doi taţi ce-şi doresc păstrarea băieţilor în custodia proprie. Fiecare luptă folosindu-şi propriile resurse, unul succesul financiar şi social, celălalt echilibrul conferit de viaţa cu adevărat armonioasă de familie. Ca mulţi alţi taţi japonezi, Yudai Saiki nu încearcă să fie tată, el chiar este. Însă,  Ryota trebuie să devină un  tată în adevăratul sens al cuvântului. Deşi aparţin unor medii sociale diferite, cele două familii petrec destule momente împreună (întâlnirile de la spital, de la pub sau vizitele în propriile cămine). Ni se prezintă o Japonie aflată la graniţa dintre tradiţional şi occidental. Bunica maternă a lui Keita – o femeie şugubeaţă îmbrăcată în kimono – menţine vioiciunea, jucând tenis (jocuri Play Station) cu nepoţelul.

Like Father, Like Son

Regizor: Hirokazu Koreeda
Scenarist: Hirokazu Koreeda

Distribuţia:
Masaharu Fukuyama
Yoko Maki
Jun Kunimura
Kirin Kiki
Ono Machiko
Isao Natsuyagi

Premii, nominalizări, selecţii

Cannes (2013) – Premiul Juriului: Hirokazu Koreeda
Cannes (2013) – Palme D’Or , nominalizat: Hirokazu Koreeda

Koreeda nu oferă o definiţie simplistă a paternităţii, ci menţine un echilibru între observarea cotloanelor mai întunecate ale comportamentului social uman şi devoalarea sensibilăţii sufletului omenesc (muzica – Variations Goldberg interpretate de Glenn Gould – şi imaginile sunt delicate, aproape sentimentale). Lăsând deoparte melodrama intimistă, filmul explorează cărarea adâncă şi bătătorită de ”glasul sângelui”. Momentul în care Ryota îi înapoaiză asistentei vinovate de schimbarea copiilor plicul cu banii cu care aceasta voia să şteargă greşeala scoate la iveală un adevăr trist: ”Mi-ai distrus familia.” Scena este completată de intervenţia ”fiului” acestei femei, venit să-şi susţină mama, deşi ea era doar soţia tatălui său, nefiindu-i mama biologică. Din această frustrare, asistenta schimbase copiii la maternitate.

Cu o durată (120 minute) uşor extinsă, salvată prin momentele de umor, pelicula Like Father, Like Son este o bulversantă radiografie a sufletului omenesc, surprins între luciditate şi pathos.

Cineastul Koreeda evocă, într-o manieră elegiacă, dar şi distanţată în egală măsură, întrebările esenţiale cu care se confruntă lumea contemporană.

Despre autor

Mădălina Dumitrache

| Facebook | De același autor

Cultura te îmbogăţeşte, te plasează pe o anumită ierarhie valorică, cu condiţia să fie dublată de inteligenţă şi de cei şapte ani de acasă. Licenţiată în Teatrologie-Filmologie (UNATC "I.L.Caragiale, Bucureşti) şi Pedagogie (Univ. Buc.), mă simt aproape de cei "săraci în arginţi, dar bogaţi în iluzii" ştiind că cea mai subtilă şi solidă formă de supravieţuire este CULTURA.

Comentează

Parteneri

© 2010-2014 WebCultura.