Bine ai venit pe WebCultura

Din cuprins:

Şanţul

Viața: o explicație în trei imagini

Adevărul este… Adevărul este că rămânem, cu toții, niște copii. Că visăm cu ochii larg deschiși și cu sufletele avântându-se prin...

Continuare...


Powered by

Autor: Adrian Mielcioiu

Şanţul

Adrian Mielcioiu28 January 2016

Susține și tu Webcultura! Pentru că, împreună, putem supraviețui ignoranței și ignoranților.

Mulțumim. (Vezi aici cine a donat până acum.)

Ca un bolid de lumină o nouă zi spulberă în mare viteză bariera jaluzelelor întredeschise şi frȃnă cu piuit de vrăbii în camera unde copilul dormea liniştit. Împins dinspre fereastră de unda de şoc aerul somnoros întoarse ceasul de pe peretele opus câteva secunde înapoi, în timp ce mânuţele pleoapelor se strânseră puternic în jurul ochilor după care se desfăcură încet lăsând să scape printre degeţelele genelor primele priviri pe care copilul le schimba cu lumea acelei zile.

Pentru Ştefi, ziua pe care n-o va putea uita niciodată abia începuse. După ce se mai întinse de câteva ori, rostogolindu-se de la o margine la alta a patului, în cele din urmă îşi părăsi culcuşul şi se îndreptă căscând către baie. În timp ce se spăla, apa rece scoase la iveală urma înfricoşătoare a unui vis pe care nu şi-l mai amintea bine, ca o fosilă imperfect conservată ȋn mȃlul dimineţii. Cu mintea captivată ȋncă de ce visase, merse în bucătărie unde îl aştepta micul dejun pregătit de mama lui înainte să plece la serviciu. Se apucă de mâncat fără prea multă poftă forţându-se să-şi mute atenţia la ce avea să facă în acea dimineaţă. Vacanţa de vară era pe sfârşite aşa că trebuia să profite la maxim de timpul care-i mai rămăsese până când şcoala îi va ocupa toate dimineţile. Se ridică repede de la masă, se echipă pentru joacă şi ieşi val-vârtej afară din casă, acolo unde prietenii lui, mai mult ca sigur, deja îl aşteptau să încingă o partidă de fotbal.

Cȃnd ieşi din scară i se zbârli pielea de frig pentru că soarele era ȋncă de cealaltă parte a blocului. N-avea de unde să ştie că pe parcursul acelei zile de pomină care era abia la început, pielea i se va mai zbârli de câteva ori, şi de fiecare dată, nu din cauza frigului. Uşor surprins că nu găsise pe nimeni în faţa blocului, Ştefi se plimbă puţin cu mingea la picior încercând să se mai încălzească şi după ce fluieră pe la ferestrele prietenilor lui, fără să primească vreun răspuns, ocoli blocul ieşind în spatele lui, de unde se vedea departe liziera pădurii dincolo de un maidan vălurit scăldat ȋn lumina caldă a soarelui. Băiatul îşi luă mingea şi grăbi pasul spre locul în care credea că îşi va găsi prietenii.

După o bună bucată de mers se opri să privească ȋn urmă. Tot cȃmpul era învăluit într-o linişte vegetală perforată neîntrerupt de ţârâitul lăcustelor. De jur împrejur aerul încins tremura deformând conturul obiectelor. Însuşi soarele de pe cer părea distorsionat. Masiv şi alb ca un vas de croazieră eşuat la capătul maidanului, blocul copiilor se ondula şi el uşor, proiectat pe cerul marin al miezului zilei. Căldura şi mirosul de clorofilă încinsă făceau acum răcoarea din faţa blocului să fie o amintire plăcută.

Singur ȋn mijlocul cȃmpului Ştefi se ȋntoarse să-şi continue drumul şi nu se mai opri decȃt atunci cȃnd ȋnaintarea ȋi fu barată de un canal lung dincolo de care se vedeau primii copaci ai pădurii. Ajunsese “La Şanţ” unde în loc de hărmălaia veselă a copiilor pe care se aştepta să-i găsească acolo, descoperi o linişte desăvârşită cu totul nefirească pentru acel loc, lipsită chiar şi de omniprezentul ţârâit al lăcustelor. Avea senzaţia stranie că se află undeva la marginea lumii, nu a unei păduri de ale cărei sunete ar fi trebuit să răsune tot aerul din jur. Mai făcu câţiva paşi pe lângă şanţ, dar fără niciun rezultat. Oare unde dispăruseră prietenii lui?! Parcă intraseră cu toţii în pământ! Singurul loc unde ar mai fi putut să-i găsească era ȋn pădure, dar pentru asta trebuia să traverseze şanţul adȃnc.

Şanţul era un canal întortocheat a cărui vechime se pierdea în negura veacurilor. Trecutul lui era atât de îndepărtat, încât nimeni nu mai ştia bine cine şi de ce l-a construit. În schimb, pe seama lui umblau o mulţime de legende. Cea mai neobişnuită dintre ele povestea că şanţul era doar ce a mai rămas dintr-unul mult mai lung care înconjura locul unde căzuse un obiect din cer cu foarte mult timp în urmă. Cei mai mulţi credeau că era vorba de un meteorit care s-a afundat adânc în pământ. Legenda mai povestea că în acele timpuri locul unde se prăbuşise meteoritul făcea parte din teritoriul stăpânit de o uniune de triburi a burilor dacici. Văzând ei că în jurul acelui loc pe o suprafaţă destul de mare nu mai creşte nimic, au crezut că bolovanul căzut din cer le otrăvise pământul şi s-au apucat să sape un şanţ care să izoleze acea zonă stearpă de restul pământurilor fertile, astfel încât otrava să nu se extindă şi mai mult. Cu trecerea anilor craterul făcut de meteorit s-a astupat şi pe acea suprafaţă de pământ lăsată în părăsire s-a înstăpânit actuala pădure sub care poate se află şi astăzi mesagerul venit cu două mii de ani în urmă din spaţiul extraterestru. De-a lungul timpului mulţi au scotocit pădurea în lung şi-n lat fără să descopere însă nimic care să dovedească adevărul acestei legende.

Pagini: 1 2 3 4 5 6

Important: autorii care au publicat deja cel puțin trei creații în paginile Cenaclului și doresc pagini de autor sunt rugați să ne contacteze prin intermediul acestui formular.

Despre autor

Adrian Mielcioiu

| Blog | De același autor

Numeroase premii la diverse festivaluri literare. În 2005 publică primul său volum de poezie, "Despachetări carnivore". Publică poezie în numeroase reviste literare. În anul 2013, la editura Brumar, a publicat un al doilea volum de versuri: “Crânguri de portocali”.

Comentează

Parteneri

© 2010-2014 WebCultura.