Bine ai venit pe WebCultura

Din cuprins:

Requiem. Nu stii nimic despre mine

Iluzia scaunelor albastre

O probă de creativitate japoneză în vitrina unui magazin. Priviți imaginea de mai jos. Este o vitrină a magazinului Issey...

Continuare...


Powered by

Requiem. Nu stii nimic despre mine

WebCulturade @
5 October 2011

JTI contribuie la strangerea de fonduri pentru Japonia.

JTI prezinta spectacolul extraordinar “Requiem. Nu stii nimic despre mine“, destinat strangerii de fonduri pentru Japonia, grav afectata de cutremurul din 11 martie. Spectacolul, special creat pentru acest eveniment de catre artistii Motoko Hirayama (Japonia) si Razvan Mazilu (Romania), pe partitura muzicala “Requiem” a compozitorului britanic Kerl Jenkins, va avea loc in Bucuresti pe 25, 26 si 27 noiembrie, Craiova – 29 noiembrie, Sibiu – 30 noiembrie, Cluj – 1 decembrie si in Timisoara pe 3 decembrie.

“Requiem. Nu stii nimic despre mine”, o premiera la nivel mondial, este un spectacol  de dans contemporan ce aduce la rampa povestea unei intalniri, cea dintre doi dansatori din doua colturi ale lumii care, initial, nu se cunosc, dar care re-descopera impreuna dansul si viata. Toate fondurile obtinute ca urmare a organizarii spectacolelor vor fi directionate catre Fondul de Asistenta pentru victimele dezastrului din Japonia, deschis de Fundatia JTI.

Motoko Hirayama, dansatoare, coregrafa si profesor asociat al Universitatii din Tsukuba este una dintre figurile marcante ale dansului si coregrafiei din Japonia, unde a castigat numeroase premii importante. Motoko este prima coregrafa din Japonia care a colaborat cu celebrul Teatru Balsoi. De asemenea, Motoko a fost invitata permanenta, atat in calitate de coregraf, cat si de dansator, la prestigiosul New National Theater din Tokyo, inca din 2003. Motoko a creat coregrafii pentru dansatori importanti de la American Ballet Theatre si San Francisco Ballet si a colaborat cu renumitul coregraf israelian Imbal Pinto.

Razvan Mazilu este artistul complet care a impus si popularizat, in rindul marelui public, pe scenele din Romania, dansul contemporan si teatrul-dans. Este coregraful roman care a oferit un spatiu permanent dansului profesionist intr-un teatru – Teatrul Odeon, din Bucuresti, reusind cu succes sa demonstreze ca arta dramatica si dansul se imbina armonios. Cu numeroase premii, cu spectacole prezentate si montate in contexte internationale de prestigiu, Mazilu abordeaza cu lejeritate stiluri si ipostaze diverse, de la regia de teatru la coregrafie, de la dans contemporan la musical, de la actorie la crearea de costume de scena.

Prin organizarea „Requiem. Nu stii nimic despre mine”, JTI Romania isi demonstreaza solidaritatea cu locuitorii Japoniei, tara de origine a companiei mama, Japan Tobacco Inc. JTI este un promotor al mostenirii culturale japoneze in Romania, prin sustinerea Centrului de Studii Romano-Japoneze, in parteneriat cu Ambasada Japoniei la Bucuresti si, de asemenea, un sustinator al celor mai importante evenimente si institutii culturale: Festivalul International George Enescu, Opera Nationala din Bucuresti, Universitatea Nationala de Arte, Festivalul International de Teatru de la Sibiu, Festivalul International de Film Transilvania, Festivalul de film de scurt metraj NexT, Festivalul „Comedy Cluj”.

Despre autor

Comentează

Parteneri

© 2010-2014 WebCultura.