Bine ai venit pe WebCultura

Din cuprins:

Reîntregirea sinelui

O foarte scurtă călătorie prin România

În trei momente video. 1. Aproape magic: “scurgerea” norilor deasupra Brașovului. Un time-lapse realizat de Alex Flueraș. 2. București, Centrul...

Continuare...


Powered by

Reîntregirea sinelui

Ramona Sandrinade @
20 January 2015

Despre trecut, prezent și viitor. Și mai ales, despre noi.

Fiecare om este alcătuit din trecut, prezent și viitor. Acestea sunt etapele din viață care ne așează, asemeni unor piese de puzzle, la un loc. Ne transformă și ne dau forma omului care suntem. Totuși, indiferent cât de mult trecut purtăm în noi – sau cât de mult trecut poartă ființa iubită în ea – trebuie să dorim să ne cunoaștem pe noi înșine și pe cei dragi prin ceea ce suntem și ne sunt în prezent. În toate clipele.

Nu trebuie să dorim să cunoaștem pe cineva prin trecutul său. Nici alții pe noi prin trecutul nostru. În trecut, toți am avut de învățat lecții. De făcut greșeli. De luat decizii proaste. De crescut mari și drepți. De ridicat și de dărâmat castele de vise, de dragoste, de așteptări. Nu se poate altfel. Dacă nu greșim în viață și dacă nu ne învățăm lecțiile, nu avem cum să știm ce ne dorim de la viitor, de la noi și de la cei din preajma noastră.

Trecutul este un fel de câmp de bătălie cu noi înșine, în care trebuie să câștigăm lupta cu propriile trăiri – dar și cu propriile lecții – pentru a putea contura forma viitorului nostru. A așteptărilor noastre. A noastră. Învățând din greșeli nu facem altceva decât să creăm, să reparăm, să modelăm, să dăm naștere unui nou tipar, unui nou standard, după care vom încerca să ne trăim viața. Un standard care să nu mai treacă pe unde am fost, ci să dea naștere unor drumuri noi și frumoase. A unor căi nestrăbătute care nu mai au cum să ne sperie și unde să lăsăm ceva din noi. Ca semn de cale. De trecere. De “noi”.

Niciodată nu vom ajunge să ne cunoaștem – pe noi sau unii pe alții – altfel decât prin noi înșine. Prin ceea ce ne suntem și ne vom fi nouă și unul altuia. Trecutul ne-a modelat, ne-a schimbat, a demonizat, într-un fel sau altul, părți din noi. Dar noi, prin înțelegere, respect și iubire putem să ne “curățăm” de demonii trecutului și proprii noștri demoni. Și niciodată nu reușim mai bine, mai minunat și mai frumos acest lucru ca atunci când iubim cu adevărat și știm că suntem iubiți cu adevărat.

Atunci, sentimentul acesta ne intră în suflet, în carne, în sânge și ne transformă. Ne face mai buni! Ne dă echilibru. Ne exorcizează de tot ce nu ne dorim a fi. Ne face să fim o persoană nouă chiar și pentru noi! Scoate la iveală tot ce suntem noi mai luminos și ne ajută să strălucim. Ne redă pe noi nouă și celui iubit.

Însă, indiferent de cât de mult ne transformăm, ne redăm și ne schimbăm, fiecare trebuie să rămână el însuși. În primul rând sie însuși! De ce? Pentru a putea dărui ce avem mai de preț celui pe care îl iubim și celor care ne sunt în preajmă. Pe noi înșine, de la suflet la trup! Pentru că fiecare avem în noi multe lucruri bune, vii, luminoase și frumoase de dăruit!

Eu, încep cu tine, pentru că nimic nu îmi este mai de preț în viață decât viața și inima mea cu tine, prin tine. Și familia. Familia noastră.

Nu vă întrebați de ce nu vine dragostea. Întrebați-vă dacă sunteți pregătiți să o primiți. Dacă v-ați primenit sufletul, gândurile și viața. Dacă sunteți pregătiți să renunțați la voi pentru un altfel de voi. Dacă știți că fericirea nu înseamnă să îți găsești jumătatea ci… întregul! Când răspunsul vine din interior calm, cald și firesc, priviți bine în jur. Mai mult ca sigur că dragostea este undeva în preajmă și vă caută. Ieșiți în întâmpinarea ei!

Viața nu e ușoară. Însă pentru nimeni și nimic în lume nu merită să o lăsăm netrăită!

sinele

(grafica: Cyril Rolando)

Despre autor

Ramona Sandrina

| Blog | Facebook | De același autor

Unii cântă, alţii dansează step, iar eu scriu. Asta iubesc să fac. Textele mele sunt pentru toţi, dar asta nu înseamnă că toţi se vor regăsi în ele. La urma urmei, ele sunt ceva mai mult decât personal. Sunt carne din carnea gândurilor mele. Sânge din sângele sufletului meu. Spicuiri. Flash-uri. Emoţii, Fluturi. Zboruri. Căderi. Le-am adunat în cuvinte şi le-am dăruit.

    Comentarii
  1. Simona

    Cat de frumos spus! Se simte ca cele cuvinte vin din suflet..

  2. DRAGA RAMONA CITIND ARTICOLELE TALE M AM REGASIT INTR O OGLINDA A SUFLETULUI MEU. TU SI CU MINE SINTEM DOUA FIINTE CARE NU S AU VAZUT NICIODATA SI AVEM VIRSTE DIFERITE TU ESTI FOARTE TINARA EU AM 61 DE ANI DAR AVEM ACELEASI TRAIRI. PROBABIL NE AM MAI VAZUT INTR O ALTA VIATA SAU ALTA GALAXIE.SI EU SINT SINGURA SPER CA TU NU MAI ESTI SINGURA. VIATA M A TRINTIT DE FOARTE MULTE ORI LA PAMINT DAR M AM RIDICAT DE FIECARE DATA SI AM PORNIT IAR JULITA RANITA SUFLETESTE BOLNAVA DE TRISTETE DAR MEREU CU ZIMBETUL PE BUZE MEREU INCREDINTATA CA SINT PUTERNICA SI CA DUMNEZEU DA GREUTATI NUMAI CELOR CE LE POT DUCE. AM TRCUT PRIN VIATA SI MULTE MORTI PRIVIND MEREU INAINTE CU SPERANTA CA INTR O ZI VA FI BINE SI N AM SA MAI TRAIESC DURERI NEINCHIPUITE CA VIATA SE VA SATURA SA VADA INCAPATINAREA MEA DE A MA RIDICA,DE A MI ADUNA SUFLETUL DIN TARINA.CIND DUPA 24 DE ANI DE SINGURATATE AM CREZUT CA IN SFIRSIT MA REGASESC NICI EU NU CUNOSC JUMATATI DE MASURA CIND IUBESC O FAC PINA LA SACRIFICIUL SUPREM, VIATA A HOTARIT SA MA INGENUNCHIEZE IAR SI ASTA NUMAI CA AM AVUT VINA DE A IUBI. IL VOI IUBI TOATA VIATA MEA CHIAR DACA EL NU O MAI FACE DE ACEIA M AM REGASIT IN ARTICOLUL TAU MARGINEA LUMII MELEVA FI MEREU SUFLETUL TAU . SINT INCA IN GENUNCHI DAR AZI AM GASIT PUTEREA SA MA UIT IN TARINA LA INIMA MEA FACUTA BUCATI. NADAJDUIESC CA MIINE O SA MI GASESC CURAJUL DE A INTINDE MINA DUPA PRIMA BUCATA. MUTUMESC ORICARUI INGER CARE ARE GRIJE DE OAMENII DE INDRAGOSTITI SI L ROG SA AIBA GRIJE SI DE MINE SI L ROG DACA EL NU MA MAI IUBESTE SA MA ELIBEREZE DE DURERE CEL PUTIN DE DURERE SA POT SA MA RIDIC DIN NOU. PRIMUL RASPUNS LA RUGACIUNILE MELE A FOST CA TI AM GASIT ARTICOLELE S MAI ALES PE ACELA DE CARE TI AM SPUS SI PENTRU ASTA ITI MULTUMESC TIE.ITI MAI MULTUMESC SI PENTRU RABDAREA DE AFI CITIT RINDURILE MELE SI ITI DORESCMULT MULT SOARE IN SUFLET . MULTUMESC LIA

Comentează

Parteneri

© 2010-2014 WebCultura.