Bine ai venit pe WebCultura

Din cuprins:

Reach out and touch faith

Opera Verde

Opera Națională Română Iași lansează campania ecologică Opera Verde. Astfel, începând din data de 11 mai, ieșenii pot aduce în...

Continuare...


Powered by

Reach out and touch faith

Suler Cristianade @
26 July 2017

Trebuie să recunosc că mă entuziasmez destul de ușor când vine vorba de muzică, filme, literatură, teatru, artă în general. Și de fiecare dată când trec printr-o experiență legată de aceste domenii, mi-e destul de greu să-mi găsesc cuvintele potrivite pentru a descrie ce am simțit. Dintr-un entuziasm prea mare, am tendința să folosesc un limbaj previzibil, care simt că nu exprimă ceea ce ar trebui. Sunt o împătimită a concertelor, și din fericire am avut ocazia să văd live destul de multe formații, iar unele dintre momente au rămas în mine pentru totdeauna. La fel și ultima mea experiență.

Ce înseamnă Depeche Mode pentru mine? Nici nu știu cum aș putea începe să descriu în cuvinte un fenomen atât de imens, atât de esențial, o mișcare atât de revoluționară care a marcat muzica și cultura pop timp de câteva decenii, o mișcare care a schimbat și a definit generații, care m-a definit pe mine.

Depeche Mode nu e doar o formație, e un gen de muzică. Mai mult decât atât, e un stil de viață. E ceva total aparte, un sound care nu poate fi comparat și nici egalat. Depeche Mode e un feeling, pe care îl ai sau nu îl ai. Nu prea există cale de mijloc. Un feeling pe care eu l-am purtat în mine încă din primii ani de viață, de când am luat contact prima data cu muzica lor. A fost o stare de pririt permanentă de-a lungul vieții mele, care a evoluat și s-a dezvoltat, trecând de la admirație la obsesie în perioada adolescenței, și ajungând, mai târziu, o realitate asumată a ființei mele.

Când îi ascultam obsesiv pe casete și CD-uri în școala generală și în liceu, nici nu îmi imaginam că voi avea vreodată șansa să îi văd live. Nu îndrăzneam nici măcar să visez asta, era ceva total inaccesibil. De fiecare dată când au venit în România, m-am aflat în niște circumstanțe nefericite care nu mi-au permis sub nici o formă să merg la concert. Cât am plâns și m-am zbătut regretând? Luni de zile. Poate ani. Ani în care urmăream pe internet de sute de ori piese cântate live în concerte, imaginându-mi până la cele mai mici amănunte cum m-aș simți dacă aș fi acolo. Știam că, mai devreme sau mai târziu, se va întâmpla.

Ziua de 23 iulie avea să fie ziua cea norocoasă. După un lung drum de la București la Cluj, întreaga mea ființă era stăpânită de emoții atât de puternice încât mi se făcuse rău. Creierul meu nu putea, pur și simplu, să proceseze importanța enormă a evenimentului la care urma să fiu martoră. Simțeam o presiune imensă, era ceva ce așteptasem o viață întreagă și, în sfârșit se întâmpla.Când au intrat pe scenă, inima mi-a luat-o razna și jumătate din corp mi-a amorțit. Asta era. În sfârșit se întâmpla.

Am simțit cum îmi curg lacrimile peste cel mai larg zâmbet pe care l-am avut vreodată. Mi-am împreunat mâinile și am lăsat totul să vină la mine, tot extazul și frenezia aia supremă, incomparabilă. Am realizat că am trăit atâția ani doar pentru momentul acela sublim în care, eu și un întreg stadion am cântat, într-o singură voce, refrenul piesei Enjoy the silence. Și zâmbetul acela…Doamne. Nu mă mai durea nimic. Și aveam senzația că nimic n-o să mai doară vreodată

Atât de sus am fost, nu știu cine sau ce m-ar mai putea înălța până acolo. Dacă există ceva mai mult decât perfectul, acela a fost pentru mine seara zilei de 23 iulie 2017. Sunt atât de recunoscătoare că am trăit să asist la așa ceva.

Words are very unnecessary
They can only do harm.

Despre autor

Suler Cristiana

Suler Cristiana

Pentru a publica în cadrul Cenaclului WebCultura trimite-ne textul tău prin intermediul acestui formular. Și, nu în ultimul rând, te rugăm să citești și cele câteva rânduri scrise aici.

Comentează

Parteneri

© 2010-2014 WebCultura.