Rămâne doar pământul

E-atâta bucurie
când susură izvorul,
și își prelinge apa
pe rădăcini de pin,
sau când se prăvălește
năvalnic înspre vale,
lovindu-se de piatră
cu un prelung suspin
și-i tot atâta jale
când omu-l stăvilește,
dând apei sale pure
băltit și static chin.

E multă poezie
în foșnetul pădurii,
nebănuite taine
șoptește-al său adânc:
cum muguri de verdeață
sorbind din seva vie,
aduc naturii viață,
sau cum pătrunde-n tine
curata-i răsuflare
când tu inspiri adânc,
cum, mutilându-i ritmul,
te sprijini în topor
și dai cu sete-n lemnul
ce ți-a fost ajutor.

E multă amărăciune
când uiți că iei viață
din răsuflarea celui
pe care îl dobori,
nepăsător la clipa
în care tot pământul
s-o scutura de jale,
și-ncet, încet pădurea,
o va lua spre vale,
alături de izvorul
ce-ți sparge stăvilarul,
cătându-și albia sa.

Fugind de tine toate
când nu te-or mai răbda,
rămâne doar pământul care
…te va-ngropa!

Webcultura are nevoie de susținerea ta. Ne poți sprijini prin intermediul unui abonament lunar

sau prin intermediul unei donații.

Mulțumim.

Tănase Carmen

Tănase Carmen De același autor

Pentru a publica în cadrul Cenaclului WebCultura trimite-ne textul tău prin intermediul acestui formular. Și, nu în ultimul rând, te rugăm să citești și cele câteva rânduri scrise aici. Important: autorii care au publicat deja cel puțin trei creații în paginile Cenaclului și doresc pagini de autor sunt rugați să ne contacteze prin intermediul aceluiași formular.

Recomandări

Adaugă comentariu