Rămâne doar pământul

E-atâta bucurie
când susură izvorul,
și își prelinge apa
pe rădăcini de pin,
sau când se prăvălește
năvalnic înspre vale,
lovindu-se de piatră
cu un prelung suspin
și-i tot atâta jale
când omu-l stăvilește,
dând apei sale pure
băltit și static chin.

E multă poezie
în foșnetul pădurii,
nebănuite taine
șoptește-al său adânc:
cum muguri de verdeață
sorbind din seva vie,
aduc naturii viață,
sau cum pătrunde-n tine
curata-i răsuflare
când tu inspiri adânc,
cum, mutilându-i ritmul,
te sprijini în topor
și dai cu sete-n lemnul
ce ți-a fost ajutor.

E multă amărăciune
când uiți că iei viață
din răsuflarea celui
pe care îl dobori,
nepăsător la clipa
în care tot pământul
s-o scutura de jale,
și-ncet, încet pădurea,
o va lua spre vale,
alături de izvorul
ce-ți sparge stăvilarul,
cătându-și albia sa.

Fugind de tine toate
când nu te-or mai răbda,
rămâne doar pământul care
…te va-ngropa!

Ne bucurăm pentru că ne citești. Webcultura există cu ajutorul donațiilor cititorilor săi.
Ne poți susține prin intermediul unui abonament lunar

sau prin intermediul unei donații.

Mulțumim.

Tănase Carmen

Tănase Carmen De același autor

Pentru a publica în cadrul Cenaclului WebCultura trimite-ne textul tău prin intermediul acestui formular. Și, nu în ultimul rând, te rugăm să citești și cele câteva rânduri scrise aici. Important: autorii care au publicat deja cel puțin trei creații în paginile Cenaclului și doresc pagini de autor sunt rugați să ne contacteze prin intermediul aceluiași formular.

Recomandări

Adaugă comentariu