Cultura de masă atrage oamenii către ceea ce le place.
În lumea filmului, s-au creat deja falii distincte între anumite producţii, în funcţie de publicul vizat (target), identificând adesea peliculele “chick flicks” şi cele “dick flicks”. În ambele situaţii, realizatorii acestor pelicule apelază la un set de convenţii (stereotipuri).
Chiar de la formulele de prezentare (afişe, coperte) putem distinge clar diferenţele. În cazul filmelor destinate bărbaţilor, apar (adesea) maşini, arme, explozii sau cel puţin un tip musculos, niţel asudat, cu hainele rupte. Expresiile faciale ale acestora (eroi) trădează încleştarea şi determinarea.
Pe de altă parte, peliculele chick expun grupuri de femei zâmbăreţe sau îmbrăţişarea unui cuplu heterosexual reflectând starea emoţională (espectată) a publicului vizat.
Subiectele acestor filme diferă în mod radical. Într-un film pentru “puicuţe”, personajul negativ este o persoană obişnuită; poate fi un şef urâcios sau un soţ încornorat. Pe câtă vreme în filmele pentru “băieţi”, eroul trebuie să fie neapărat o persoană pe care cu greu o găseşti în viaţa cotidiană. Fie că este un criminal sau un şef de cartel de cocaină, acesta este un tip “de excepţie”. Totuşi, e de remarcat faptul că apariţiile masculine, în cadrul filmelor pentru femei, sunt destul de frecvente, pe când în filmele macho, eroinele pot lipsi cu desăvârşire.
În ceea ce priveşte relaţiile dintre personaje şi aici e destul de simplu. În filmele “roz”, există o idilă între un “El” şi o “Ea” sau o poveste cu o eroină şi amicele ei, pe când în celălalt caz, relaţiile importante sunt cele dintre un bărbat şi duşmanul său (sau un obiect – armă / motor/maşină). Se întâmplă ca, totuşi, să existe un numitor comun: dialogurie adesea şchioape şi o retorică promiscuă. Filmele pentru “puicuţe” fentează, însă, vulgaritatea croindu-se pe un calapod parodic.
În filmele destinate “puicuţelor”, scenele cele mai importante evoluează către pasiune sau către un dezirabil happy-end. În filmele macho, scenele care dau greutate presupun coregrafii de lupte elaborate sau o clădire/maşină ce explodează într-o minge de foc, după care apare triumfător eroul.
Neapărat, acest gen de pelicule sunt asociate, diferenţiat, şi cu lucrurile/gesturile pe care le faci sau cu ce tip de hrană consumi în timpul vizionării. Practic, femeile apar ţintuite pe canapele (adesea înfăşurate în pleduri călduroase ce suplinesc îmbrăţişarea masculină), în pijamale, cu o cutie de bomboane sau o caserolă de îngheţată şi cu un set de şerveţele aşezat alături.
Filmele macho reclamă neapărat o haită de masculi care hăhăie la scenele de violenţă sau teroare, în vreme ce îngurgitează hrană de tip fast-food, udată cu hectolitri de bere.
Acest gen de pelicule ilustrează perfect divertismentul de gen. Ele se încadrează în paradigme construite pe baza comportamentelor de gen.
