Bine ai venit pe WebCultura

Din cuprins:

Preţul corect

Între mândrie și destin

Câteva gânduri despre România. “De un număr mare de ani, eu nu mai locuiesc în România. Sigur, vin destul de...

Continuare...


Powered by

Preţul corect

Nina Tărchilăde @
2 July 2018

Eu nu sunt cât dau ceilalţi pe mine.

Mult, puţin, estimarea lor e greu să fie apropiată de realitate şi să nu oglindească de fapt doar o faţetă, două, din ceea ce eşti. Dar eu îmi ştiu şi calităţile şi defectele. Şi întunericul şi lumina. Şi lacrima şi zâmbetul. Şi loialitatea şi dăruirea – uneori şi superficialitatea cu care mă lupt.

Doar eu îmi ştiu impetuozitatea dar şi gradul de delăsare care muşcă din mine câteodată. Eu ştiu ce mă motivează, îmi cunosc încăpăţânările şi seninul, furtunile şi speranţele şi credinţele. De asta nu îmi schimb niciodată firea nici după aplauze şi nici după şuturi… să mă scuzaţi… în fund.

De obicei, oamenii privesc în voi prin ferestre înguste – doar etichetele pe care le pun se vor mai de impact decât realitatea. Doar voi vă ştiţi cărările sufletului şi locul fiecărei flori şi fiecărei pietre de-acolo. Şi, dacă aveţi ceva noroc, poate încă unul sau două suflete văd ceva mai mult din voi, suflete dintre cele care se implică de-adevăratelea iubindu-vă.

Dar valoarea voastră nu oscilează în funcţie de aprecierile altora sau de etichetele lor. Niciodată! Nu eşti mai bun şi nici mai frumos şi nici mai deştept pentru că te aplaudă lumea. Aşa cum nu eşti mai rău, mai prost sau mai de dispreţuit pentru că se găsesc oameni care îţi întorc spatele sau te judecă greşit.

Tu eşti ceea ce eşti în singurătatea fiinţei tale, acolo unde jocul se joacă cinstit fără drept de apel şi cărţile măsluite nu încap – în funcţie de asta motivează-ţi respectul de sine, schimbă ce poţi, acceptă-ţi ce nu poţi schimba, fii bun cu tine ca să poţi fi îngăduitor şi cu ceilalţi.

Aşa înveţi să spui “iartă-mă” sau “îmi pare rău” fără ca asta să îţi ştirbească în vreun fel orgoliul. Şi înseamnă putere să îţi poţi recunoaşte greşeala şi în faţa altcuiva – înseamnă asumare, responsabilitate şi implicare. Aşa poţi să spui “te iubesc” fără să te temi că asta te face să pari slab. Să poţi simţi şi s-o recunoşti, e dovadă de inteligenţă emoţională, de stabilitate şi echilibru în tine cu tine însuţi.

Şi mai ales, nu te împăuna cu valori care nu-s din tine ci vin din afară, din cuvintele altora. Gloria de-o clipă, într-o clipă se şi duce. Tu tot ceea ce eşti, rămâi! Şi-acolo doar, în singurătatea fiinţei tale, este o oglindă care nu te poate deforma.

Dar pentru asta trebuie să înveţi să fii cinstit cu tine însuţi. Cinstit până la sânge.

Despre autor

Nina Tărchilă

| Facebook | De același autor

Sufletul meu respiră prin cuvânt. Așa își traduce emoțiile cât să le înțeleagă și ceilalți, așa spune povești despre lumina și întunericul din el, despre viața asta trăită parcă între oglinzi paralele, ca într-un puzzle fără sfârşit. Dar cuvântul e doar povestea emoției - înaintea lui este întotdeauna bătaia aia in plus a inimii. Și totul este să o auzi atunci când se-ntâmplă cât să ai ce povesti!

Comentează

Parteneri