Bine ai venit pe WebCultura

Din cuprins:

Povestea primilor fulgi

100 de ani de rochii de mireasă

…în doar 180 de secunde. O prezentare a modului în care au “evoluat” rochiile de mireasă în ultima sută de...

Continuare...


Inregistrare

Colaboratori

Trimite-ne un articol prin intermediul formularului de aici. Daca ne place, il publicam. La cel de al doilea articol publicat vei primi o parola personala.

Ai uitat parola?

Noua parola iti va fi trimisa pe e-mail.

Aboneaza-te gratuit

Powered by

Povestea primilor fulgi

Mihaela G.de @
17 November 2016

Această poveste nu începe cu “a fost odată…”. Poate începe însă cu “în fiecare an”…

În fiecare an, primii fulgi care se așează cuminți în bine-cunoscutul covor alb, pufos și strălucitor, poartă în fiecare colț de steluță plutitoare o anumită doză de anestezic. Acel anestezic care ne amorțește sufletele făcându-le să rămână într-o nemișcare absolută ca într-un flashmob uriaș.

Trecerea, deseori bruscă, de la versatila cromatică a toamnei târzii, la imaculatul alb ce ia în stăpânire pământul, aduce gândurile într-o stare de repaus; nu voit, poate, dar util. Acela este momentul exact în care, o data oprit galopul gândurilor, pot privi detașat și obiectiv Timpul. Îl văd cum se scurge liber, cu încetinitorul, în fiecare fulg delicat și atât de perfect desenat. Îmi pare atunci deșertăciune toată această fugă perpetuă a gândurilor de peste an; un maraton într-un deșert arid și sterp unde, oricât l-ai străbate în lung și-n lat, te întorci în același loc fără a găsi o ieșire sau măcar o mică oază unde să-ți refaci puterile. Până la sosirea primilor fulgi…

Emoțiile încep și ele să se alinieze cuminți, în ordine alfabetică sau în ordinea intensității care scade treptat întru odihna sufletului. Sunt speriate probabil de contrastul între copacii rămași deodată goi și negri, arătând ca niște schelete carbonizate și albul atât de… alb și pur al omătului tânăr, abia așezat la casa lui.

În curând mintea, sufletul, gândurile și emoțiile se vor obișnui cu această invazie rece, se vor dezmorți pe rând și vor pleca în căutarea culorilor ce le-au fost furate și ascunse. Dar până atunci, dau voie calmului absolut să mă anestezieze și continui să privesc cu uimire Timpul pe care îl învinovățim constant pentru lipsă și grabă. Realizez că noi suntem vinovați prin dezordinea gândurilor și graba acțiunilor, neștiind să ierarhizăm prioritățile.

Întind palma să prind câteva steluțe. Aș vrea să le mulțumesc pentru liniștea în care m-au învăluit pe neașteptate. Căldura palmei însă le topește înainte să reușesc a le șopti gratitudinea. Rămân pe loc, nevorbind, negândind, ascultând. Primii fulgi spun povestea culorilor care n-ar exista fără alb…

fulgi

Despre autor

Mihaela G.

| Blog | Facebook | De același autor

Simt că m-am născut într-un secol căruia nu-i aparțin. Mă regăsesc doar când scriu.

Comentează

Atitudini

Parteneri

© 2010-2014 WebCultura.