Bine ai venit pe WebCultura

Din cuprins:

Povestea ceasului cu inimă

Marginea iubirii e mândria şi neputinţa de a ierta

Cum ajung oamenii la divorţ? O primă condiţie pentru a ajunge la divorţ e ca oamenii să fi consimţit la...

Continuare...


Powered by

Povestea ceasului cu inimă

Sorin Tudorde @
1 May 2014

De ce timpul nu mai are răbdare cu oamenii? Ei bine, iată adevărul…

“Trăia odată un ceasornicar bătrân. Într-o zi, plimbându-se printr-o pădure de la marginea orașului, văzu un ceas aruncat la rădăcina unui stejar. Era mare cât un băiat sau o fetiță de patru ani, avea limbile de aur și cifrele de pietre scumpe.

Niciodată nu mai văzuse ceasornicarul un asemenea ceas! Îl privi pe toate părțile însă ceasul nu mergea. Îl luă acasă și îl desfăcu să îl repare. Pe vremea aceea, în fiecare ceas locuia un pitic. El era cel care mișca roțile dințate și bătea cu un ciocănel, făcând tic – tac, tic – tac…

Ceasul pe care îl găsise meșterul nu avea pitic. Avea însă un pitic într-un sertar, de la un ceas care fusese strivit din greșeală de stăpânul său. Repară ceasornicarul ceasul și îl așeză în vitrină, doar, doar o veni păgubitul după el.

Într-o zi trecu pe acolo împăratul care văzând ceasul dori să-l cumpere. Îl duse la palat și îl așeză în sala tronului păzit de doi ostași.Din ziua aceea se petrecu un lucru tare ciudat. De câte ori venea la palat câte un boier să se plângă că-l necăjesc țăranii, abia îi spunea împăratul: “Vorbește! Îți dau voie să vorbești o oră…” că ceasul cu limbi de aur și arăta că ora trecuse! Pleca boierul supărat, fără să apuce să deschidă gura. Dacă venea însă o văduvă, care îl învinuia pe boier că-i fură și ultima bucățică de pâine, împăratul îi spunea:
– Ei, vorbește și tu! Îți dau voie o clipă… Și iată că după ceasul cu limbă de aur, clipa ținea, ținea și nu se mai sfârșea… Pleca văduva numai când spusese tot ce avea pe inimă!

Dacă au văzut așa, s-au strâns boierii într-o zi și s-au dus la împărat.
– Măria ta, nu se mai poate… Ceasul Măriei tale ne face viaţa amară. Nu merge bine, Măria–ta!
L-a chemat împăratul pe ceasornicar și i-a dat ceasul să-l repare.

(…)Ajuns acasă, ceasornicarul scoase piticul din ceas și îl întrebă ce se întâmplă.
– Meștere, meștere – oftă piticul – ce să fac dacă am o inimă? Inima ține cu oamenii nevoiași și nu-i iubește pe boierii hrăpăreți… Atunci pun ceasul să meargă mai repede sau mai încet după cum cred eu că e bine.

Meșterul dădu din cap. Doar avea și el o inimă și-l înțelegea tare bine pe piticul cel inimos! (…)Pentru a ieși din impas, ceasornicarul apelă la ajutorul altui meșter, care dorind să fie pe placul împăratului, construi un pitic de fier, fără inimă, care să pună ceasul în mișcare ca și piticul adevărat.

Tare s-au bucurat boierii și împăratul de noul ceas! L-au așezat în sala tronului și, de atunci, din nou vorbiră boierii câte o oră, iar nevoiașii câte o clipă… Apoi, îmbătrânind, piticii din ceasornice se mutară, rând pe rând, în țara poveștilor și în locul lor fură așezați pitici de fier, sau arcuri, lanțuri, pendule și cuci.

Până în zilele noastre se cunosc ceasuri cu arc, cu lanț,cu pendule sau cu cuc, dar ceasuri cu pitic sau cu inimă nu se mai cunosc decât în poveștile pentru copii.”

Vladimir Colin (1 mai 1921 – 6 decembrie 1991),
Povestea ceasului cu inimă

cheita

(foto: Rosie Hardy)

Despre autor

Sorin Tudor

| Blog | De același autor

Uneori, prin ochii mei, internetul se vede altfel. “Contentul” se numeste simplu, “continut”, iar “user generated” capata vagi conotatii pleonastice de vreme ce El, Userul, nu are incotro: trebuie sa-si fie Creator al propriei Vieti. Poate ca, intr-o zi, vom ajunge sa ne cunoastem mai bine.

    Comentarii
  1. Frumoasă poveste.

  2. Lovasi Mihaela

    O poveste foarte impresionantă!

Comentează

Parteneri

© 2010-2014 WebCultura.