Pot

pot să-mi umplu lumea dacă vreau, cu tine,
pot să-mi scutur cerul peste ochii tăi –
să se-nroureze nopţile-ţi cu vise
şi să-ţi ardă toate spaimele-n văpăi.
pot să-ţi curg în suflet cu uimiri candide
când îţi bate pleoapa alb peste cărări
şi când înfloreşte noaptea printre greieri
pot să-ţi şterg tristeţea altor întâmplări.
să renasc pot încă sub a ta suflare
sau sub dalta-ţi aspră de Pygmalion
care-mi sapă aripi largi în carnea pietrei
ce-mi crescuse-n tâmpla arsă de nesomn.
când te cheamă zarea dincolo de vreme
să-mi atârn privirea pot de ochii-ţi trişti,
să te duc cu mine-n capătul luminii
unde iarba verde ştie că exişti,
unde universul îngustat în inimi
face să nu doară că ne-a rupt cândva
din perfecţiunea unui tot magnetic
ursind două cioburi spre-a se căuta.
dupa toate astea pot să-nvăţ să uit
cum îţi suna pasul când îmi calci în dor
şi redefinindu-mi viaţa prin uitare,
fără sens de tine, pot să-nvăţ să mor.

Ne bucurăm pentru că ne citești. Webcultura există cu ajutorul donațiilor cititorilor săi.
Ne poți susține prin intermediul unui abonament lunar

sau prin intermediul unei donații.

Mulțumim.

Nina Tărchilă

Nina Tărchilă Facebook | De același autor

Sufletul meu respiră prin cuvânt. Așa își traduce emoțiile cât să le înțeleagă și ceilalți, așa spune povești despre lumina și întunericul din el, despre viața asta trăită parcă între oglinzi paralele, ca într-un puzzle fără sfârşit. Dar cuvântul e doar povestea emoției - înaintea lui este întotdeauna bătaia aia in plus a inimii. Și totul este să o auzi atunci când se-ntâmplă cât să ai ce povesti!

Recomandări

2 comentarii

  1. Da-mi voie sa-ti spun: Te iubesc! Multumesc, minune de om!

  2. Tărchilă Nina

    Multumesc frumos!!

Adaugă comentariu