Bine ai venit pe WebCultura

Din cuprins:

Portret de femeie, în albastru

“Originalitatea se obține numai atunci când nu o cauți”

George Enescu: zece gânduri înțelepte. Ce greșeală este să crezi că un copil, pentru că e mic, poartă în el...

Continuare...


Powered by

Portret de femeie, în albastru

Mădălina Dumitrachede @
27 January 2014

Blue Jasmine – o tragicomedie modernă.

După ce şi-a plimbat spectatorii prin marile oraşe ale Europei (de la Paris la Roma, trecând prin Londra şi Barcelona), Woody Allen revine în forţă cu Blue Jasmine (2013). Prolificul cineast, realizator a zeci de lungmetraje în care a mixat fantezia cu pastişa (Bergman, Cassavetes),  a scos la iveală o altă producţie tragicomică, o altă satiră la adresa burgheziei.

În Blue Jasmine, cinema-ul balzacian se împleteşte cu umorul coroziv al lui Woody Allen. Remarcabilă este prezenţa (pentru întâia oară) lui Cate Blanchett în acest film. Iradianta actriţă australiană întrupează o femeie de vârstă mijlocie, fisurată pe toate părţile. După ce totul se prăbuşeşte în jurul ei, inclusiv mariajul cu afaceristul bogat Hal (Alec Baldwin), eleganta Jasmine (Cate Blanchett), membră a înaltei societăţi din New York se mută cu sora ei, Ginger (Sally Hawkins), în modestul apartament al acesteia, din San Francisco, pentru a încerca să-şi facă ordine în viaţă. Rămâne cu o singură obsesie – să nu-şi altereze ”imaginea”. Deşi îşi poate păstra, încă, aparenţa aristocratică, Jasmine e un dezastru emoţional, lipsindu-i capacitatea de a-şi asigura traiul. Ajunge la San Francisco într-o stare emoţională fragilă, sabotată de cocktailul de antidepresive consumat zilnic. După ani de zile, de viaţă trăită într-o minciună confortabilă, Jasmine nu-şi poate reveni din cauza multiplelor pierderi (soţ, avere, poziţie socială).

Peregrinările sale prin San Francisco glisează între dorinţa de-a-şi reface viaţa (amor şi carieră) şi evitarea colapsului (tensiuni familiale şi minciuni). Oscilând între ”înainte”(viaţa princiară printre elitiştii din New York) şi ”după” (boema din San Francisco), naraţiunea se scurge într-o permanentă fugă misterioasă şi dureroasă. Nu-l suportă pe iubitul lui Ginger, Chili (Bobby Cannavale), pe care îl consideră tot un ratat, ca şi pe  fostul soţ al acesteia, Augie (Andrew Dice Clay). Ginger îşi dă seama că sora ei trece prin momente grele, aşa că o sfătuieşte să înceapă o carieră în designul interior, intuind bine că Jasmine n-o să considere că e sub demintatea ei. Dar până atunci, Jasmine acceptă, fără entuziasm, să lucreze în cabinetul unui dentist, unde şefului ei, dr. Flicker (Michael Stuhlbarg), i se aprind călcâiele după ea.

Convinsă că, poate, sora ei are dreptate când îi vorbeşte despre gusturile ei proaste la bărbaţi, Ginger începe să se vadă cu Al (Louis C.K.), un inginer de sunet pe care îl consideră un pas înainte faţă de Chili. La rândul său, Jasmine începe să-şi recapete speranţa când îl întâlneşte pe Dwight (Peter Skarsgaard), un diplomat care se îndrăgosteşte imediat de frumuseţea şi de stilul ei sofisticat. Jasmine se preţuieşte pe sine numai în raport de felul în care o văd ceilalţi, rămânând, în acelaşi timp, oarbă la ceea ce se petrece cu adevărat în jurul ei.

Cineastul desenează o schiţă patetică a perfecţiunii sociale. Orbită de puternica dorinţă de-a domina, Jasmine aspiră la un ideal burghez – feminin greu de atins. Ca o moştenitoare a Genei Rowlands (A Woman under Influence), Cate Blanchett se agită neîncetat, într-o nebunie devastatoare, păstrându-şi (aparenta) rigiditate. Jasmine este un personaj tragic, înrădăcinat în lumea de astăzi, având aerul unei Blanche DuBois (din piesa A Streetcar Named Desire); nu ştie să-şi reprime suferinţa. După ce-a interpretat numeroase roluri de regină, Cate Blanchett este, aici, o suverană decăzută, ca într-o piesă de Shakespeare. Având avantajul interpretărilor din teatru (Cehov – Unchiul Vania şi Genet – Cameristele), actriţa imprimă distincţie şi acestui personaj nevrotic din galeria lui Woody Allen.

Sub aspectul interpretărilor actoriceşti, Blue Jasmine apare ca un film laborios, mai toţi actanţii îşi compun cu virtuozitate partitura: Alec Baldwin este tiranul şic, Bobby Cannavale este masculul alfa, fără mari apăsări, Michael Stuhlbarg este dentisul libidinos şi solitar.

Este greu de armonizat totul, de aceea, pe alocuri, filmul oferă senzaţia de preaplin. Uneori obositor, alteori incitant, Blue Jasmine este pecum eroina sa – într-un echilibru instabil între fragilitate şi forţă. Dacă mai toate eroinele lui Woody Allen erau victime ale cruzimii bărbaţilor (Scarlett Johansson în Match Point), Jasmine este responsabilă (dacă nu vinovată) de tot ce i se întâmplă.

Deşi începe ca o comedie, filmul Blue Jasmine sfârşeşte ca o dramă, în acordurile melodiei Blue Moon, cu o eroină singură în plină stradă, abandonată sieşi. Pe măsură ce înaintează în vârstă, cineastul  nu-şi ameliorează perspectiva asupra umanităţii, rămâne la fel de nemilos.

Blue-Jasmine

Regizor: Woody Allen. Scenarist: Woody Allen. Operator: Javier Aguirresarobe. Producător: Letty Aronson, Stephen Tenenbaum, Edward Walson. Monteur: Alisa Lepselter.

Distribuţia: Cate Blanchett (Jasmine), Alec Baldwin (Hal), Sally Hawkins (Ginger), Peter Sarsgaard (Dwight), Michael Stuhlbarg (Dr. Flicker), Alden Ehrenreich (Danny), Louis C.K. (Al), Bobby Cannavale (Chili), Max Casella (Eddie), Andrew Dice Clay (Augie).

Premii, nominalizări, selecţii: Globurile de Aur (2014) – Cea mai bună actriţă într-o dramă: Cate Blanchett; Globurile de Aur (2014) – Cea mai bună actriţă în rol secundar, nominalizat: Sally Hawkins; Oscar (2014) – Cea mai bună actriţă în rol secundar, nominalizat: Sally Hawkins; Oscar (2014) – Cel mai bun scenariu original, nominalizat: Woody Allen; Oscar (2014) – Cea mai bună actriţă, nominalizat: Cate Blanchett; Premiul BAFTA (2014) – Cea mai bună actriţă în rol secundar, nominalizat: Sally Hawkins; Premiul BAFTA (2014) – Cel mai bun scenariu original, nominalizat: Woody Allen; Premiul BAFTA (2014) – Cea mai bună actriţă, nominalizat: Cate Blanchett.

Despre autor

Mădălina Dumitrache

| Facebook | De același autor

Cultura te îmbogăţeşte, te plasează pe o anumită ierarhie valorică, cu condiţia să fie dublată de inteligenţă şi de cei şapte ani de acasă. Licenţiată în Teatrologie-Filmologie (UNATC "I.L.Caragiale, Bucureşti) şi Pedagogie (Univ. Buc.), mă simt aproape de cei "săraci în arginţi, dar bogaţi în iluzii" ştiind că cea mai subtilă şi solidă formă de supravieţuire este CULTURA.

Comentează

Parteneri

© 2010-2014 WebCultura.