Poem rănit

Azi nu mai e nimic ca înainte
când te ştiam şi mă ştiai… Râzând
ne înălţam pe zmeie de cuvinte
și ne scriam poemul, rând cu rând.

Probam vâltori de cântec şi lumina
ni se lipea de gene… Doar priveam
spre marea ce îşi răsucea tulpina
înspre un soare blând şi-mpachetam

în filele de vară pârg de vise.
Ne repetam în zbor ,în vânt, în ploi
pe orice drum găsind mereu deschise
porţi de splendoare albă înspre noi

sar nu mai e nimic ca înainte…
Nu te mai ştiu… Nu mă mai ştii… N-avem
decât trecut şi… zmeiele-cuvinte
dintr-un poem rănit, făcute ghem…

Ne bucurăm pentru că ne citești. Webcultura există cu ajutorul donațiilor cititorilor săi.
Ne poți susține prin intermediul unui abonament lunar

sau prin intermediul unei donații.

Mulțumim.

Aura Popa

Aura Popa Blog | Facebook | De același autor

Educatoare și mamă a doi copii, a publicat, începând cu anul 2012, poezie și proză în mai multe antologii și volume: "Vin dintr-o stirpe cu accente clare / şi pe strădanie şi pe contemplare…"

Recomandări

Adaugă comentariu