Bine ai venit pe WebCultura

Din cuprins:

Plictis alb

nu-i așa?

nu-i așa? nu-i așa că dacă m-ai iubi ai țipa cu țipăt de cocor albastru împrăștiind negura sorții și înserările...

Continuare...


Powered by

Autor: Cristina-Monica Moldoveanu

Plictis alb

Cristina-Monica Moldoveanu5 July 2018

Ningea frumos. Fulgii de zăpadă dansau o vreme cu umbra lor, grațios, în ritmul unui vifor ușor, înainte să se așeze pe asfaltul pudrat. Pământul era cald încă, pulsa încă prin ierburi timpurii, înainte de ca lumea să intre mai adânc în noaptea aceea albă. Copacul cu trunchiuri gemene, unul plecând către asfințit și altul către apus, părea treaz și asemenea lui păreau și plopii, cu rămurelele încurcate ca lița veche din magazia unui om sărac. Pe drum, un trecător cu barbă lungă, colilie. Călcam pe puful ușor, încercând să merg cu spatele drept. Urmele tălpilor mele se căutau între ele. Privind către cer, fulgii se hârjoneau în ritmuri ștrulubatice, descriind traiectorii spiralate, imposibil de descifrat de o femeie ca oricare alta, ca mine de exemplu. Orice fulg de nea se unește cu umbra lui, oricât ar fugi în dreapta și în stânga, îmi spuneam în gând, în timp ce ședeam singură pe o bancă, în hainele mele închise la culoare, aproape negre. Mai sunt și oameni care se nasc, oameni care mor în mijlocul unei căderi de zăpadă ca aceasta, unindu-se și ei, într-un final, cu umbra lor.

Cu puțin timp înainte ascultasem Rachmaninov și îmi aminteam cântecul parcă desprins din concertul pentru pian numărul doi – all by myself… Livinʼ alone/ I think of all the friends I’ve known/ But when I dial the telephone/ Nobody’s home… Singură ca întotdeauna, pedantă, scorțoasă cu mine însămi mereu. Dar ce frumos ninge pe drum, chiar acum e parcă o altă lume, parcă e o grădină și un palat în mijlocul ei… și eu aici sunt, într-un apartament de două camere cu număr impar la ușă, în spatele unei uși metalice și al unor geamuri termopan albe. Am scos albumul cu picturi baroc și am legat unele simboluri între ele și m-am gândit la lucruri precum unele asemănari între pictura lui El Greco și cea a lui Murillo, la alte lucruri – precum libertatea percepției lumii în intelectul omenesc, la confluențele emoționale dintre Beethoven și Ceaikovski în sufletul meu.

Acum încă ninge. Ca întodeauna, deschid fereastra din când în când, să respir cu coatele pe pervaz. Fulgișorii de zăpadă strălucesc ghiduș, răceala aerului e pătrunzătoare, botezând nările cu o anume furie hibernală – ce cauți tu acum noaptea la geam, femeie din București, nu te gândești că asta nu e vreme să te hlizești pe geam?

Iată, acum ninsoarea a stat. Probabil că undeva, în Cișmigiu, statuile negre se simt ușor batjocorite când le privim ochii mai strălucitori.

Webcultura există cu ajutorul donațiilor cititorilor săi. Mulțumim!

Important: autorii care au publicat deja cel puțin trei creații în paginile Cenaclului și doresc pagini de autor sunt rugați să ne contacteze prin intermediul acestui formular.

Despre autor

Cristina-Monica Moldoveanu

Cristina-Monica Moldoveanu

Pentru a publica în cadrul Cenaclului WebCultura trimite-ne textul tău prin intermediul acestui formular. Și, nu în ultimul rând, te rugăm să citești și cele câteva rânduri scrise aici.

Comentează

Parteneri