Bine ai venit pe WebCultura

Din cuprins:

Pianul calator pleaca alaturi de Horia Mihail de la Sala Radio

Cinci personalități care și-au cerut scuze pentru propriile filme

1. J.D. Shapiro pentru Battlefield Earth După ce filmul său Câmp de luptă: Pământul a primit în 2010 Zmeura de aur pentru...

Continuare...


Powered by

Pianul calator pleaca alaturi de Horia Mihail de la Sala Radio

WebCulturade @
18 April 2011

Dragă cititorule, îți cerem din nou ajutorul. Pentru că, într-o lume a reclamelor agasante, WebCultura poate exista doar cu ajutorul acelora care aleg să ne susțină prin donațiile lor. Mulțumim! Webcultura.

Muzica lui Liszt înseamnă poezie, înseamnă vibraţie, înseamnă emoţii la intensitate maximă. Exact cum a redat-o Horia Mihail în seara de 15 aprilie 2011, în cadrul celui de-al şaptelea recital din turneul Pianul Călător. Publicul prezent în Sala Radio a apreciat interpretarea pianistului, răsplătindu-l cu minute întregi de aplauze.

Bogăţia culorilor, interpretarea rafinată şi intensitatea nuanţelor au purtat publicul în pelerinaj pe urmele lui Liszt din Capela lui Wilhelm Tell, printre Ceasurile din Geneva şi până pe Valea lui Obermann, pe aripile celebrelor Vis de dragoste şi Consolation.

Recitalul marchează deopotrivă mijlocul turneului demarat la 1 aprilie şi începutul călătoriei propriu-zise a pianului. Instrumentul călător va porni duminică la drum însoţit de Horia Mihail şi de o echipă ce va ajuta la manipularea sa şi la menţinerea calităţii tehnice.

„Pianul este nerăbdător să plece” – declară Horia Mihail într-un interviu acordat înainte de recital – „şi a prins viaţă de când a început turneul”. Corespondenţa virtuală a instrumentului cu prietenul său, pianistul, pot fi urmărite în paginile jurnalului de călătorie de pe site-ul proiectului, precum şi pe pagina de facebook dedicată.

În drumul său până la Mediaş, destinaţia finală, unde va fi încredinţat de Societatea Română de Radiodifuziune comunităţii locale pentru o perioadă de 3 ani, pianul călător va poposi şi va încânta publicul din alte patru oraşe – Hunedoara, Deva, Alba Iulia şi Dumbrăveni.

Turneul, organizat de Radio România Cultural şi Asociaţia Culturală Accendo și sprijinit de JTI România în 12 oraşe din ţară între 1 şi 21 aprilie, marchează împlinirea a 200 de ani de la naşterea lui Franz Liszt şi este realizat după exemplul turneului susţinut de compozitorul maghiar între  anii 1846 şi 1847 în ţările Române. Acesta călătorea şi susţinea concerte pe un pian Erard ce-l însoţea peste tot.

Următoarele recitaluri vor avea loc duminică, 17 aprilie, în Castelul Corvinilor din Hunedoara, la Deva pe 18 aprilie, la Alba Iulia pe 19 aprilie, la Dumbrăveni pe 20 aprilie şi la Mediaş pe 21 aprilie.

„Până acum a fost un turneu interesant. Nu ştiam la ce să mă aştept, deoarece este primul turneu în România în care călătoresc singur, însă am fost primit în fiecare oraş cu multă bucurie şi mult entuziasm, publicul a fost numeros de fiecare dată. Iar din punctul de vedere a ceea ce s-a întâmplat pe scenă am simţit un crescendo de la un concert la altul” a declarat Horia Mihail – solist concertist al Orchestrelor şi Corurilor Radio.

Proiectul „Pianul călător” se bucură de susţinerea Societăţii Române de Radiodifuziune şi pentru următorii doi ani. “Este în intenţia noastră să reuşim să dotăm cât mai multe săli de concert cu instrumente performante. Dorim să valorificăm într-un mod cât mai semnificativ şi mai vizibil aceste piane.” – Oltea Şerban-Pârâu, redactor şef Radio România Cultural şi director artistic Orchestrele şi Corurile Radio.

La lansarea proiectului, Preşedintele Director General al Radio România, Andras Istvan Demeter a vorbit despre importanţa proiectului: „Rolurile principale în această ecuaţie aparţin unor extraordinari artişti care au, pe lângă talent si har, şi iniţiative fezabile, simple, nu imposibil de susţinut. O iniţiativă prin care se poate demonstra că, atunci când există valoare şi talent, atunci nu există obstacole care să împiedice acest talent să circule. Acest proiect vine să dovedească faptul că, indiferent ce s-ar întampla din punct de vedere politic, social, la începutul mileniului trei cultura, arta, în cazul nostru arta interpretativă se poate afla într-o continuă mişcare”.

Despre autor

Comentează

Parteneri

© 2010-2014 WebCultura.