Bine ai venit pe WebCultura

Din cuprins:

Pianistul Horia Mihail în turneu în Chile

Zbor spre infinit

E una din acele dimineți în care răsăritul devine apus și totul are un gust amar de la atâtea lacrimi...

Continuare...


Powered by

Pianistul Horia Mihail în turneu în Chile

WebCulturade @
21 May 2014

Pianistul Horia Mihail, solist concertist al Orchestrelor şi Corurilor Radio România, va fi protagonistul unei seri maraton Beethoven la invitația Orquesta Sinfonica Universidad de Concepcion din Chile, ce se va desfășura sub bagheta maestrului Julian Kuerti la Teatro Universidad de Conception în seara de 24 mai. Cu o istorie de peste șase decenii, înfiinţată în 1952, Orquesta Sinfónica de la Universidad de Concepción face parte, alături de corul compus din 70 de membri, din corporația culturală reprezentată de Universitatea din Concepción, Chile. În Maratonul Beethoven, găzduit de Teatro Universidad de Conception, Horia Mihail va interpreta Concertul nr. 4 în Sol major pentru pian şi orchestră de Beethoven.

Acest turneu are loc după încheierea celei de-a patra ediţii a proiectului Pianul călător, în urma căruia, la invitaţia Radio România, Horia Mihail a pornit la drum la sfârşitul lunii martie, a străbătut 5700 de km prin ţară, a susţinut două recitaluri la New York, urmat de alte două în parcurile bucureştene, ultimul acord auzindu-se la mijlocul lunii mai la Sala cu Orgă de la Chişinău. Turneul a fost organizat de Centrul Cultural Media Radio România, Asociaţia Culturală Accendo şi Radio România Cultural. După parcurgerea unui itinerar ce a cuprins aproape toate zonele istorice ale ţării, în al patrulea an de călătorie, pianul călător a fost lăsat în folosinţa comunităţii locale din Roman, la Şcoala de artă Sergiu Celibidache.

Deplasarea în Chile a pianistului Horia Mihail, solist concertist al Orchestrelor şi Corurilor Radio România, are loc la invitația Orquesta Sinfonica Universidad de Concepcion, are loc cu sprijinul Fundaţiei Radio România, fiind un proiect cultural finanțat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.

Horia-Mihail

Despre autor

Comentează

Parteneri

© 2010-2014 WebCultura.