Din cuprins:
La prima vedere, ați putea crede că zidul Chico State University (California) a fost spart și că, prin el, se...
Continuare...Trimite-ne un articol prin intermediul formularului de aici. Daca ne place, il publicam. La cel de al doilea articol publicat vei primi o parola personala.
@Sorin Tudor | 3 Martie 2011
Etichete: fotografie, Kodak, nevazatori, Pete Eckert.
Pete Eckert este orb. Complet orb. Și, cu toate acestea, fotografiile lui sunt expuse în marile muzee din SUA. Și premiate. Iată povestea lui Pete Eckert, așa cum chiar el o istorisește. O poveste adevărată despre discriminarea din “țara tuturor posibilităților” și, mai ales, despre cum fiecare dintre noi poate găsi forța de a supraviețui propriului destin.
“Nu am luat în serios de fotografia până când nu am orbit complet. Am fost întotdeauna o persoană vizuală şi plănuiam să studiez arhitectura la Yale, dar vederea a început să-mi slăbească. Un doctor mi-a spus, cu răceală, că am retinită pigmentară şi a părăsit sala, fără alte comentarii. O persoană cu retinită pigmentară își pierde treptat vederea până când orbește complet.
Mi-au trebuit doi ani pentru a-mi da seama ce să fac. Am fost un tâmplar la timp. Logodnica mea, Amy, a stat alături de mine în această perioadă dificilă. I-am spus că, dacă va dori să nu mai fim împreună o voi înțelege. Nu a fost așa: în luna iunie, împlinim 24 de ani de căsătorie. Mulţumesc Amy.
Vederea îmi scădea cu repeziciune. Am câștigat un MBA şi o centura neagră în arte marțiale. Cele două temeri ale mele erau legate de cum să-mi câștig existența și cum să mă pot proteja. Când am terminat MBA-ul încă puteam citi. Am încercat să-mi găsesc de lucru în domeniul bancar. Am fost însă refuzat de fiecare dată. Îndeplineam toate cerințele lor și le plăcea de mine până le spuneam că îmi voi pierde vederea. A fost prima mea bănuială privind “stigmatul de orb”.
Dupa ce a vizitat un prieten din Sacramento mi-am dat seama că acesta un loc bun pentru nevazatori. E plat, are transport bun, şi o climă plăcută. Mi-am găsit un loc de muncă la stat. Misiunea departamentului meu era de a ajuta nevăzătorii. Dar, după cum multe persoane cu acest handicap știu, birocraţia guvernamentală este adesea un obstacol și nu un ajutor. Am fost îngrozit la modul în care sistemul tratatează oamenii pe care ar fi trebuit să îi ajute: California are o rată a şomajului de aproximativ 85% printre nevazători. Așa că am plecat.
M-am întors la artele marțiale și mi-am luat un câine pe nume Uzu. Uzu și cu mine am parcurs nenumărate mile. Am început să fac gravuri și am achiziționat un strung pentru lemn. Oamenii erau impresionați că am putut învăța să folosesc strungul în condiții de siguranță. Am încercat să fac ceasuri din lemn însă știam că din acesta nu puteam să-mi câștig banii necesari traiului. Într-o zi, fâcând curățenie într-un sertar, am găsit vechiul aparat de fotografiat al soacrei mele.
Pagini: 1 2
Uneori, prin ochii mei, internetul se vede altfel. “Contentul” se numeste simplu, “continut”, iar “user generated” capata vagi conotatii pleonastice de vreme ce El, Userul, nu are incotro: trebuie sa-si fie Creator al propriei Vieti. Poate ca, intr-o zi, vom ajunge sa ne cunoastem mai bine.
Alte articole scrise de Sorin Tudor
Aproape 100.000 de km parcurși pentru cea mai mare panoramă color a cerului. Imaginea reprezintă cea mai mare fotografie color a cerului [...]
Expoziție aniversară Foto Union. Cristian Șutu anunță pe blogul personal prima expoziție Foto Union. "Pe 18 februarie 2011, adică [...]
Despre marile fotografii, în epoca micilor monitoare. Povestea este simplă, creativă și, într-o oarecare măsură amuzantă: fotograful [...]
Biblioteca Naţională a României în parteneriat cu Fundaţia pentru Tineret a Municipiului Bucureşti vă invită marţi, 24 ianuarie 2012, la [...]
Dacă îl cauți acasă pe țăranul român azi, n-ai să-l găsești. E plecat la muncă în străinătate. Și vrea să știi asta. Ți-a [...]
Și două povești de dragoste foarte amuzante. 1. În ziua în care Sarah Cooper și-a luat diploma de absolvire, Sam Miller, colegul și iubitul ei [...]
O nouă galerie de "clipiri fotografice". Vi s-a întâmplat vreodată să priviți pentru o singură clipă o persoană (pe stradă, într-un parc, [...]
Recunoașteți personajele? Sunt 10 personaje din filme foarte cunoscute. Unele mai ușor de recunoscut, altele ceva mai greu. Sunt creații ale [...]
In weekendul 19-20 mai 2012, "Roaba de cultura", un proiect Green Revolution, aduce gratuit bucurestenilor: concert Marcian Petrescu & Trenul de noapte, [...]
Sau, dacă doriți, din dragoste. Cu cele mai bune intenții, firește. Un filmuleț rusesc care, în două săptămâni, a adunat peste 500.000 de [...]
"Priorităţile sînt în trei zile să ne organizăm efectiv de sus până jos, fără nicio greşeală." Declarația a fost făcută de către Liviu [...]
Despre feminism, alcool și reclame. Nu neapărat în această ordine. Reclama de mai sus are măcar o "scuză": este de acum aproape 50 de ani. Reclama [...]
» cris a spus la Cea mai frumoasa femeie ...»:
parca pe a treia, dar nu aji jucat corect: pe ea n...
» Valy Volcinschi a spus la Impietririle pasilor tai:
E asa de dragut si in acelasi timp te incarca cu o...
Fiecare clipa este un univers
"Un om nu are în viață suficient timp pentru [Vezi]
Totul va fi bine
Complexitatea vieții, zugrăvită cu multă ironie, [Vezi]
Luminaris
O minunăție de film!
Poveste, zâmbet, destin, [Vezi]
Trimite pe YM
Trimite pe email
» 
» 
» 
Noptea Alba de la Pensionatul domnesc de ...»
In acest weekend, in Herastrau
Chipuri de mesteri si mestesugari
17:15
Felicitari si multumiri pentru articolele interesante pe care le gasesc aici. De la o vreme le parcurg cu atentie cam pe toate.
E impresionant acest fotograf, insa sa nu uitam suportul pe care societatea americana il acorda persoanelor cu dizabilitati. Am fost acolo si am vazut cum acestia sunt integrati intr-un mod care m-a socat aproape. Pe de alta parte, in cultura lor, copiii sunt educati sa faca fata provocarilor, sunt niste luptatori si de aceea, pusi in fata unor astfel de probleme, isi gasesc calea si nu dispera.
Cu durere realizez ca nu as putea sa fac o apreciere cand vom ajunge sa gandim si sa procedam ca ei.
18:41
Multumim mult pentru aprecieri, Corina!
Eu cred ca sunt lucruri care se invata. Si cred ca mai ales cei tineri au prins sa le invete. Si sa gandeasca si sa procedeze "asa". In masura in care un stat uneori natang, cu legi uneori strambe (si aplicate chiar mai stramb) le-o permite. Si in masura in care nepasarea generatiei mai vechi, acutizate de saracie, stres si lehamite le-o permite. Poate ma insel, insa imi place sa cred ca generatia mai tanara e, macar in unele privinte, mai buna.