Periplu

Dă ploaia mai încet, i-am spus stăruitor.
Pentru că era infinită inundația de tăcere care ne împrejmuia
Stingându-și scrumul în propriile sleite brize
Aparținându-ne complet și ireversibil,
Am decis să punem stăpânire pe ele,
Așa cum picăturile de ploaie au pus pe noi.

WebCultura are nevoie de ajutorul dumneavoastră. Ne puteți susține, cu ce sumă doriți, prin intermediul butonului PayPal de mai jos. Mulțumim!

Acum pe urmele pașilor-ți stă înscrisă vara,
Căci dorul mi-e buimac de atâta zvâc de soare
Și-ntre noi e doar pictat-o rază
Un ocean al picăturilor ce se zbat
Și luptă rece-n razele simțirii
Se preling domol pe zarva care ne primejduia dorința
Iar în prăpastia unde hibernează curcubeul
Ne-am ascuns umbrelele.
Sătulă de atâta dogoare,
Am lăsat ploaia să-mi usuce trupul
Iar tu, în inundația odorifică care se află sub pecetea incertitudinii
Ai luat o barcă
Și-n pustiul ploii care n-a-ncetat să țipe cu stele căzătoare,
Ai acostat unde zarea ne-ntregește oceanul
Iar între noi țipătul tumultuos al ploii se simte,
Căci tu departe
Și eu mai aproape
Ca niciodată.