Bine ai venit pe WebCultura

Din cuprins:

Perfecțiunea imperfecțiunii

Reflexie pe sticla

Chipul tău, proiectat în vitrina magazinului de ceramice… Reflexie în culori gălbui, născută din ondulaţia luminii pe toate acele forme...

Continuare...


Powered by

Perfecțiunea imperfecțiunii

Sterescu Mirceade @
24 February 2017

Susține și tu Webcultura! Pentru că, împreună, putem supraviețui ignoranței și ignoranților.

Mulțumim. (Vezi aici cine a donat până acum.)

Tendința aceasta perfecționistă umană, ridicată la rang patologic, și-a făcut lăcaș de cult în mintea noastră iar noi îi suntem adepți de avangardă. Trăim cu ea în sânge și nu ne dăm seama că are proprietăți de criminal.

O interpretăm ca fiind necesitatea unei zile reușite și a unei întâlniri de succes. O categorisim ca fiind o punte de legătură inflexibilă între noi și exterior. Exteriorul care va fi întotdeauna inert la bază, în ceea ce privește dorințele noastre. Ne imaginăm eronat că perfecționismul este ceea ce ne va integra în moment și ne va elibera de durerile cotidiene, precum acceptul social sau grija față de succes.

Neînțeleasa problemă este aceea că perfecțiunea este un microb subtil, care se transmite foarte ușor de la om la om. Și așa, precum un virus abil, se răspândește până omoară și ultimul strop de copil din noi.

Niciodată nu am putut înțelege de unde provine rigiditatea asta psihologică. Uneori mai întreprind câte un monolog și mă prind cum mergând pe stradă, rigidizez, schematizez, deformez și usuc momentul. Îi atribui anumite cutume nefolositoare și complet distrugătoare. Îl vreau oricum altcumva, dar mai puțin cum îmi este dat să-l simt. Îmi spun că nu o să-mi mai permit. Și următoarea dată îmi urmez aceeași pași.

Mi se face o veritabilă milă de care nu mai scap. Și nu o milă de mine, care până la urmă ar fi fost mai plauzibilă, ci de moment. Milă, pentru că parcă mă roagă să nu mai încerc perfecționarea lui când e clar că el este defapt atemporal. Perfecțiunea nu a fost creată pentru a o smulge de undeva, a o digera sau a o colecționa. Nu o putem folosi pe post de scop sau pe post de satisfacție finală, deoarece ea în sine nu există. Se aseamănă cu nisipurile mișcătoare, în care cu cât te zbați mai mult, cu atât te afunzi mai repede.

Este un asasin tăcut, care nu îți dă de înțeles că zbuciumul cu care te înfrunți este defapt futil. Acest sentiment de falsă mulțumire, cu care îți bate la ușă și care îngrijește ego-ul, este mai bine gazat.

Pentru a vitaliza perfecțiunea trebuie să îi atribuim o consistență, o valoare sau o schematică. Îi poți atribui unui val o vârstă? Unei emoții un înțeles bine definit? Sau îi poți recunoaște intențiile unei picături de ploaie? Toate aceste lucruri sunt imposibile. Paradoxul este acela că există tocmai pentru a nu fi atinsă. Există pentru a distorsiona realitatea noastră într-un mod în care să ne dăm singuri seama de importanța imperfecțiunii.

Este dacă vreți, precum o ceață deasă prin care nu se poate vedea nimic și care ne face să ne zbatem în gol. Subterfugiul folosit de dânsa fiind arareori observat și înțeles. Duritatea cu care se comportă este de stăpân și nu renunță la vasali doar pentru că avem noi pretenție la libertate. O urmărim necontenit, precum apusul portocaliu de vară și până ne dăm seama că nu ne mișcăm, ne distruge.

Regăsirea gingășiei în imperfecțiune semnifică evadarea din ghearele mirajului perfecțiunii. Imperfecțiunea este încălțarea pantofilor invers, este gesticularea stângace, este râsul inoportun, este o discuție înțeleasă decât de tine. Reprezintă structura unui copil gata de joacă în momentul următor. Jucăușă și zâmbăreață acceptă pe oricine își dorește o schimbare la fața sufletului. Un copil care caută un partener de joacă și care oferă multă naturalețe și deschidere.

Imperfecțiunea ne va duce întotdeauna acasă, pe ulița copilăriei care încă oferă strigăte de camaraderie puerilă și de nerăbdare. Demaschează plăcut grijile acceptului social, grijile succesului, grijile impresiilor sau ale închipuirilor. Grijile sunt înlocuite de legături intime, sincere, create pe coloana vertebrală a ceea ce tu ești defapt. Cristalizează sentimentul de libertate, expresivitate și creativitate.

Îmbrățișarea imperfecțiunii înseamnă îmbrățișarea posibilităților infinite. Acceptarea a tot ceea ce este și jonglând cu momentul în moduri neîndemânatice.

Despre autor

Sterescu Mircea

| Blog | Facebook | De același autor

Cuvintele poartă o formulă a bunăstării subestimată. Am nevoie de ele cum ele au nevoie de mine, pentru a colora împreună zidurile gri și reci ale existenței. De mi-ar fi răpite, probabil aș umbla străin și decolorat străzile aglomerate ale vieții.

Comentează

Atitudini

Parteneri

© 2010-2014 WebCultura.