Bine ai venit pe WebCultura

Din cuprins:

Pe mine mă cheamă Pardalian

Incercuiti pisica!

Un joc online simplu și amuzant. Așadar: se dă un câmp de cercuri galbene care, atunci când faci click, își...

Continuare...


Powered by

Pe mine mă cheamă Pardalian

Vladimir Stoicescude @
23 June 2014

Oamenii sunt, fără doar și poate, absolut la fel…

Omul, făptura complexa a desăvârșitei Creații (sau nu). Rezultat al șansei, sau un apogeu al infinitelor mutații (sau nu). Natura umană are tendința să fie simplă privind în ansamblu, dificultățile sunt vârâte în detalii. Faptul că omul este un paradox este un adevăr evident oricui îi pasă să își complice existența cu asemenea exerciții de gândire. Nu am să filosofez, chiar dacă am, probabil, abilitatea să aberez ore întregi despre nimicuri. Nimicuri care, în adevăratul sens al cuvântului, nu sunt nimicuri, însa sunt lipsite de concluzii clare.

Oamenii sunt, fără doar și poate, absolut la fel. Mergem cu troleibuzul, în drum spre lucru, și întâlnim o mie și unul de Pardaliani și o mie o sută de Lăcrimioare. Toți aleargă către supraviețuire, mănâncă, dorm, visează, fac sex și asa mai departe. Este adevărat, totuși, că unii fac sex mai bine decât alții, însă scopul este mereu același. Mă îndepărtez de subiect, aceasta nu este ideea de bază a acestei însemnări în Oracolul WebCultura (Când va bate vântul peste părul tău, să-ți aduci aminte de numele meu. – Ulise).

Dacă alegem să îl privim mai intens pe unul dintre Pardalianii noștri (poate are șlițul desfăcut), acest erou al troleului 170 parcă are ochii verzi, poate este mai înalt decât Pardalianul ce stă lângă el, poate este îmbrăcat în Hugo (Boss, ai o țigară?) și poate că are mustățile răsucite. Pornind le la acest incident cu șlițul, tocmai am aflat că pe acest Pardalian îl cheamă, de fapt, Fane.

După un scurt moment de confuzie, un moment în care îți analizezi viata și alegerile pe care le-ai făcut până acum (oare toți Pardalienii sunt Ștefani?), alegi să îl întrebi pe colegul de scaun al lui Pardalian zis Fane, dacă el este tot un Ștefan. Coincidența face că pe Pardalian, colegul de scaun al lui Pardalian zis Fane, îl cheamă tot Ștefan. Este evident, întreaga ta viata este o minciună și toți Pardalienii sunt Ștefani. Șoferul oprește troleibuzul, te îndrepți către ușă și îi spui șoferului un sincer și zâmbitor Mulțumesc Fane! urmat de o privire plină de cunoaștere. Cu plăcere, însă numele meu este Vasile, îți răspunde șoferul, oarecum iritat.

Aha! Deci toți oamenii nu sunt Pardalieni, ci sunt Ștefani. Excepția fiind, evident, șoferii de troleibuz care sunt toți numiți Vasile. La muncă, ai o întâlnire cu Ștefan și cu Ștefan și cu alți trei Ștefani, însă ei sunt mai mici în funcție. Ștefan cel Mare este nemulțumit de munca pe care o depui și îți spune că te taxează cu un “in progress“. Te uiți la hârtia roz pe care acesta ți-o aruncă-n față și vezi că pe ea nu este niciun “in progress“, ci titlul este scris cu litere uriașe “INCOMPLET”. Îl intrebi, frustrat, de ce îi zice unui incomplet “in progress”, însă întrebarea ta este urmata de tăcere. Tu, Ștefan cel Mare, Ștefan, Ștefan, Ștefan și Ștefan vă uitați unul la altul, este evident ca tu privești puțin cruciș încercând să te uiți la toți Ștefanii în același timp. Ștefan cel Mare îți spune să nu pierzi această avertizare “in progress”, pentru că aceasta este o dovadă a tuturor lucrurilor pe care le-ai făcut bine pentru companie. Analizezi mai atent documentul, observi că este listat un singur lucru, lucrul pe care tu l-ai făcut prost. Fapt care are sens, considerând că documentul este numit “INCOMPLET” și nu “in progress”.

Îți stăpânești cu greu pornirile criminale, însă adevărul este că Ștefan x 5 te-au cam prins cu pantalonii-n vine. Te gândești că este posibil ca oamenii să fie diferiți, tu vedeai un incomplet și un lucru pe care nu l-ai făcut bine. Pentru corul de Ștefani, tu aveai un “in progress” și o mulțime de lucruri pe care le-ai făcut bine. Se pare că unii Ștefani văd partea plină a paharului însă eu, Ștefan, nu prea. Poate nu toți Pardalienii sunt Ștefani, poate nu toți Ștefanii sunt Ștefani, excepția fiind șoferii de troleibuz care sunt toți numiți Vasile.

balta

Despre autor

Vladimir Stoicescu

| Blog | Facebook | De același autor

Eu Sunt lumina de la capatul noptii, si adierea vantului de vara. Sunt Alfa si Omega, intunericul in lanul de secara. Sunt … sunt … cogito ergo sum. Sunt ambitia inaripata si sunt sangele stramosilor. Sunt mormanul de pamant, sunt copilul muribund. Sunt … sunt … cogito ergo sum. Sunt vipera ce-ti sopteste , si sunt cantecul de leagan Sunt femeia ce zambeste la barbatul care intreaba Sunt … sunt … cogito ergo sum. Sunt diavolul cu pene, sunt Adam in pielea goala. Sunt tristetea absoluta, efemera, si fatala. Sunt … sunt … cogito ergo sum. Sunt o pata de culoare, ba un verde, ba mai tare. Esti un negru! Sunt culoare. Sunt … sunt … cogito ergo sum. Sunt mainile lui Venus, si sunt catelusul schiop Sunt atent calcand pe tine, cand eu am calcat pe mine. Sunt … sunt … Sunt … sunt? Esti. Cogito ergo sum.

    Comentarii
  1. Silvia Marcu

    Nu am mai găsit de mult textele dv., poate n-am fost atentă! Acesta pare cuprins de tristeţe! Are ceva din stilul profesorului meu de fizică din liceu – gîndea mult mai repede decît putea să scrie, astfel că ecuaţiile lui păreau a avea lacune; de fapt aveau subînţelesuri şi frumuseţi pe care noi, umaniştii, nu le puteam sesiza! Oricum, a plecat după un an în cercetare, ceva cu fizica atomică, era un visător!
    Dacă n-aţi răsfoit-o încă, merită să încercaţi „De ce să filosofăm?“ de Jean François Lyotard, apărută anul trecut!

    • Stilul "criptic" poate ascunde subintelesuri, insa este la fel de posibil ca eu sa ma folosesc de aparentele "lacune" pentru a ascunde lacune cat se poate de reale. Stiu de Lyotard, am cartea si am sa o citesc.

Comentează

Parteneri

© 2010-2014 WebCultura.