Pe aripile vântului, către paradisul amintirilor

Vivien Leigh – Ultima conferinţă de presă.

Teatrul-ExcelsiorVivien Leigh -ultima conferință de presă reprezintă un proiect de suflet al minunatei actrițe Lamia Beligan și devine un real one- woman show. De ce Vivien Leigh? Pe 5 noiembrie 2013 ar fi împlinit 100 de ani. S-a stins din viață la vârsta de 53 de ani, dar a marcat în mod desăvârşit scena şi ecranul secolului XX.

Textul care stă la baza spectacolului de la Teatrul Excelsior – Vivien Leigh, The Last Press Conference – este, de fapt, povestea unei femei binecuvântate de Divinitate cu nenumărate daruri și blestemată de Lucifer cu monstrul numit bipolaritate/boala maniaco-depresivă. Talentata Vivien Leigh a fost, rând pe rând, Tinkerbell, Lady Macbeth, Julieta și Cleopatra, a devenit o legendă modernă despre care spectatorii își vor aminti mereu cu dragoste și admirație. Până și dispariția ei de pe scena vieții s-a petrecut sub semnul coincidenței  caracterizante: tuberculoza a răpus-o în perioada în care își pregătea rolul din piesa lui Edward Albee, A Delicate Balance. O plecare timpurie și nedreaptă vine să contrazică generozitatea cu care destinul o copleșise pe delicata actriță britanică.

Regizoarea Liana Ceterchi se retrage strategic în spatele jocului actoricesc al Lamiei Beligan. Montarea păstrează spiritul piesei realizate de Marcy Lafferty și devine o perpetuă pendulare  (cvasi-ciclotimică) între doi poli: trecut-prezent, fericire-nefericire, agonie-extaz, fascinație-răceală, alb-negru. Actrița Lamia Beligan expune o Vivien Leigh matură, care şi-a pierdut “iubirea vieţii sale”, conștientă de farmecul pe care încă îl mai exercita cea care odinioară fusese numită “Viv, the world’s darling” și caută cu disperare să găsească adevărul despre sine.

Spectacolul se deschide cu apariția actriței, laureată cu două premii Oscar pentru portretele artistice ale unor eroine din Sud, la…ultima ei conferință de presă. Pornind de la  reflecția: “Doar amintirea este singurul paradis din care nu putem fi expulzați.” Vivien Leigh/Lamia Beligan indică, cu multă autenticitate artistică, traseul sinuos al unei ființe pornite pe lungul drum al regăsirii de sine. Silueta fină, dar agilă poartă încă însemnele starului care-a fost cândva, iar actrița iradiază farmecul discret al maturității depline. Regăsim, la ea, ochii verzi-albaștri, superbi, cu o privire când jucăușă, când malițioasă, carnația alb-marmoreană, a cărei strălucire frapa încă de la prima vedere și silueta fină expusă într-o rochie-furou neagră.

Încă din primele minute ale reprezentației, muzica propulsează spectatorul spre fervoarea unei pasiuni. Aceea care a rămas pentru totdeauna “The English Rose/ trandafirul britanic” încă mai vorbește cu glasul lui Scarlett O’Hara și zâmbește șăgalnic. Totuși, iluzia nu durează prea mult. În doar câteva minute, nu vor mai exista nicio Scarlett, nici urmă de “piersică” de Georgia, ci doar o abilă femeie care și-a orchestrat cariera și povestea de iubire cu Sir Laurence Olivier. Paranteza pasională din viaţa actriței  ajută la clasica adaptare pentru piesa pusă în scenă, dar și induce tensiunea actului de creaţie. În spatele demonilor, bine ascunși după un chip angelic, Vivien Leigh a fost marcată de trei roluri care i-au definit cariera artistică: Scarlett O’Hara din Pe aripile vântului, Blanche Du Bois din Un tramvai numit dorință și Lady O. – soția lui Laurence Olivier. Toate aceste trei partituri artistice i-au împovărat umerii firavi și i-au torturat gândurile.

Singură în scenă, în fața unor jurnaliști imaginari, Lamia Beligan va expune multiplele fațete   ale actriței care-a fascinat o lume-ntreagă. Glisând între exaltare și melancolie, valsează, se contorsionează și se agață într-o permanetă mișcare. Chiar și atunci când trupul său se află într-o postură statică, chipul invadat de emoție al Lamiei Beligan trădează fluctuațiile gândurilor. Fragilă, dar puternică, Vivien Leigh de pe scenă se lasă purtată pe aripile amintirilor și retrăiește bucuria debutului în viața teatrală, întâlnirea cu producătorul David Selznick (cel care i-a oferit rolul lui Scarlett), pasionanta poveste de iubire cu talentatul Sir Laurence Olivier, cariera de la Hollywood, dar și de la  Old Vic Theatre. Evoluţia ei se produce direct, sub privirile spectatorilor.

Traversând punctele esențiale din textul dramatic – semnat de Marcy Lafferty -, regăsim o Vivien precum o balanță instabilă, nevoită toată viața sa, să se plieze pe disciplina jocului numai ca să poată uita de sine. Cele câteva schimbări rapide de costum (rochii versatil-vaporoase) și recuzită (pălării, ochelari de soare, reviste, ziare, scaune, scări mobile) însoţesc desenul psihologic al personajului; transformarea din fiinţă vie într-o păpuşă mecanică, manevrată şi, în cele din urmă, distrusă de suferință și boală devine esenţa spectacolului de la Teatrul Excelsior. Permanenta alunecare între cei doi poli fixați de elementele din decor – două scări mobile – sugerează fragilitatea condiției acestei ființe.

Vivien Leigh – Ultima conferinţă de presă

Text : Marcy Lafferty
Traducerea şi adaptarea: Lamia Beligan şi Liana Ceterchi
Distribuţia:
Vivien Leigh – Lamia Beligan
Regia artistică: Liana Ceterchi
Decoruri şi costume: Lamia Beligan și Liana Ceterchi
Lumini și proiecție video: Gheorghe Cărpiniș
Sunet: Luca Achim
Producție: Franz Apostol
Recuzită: Ciprian Marinescu
Durata spectacolului: 105 min
Spectacol recomandat: 14 +

Grație șarmului actriței de pe scenă, descoperim o femeie briliantă, cultivată și plină de umor. Confesiunea ei va fi mereu pigmentată cu  sarcasm, versuri din Shakespeare și anecdote corozive despre Alexandre Korda, Clark Gable sau Marlon Brando. Dar, dincolo de asta, este vorba despre misiunea artei, despre rolul şi importanţa teatrului. Şi, aşa cum a şi declarat, al treilea rol pe care l-a jucat şi în care va fi des amintită este cel de Lady Olivier. Pentru a-și atinge scopul, permanent, ea își analizează stilul de joc cu spirit autocritic, își conștientizează greșelile și exagerările, își îmbunătățește opțiunile și învață să-și selecteze ofertele. Acesta reprezintă un traseu aproape inutil de urmat pentru o femeie aflată deja în epicentrul succesului, un traseu ce solicită eforturi supraomenești și crude renunțări. Numai că Vivien Leigh nu putea lăsa strălucirea de moment să-i estompeze valoarea.

Cu o vivacitate debordantă, Lamia Beligan iradiază un flux de energie care stârnește interesul și are efect magnetic asupra simțurilor privitorilor, reliefând profunzimea psihologică a personajului. Actrița stăpânește deplin cultura corporală și distorsionarea privirii astfel încât eroina/Vivien Leigh capată contururi clare. Proiecțiile video (scenele-cheie din Gone with The Wind, discursul de la decernarea premiului Oscar din 1940, trailerul de la A Streetcar Named Desire) sporesc eficienţa portretizării. Doar conturul muzical (inserturile muzicale accentuează trăirile prin sfâșietoare solouri de vioară, valsuri, muzică celtă sau celebrul refren I Wanna Be Loved By You) și mișcarea scenică (contorsionări, flexări sau ghemuiri) divulgă, din când în când, distanțarea.

Așadar, un text scris de o actriță americană, o regizoare româncă inspirată și-o  talentată actriţă menţin în atenţia publicului, timp de 105 minute, povestea unei artiste, care a fost dovada cea mai elocventă pentru a demonstra că există un fatum. Întreg spectacolul este o reușită deplină, comunică emoțional, devoalând permanenta fragilitate a artiştilor.

Mădălina Dumitrache

Mădălina Dumitrache Facebook | De același autor

Cultura te îmbogăţeşte, te plasează pe o anumită ierarhie valorică, cu condiţia să fie dublată de inteligenţă şi de cei şapte ani de acasă. Licenţiată în Teatrologie-Filmologie (UNATC "I.L.Caragiale, Bucureşti) şi Pedagogie (Univ. Buc.), mă simt aproape de cei "săraci în arginţi, dar bogaţi în iluzii" ştiind că cea mai subtilă şi solidă formă de supravieţuire este CULTURA.

Recomandări

Adaugă comentariu