Bine ai venit pe WebCultura

Din cuprins:

Paul Goma: “Arta refugii”

JTI prezinta seminariile NexT

Seminariile Festivalului International de Film NexT sunt prezentate de JTI, pentru a treia oara consecutiv. Acestea au loc la Café...

Continuare...


Powered by

Paul Goma: “Arta refugii”

Anișoara Melnicde @
18 May 2018

O carte despre o copilăria pribeagă.

O familie fugară ce se retrage din calea ocupanților și persecuțiilor regimului sovietic. Punctul de plecare e satul Mana, jud. Orhei. Un băiat și mama sa se refugiază în Ardeal. Tatăl, deportat în Siberia, din greșeală, pentru că nu e nici politician, nici popă, nici bogat. Se întâmplau erori frecvente atunci. Dar se reîntregesc curând pe ținuturile ardelene.

Pentru părinții băiatului, statutul de refugiat ce presupune transferuri frecvente, lipsa unui adăpost care să le confere sentimentul de acasă, eticheta venetic în propria țară sunt predominante și le conferă un sentiment permanent de insecuritate.

Pe de altă parte, pentru băiat, datorită spiritului vesel, neîmpovărat de griji inutile, capacității specific copilărești de a savura plăcerile momentului, bucuria descoperirii lumii cu neprevăzutul și surprizele ei și a le atribui o valoare specială; aceiași situație e văzută din cu totul alt unghi, unul aventuros, comic pe alocuri și nicidecum dramatic.

Mama acestuia, cadru didactic, înzestrată cu spirit analitic, reflexiv și explorator își găsește ocupație din a scrie monografia localității-gazdă. O lucrare despre ardeleni, oameni potoliți, ca și portul lor în alb-negru, care trăiesc oarecum nenuanțat: mâncarea le este fără gust și fantezie, doinelor lor au o reținere în jale, casele lor friguroase. Toate observațiile făcute în termeni comparativi cu specificul basarabean.

Schimbarea frecventă a reședinței e determinată atât de nevoia de a scăpa de ruși dar și de dorința părinților de a-și vedea odrasla la o școală mai bună. Visul familiei e ca băiatul să urmeze un liceu de prestigiu, dar diferențele de clasă își spun cuvântul și opțiunea rămâne pentru o școală normală. O școală care la mai toate aspectele se poziționează bine, cu excepția foamei pe care sunt puși în situația să o îndure toți discipolii în pofida proviziilor livrate de părinți și ajutoarelor americane.

Parcursul școlar e marcat de reforma învățământului, adică o devalorizarea acestuia. Perioadă în care s-au distrus produse ale creației devenite instantaneu vechi, burgheze, reacționare și dușmănoase, pentru a fi înlocuite de ceva mult mai “avansat”, adică sovietic.

“După ce că rușii ne ocupau, ne furau totul, ne stricau obiceiurile și școlile, ne puneau cote și ne băgau la pușcărie, acum ne obligau să le învățăm și limba?”

Urmează reținearea părinților, protagonistul de numai treisprezece ani se pomenește de unul singur rătăcind prin gări, interogat, persecutat, hărțuit de securiști. Moment ce marchează subit încheierea copilăriei.

“Noi, basarabenii, nu trăim doar cu pîine, iar când nu avem ce mânca, ne hrănim cu cuvânt, facem din viitor și optativ un atât de grozav imperfect (“Cel mai perfect timp: imperfectul, domnule!”, zice tata), încât devine mai-mult-ca-foarte-perfect.
Sunt basarabean. Deci, șed în gară.”

De aici încolo se conturează o altă realitate, o trecere bruscă în realitatea dură a adulților. Un moment de cotitură, un transfer din copilăria inocentă într-o lume feroce. Un sistem nedrept, necruțător, aberant și un copil pus în situația să-i reziste, să-l înfrunte, neapărat reținându-și plânsul.

“Nu mai plâng, gata. A fost așa, un pic și doar de foame, de nesomn – când te trezești vorbind singur, plângând fără motiv. Dar nu mă las. Din ce mi-e mai greu, din aceea nu mă las, nu-i las. Deși e greu – dar nu mă; nu-i.”

Gara are o valoare simbolică în roman, un spațiu de refugiu și speranță. Un loc de pornire și de reîntoarcere pentru rătăcirile prin lume. Un loc ce concentrează năzuințele (re)găsirii acelui veșnic căutat acasă.

“Asta e latura bună a gării: din ea, ca punct de vedere – plecare și ca material, îți faci tot ce n-ai avut niciodată, ori ți-a fost luat; mamă și casă, și masă, și soră, și orice; din ea, pleci unde vrei – ca să te întorci acasă. La Mana, la noi.
Numai să vină trenul – o să vină el, azi-mâine. Iar dacă nu și nu: îl fac eu: și tren, și venit. Și, mai ales, întors-acasă.”

Această carte îmi amintește de “De veghe în lanul de secară” lui J.D.Salinger – în ambele regăsim o realitate nenorocită, preocupări erotice, situații potrivnice ce gărbesc maturizarea celor doi adolescenți, rătăciri în primul caz impuse, în cel de al doilea, rezultat al propriei alegeri. Personajul lui Salinger este inadaptat, pe când al lui Goma trăiește într-o realitate în care imposibil de adaptat. Se întrevede același stil adolescentin în relatarea poveștii destins, captivant, ludic.

O carte ca o incursiune în istorie, o realitatea trăită, simțită, durută de un adolescent nepregătit să înfrunte un regim anormal, dar în care încearcă, totuși, să-și trăiască normalitatea.

(Cartea poate fi citită în format pdf pe paulgoma.com.)

Despre autor

Anișoara Melnic

Anișoara Melnic

Pentru a publica în cadrul Cenaclului WebCultura trimite-ne textul tău prin intermediul acestui formular. Și, nu în ultimul rând, te rugăm să citești și cele câteva rânduri scrise aici.

Comentează

Parteneri