Aș vrea ca viața să mă strângă-n brațe,
Să-mi pâraie-n strânsoarea-i fiecare os,
Singurătatea s-o ducem în instanțe,
Să fie judecată pe față și pe dos.
Ocean să mă scufunde, ascunsă printre valuri,
Să-mi urle vijelia prin sânge și prin plete,
Zdrobind singurătatea, să o izbim de maluri,
În versuri prea sărace, desuete,
Cu fruntea-ncovoiata de-a nopților povară,
Pășesc desculță peste vremuri sterpe,
Gustând din fructul vieții dulce-amară,
Lumina mă învață să pășesc pe ape.
