Bine ai venit pe WebCultura

Din cuprins:

Orbire

Omul din bronz

Din Nepal, cu dragoste: sculptura, ca un pod care unește două culturi. Artista britanică Sukhi Barber a pterecut 12 ani...

Continuare...


Inregistrare

Colaboratori

Trimite-ne un articol prin intermediul formularului de aici. Daca ne place, il publicam. La cel de al doilea articol publicat vei primi o parola personala.

Ai uitat parola?

Noua parola iti va fi trimisa pe e-mail.

Aboneaza-te gratuit

Powered by

Autor: Paula

Orbire

Paula21 March 2016

Susține și tu Webcultura! Pentru că, împreună, putem supraviețui ignoranței și ignoranților.

Mulțumim. (Vezi aici cine a donat până acum.)

Ma doare cand te vad in tot si toate. As vrea sa imi smulg ochiul stang si poate ca orbirea ar compensa cumva toata amorteala in care mi-a patruns sufletul. Te vad in copacii de pe strada ce stau sa înfloreasca, te vad in apa tulbure ce trece nepasatoare pe langa alee, te simt in terminatiile picioarelor care ma poarta mereu spre locul unde te-am intalnit.

orbireAi patruns in viata mea precum un fulger si ti-ai facut loc in ea ca o furtuna pe cale sa se dezlantuie. De ce m-ai prins in plasa ta cand stiai ca sufletul meu e pe cale sa se spulbere? M-ai tarat in cercul nepasarii, al fricii, al urletului, al mirajului… m-ai facut sa cred ca existi cu adevarat, cat tu de fapt esti doar o reflexie a celor mai primitive dorinte omenesti. Tu tanjesti sa posezi, sa simti frica, sa iti arda sufletul de dor si trupul de placere. Vrei ca lumea sa te caute, sa te priveasca, sa te simta asa cum esti tu, însa la cea mai mica atingere te retragi in turnul tau zidit cu atata truda si regret.

Stii ce cred eu? Stii ce simt acum, cand soarele nu ma mai atinge si nici somnul nu mai ma striga? Te simt pe tine, iti simt atingerea rece si ochii patrunzatori. Si de data asta te vad cu adevarat, iti observ pedestalul pe care te-ai urcat cu atata grija si ura de sine, fara regrete si fara pauza. Iti vad fata taiata de griji si cicatricea de pe umarul stang, te simt cum tresari cand stii ca tronul se cutremura si nu exista cale de intoarcere. Caci vraja ta dispare, iar sufletului tau dezgolit acum ii e rusine sa ma priveasca.

Te-am iubit, asa cum apa iubeste focul si urletul tanjeste dupa liniste. Mi-ai patruns in ventriculi si de acolo te-ai raspandit cu atata indiferenta pana la ultima celula din trup. Nu ma mai aveam, caci te simteam doar pe tine. Si tu continuai sa zidesti, sa scrijelesti în zid înca un nume cucerit, înca un suflet torsionat de atata dor care te-a gasit pe tine. Iar veninul a continuat sa patrunda si mai adanc, pana zidul a ajuns la cer, iar inima a ramas blocata pe pamant.

Mă doare cand te vad în tot și toate. Iar tu, precum un orb ce îsi cauta calea, ai ramas cu un nume imprimat pe zidul sufletului tau.

Important: autorii care au publicat deja cel puțin trei creații în paginile Cenaclului și doresc pagini de autor sunt rugați să ne contacteze prin intermediul acestui formular.

Despre autor

Paula

| Facebook | De același autor

Pentru că a scrie înseamnă libertate, am ales să îmi transform sufletul în cuvinte.

Comentează

Parteneri

© 2010-2014 WebCultura.