Bine ai venit pe WebCultura

Din cuprins:

Omul faustic

Băieților care, într-o zi, și-ar putea da întâlnire cu fiica mea

Amuzantele și “nevinovatele” gânduri ale unui tată. Așternute sub forma unui poem. Versurile care urmează au fost create de poetul...

Continuare...


Powered by

Omul faustic

Marius Baltăde @
28 April 2015

Dragă cititorule, îți cerem din nou ajutorul. Pentru că, într-o lume a reclamelor agasante, WebCultura poate exista doar cu ajutorul acelora care aleg să ne susțină prin donațiile lor. Mulțumim! Webcultura.

Adevărata existență se împlinește în iubire.

A trăi presupune curaj, onoare, idealuri de urmat și nu în ultimul rând sacrificiul. Pe parcursul existenței sale, omul se confruntă cu paradoxul unei vieți care nu de puține ori își pierde sensul și scopul. Ratarea este una din nesfârșitele prăpăstii de care el, omul, s-a temut de-a lungul epocilor și tot ea constituie una din temerile care ne bântuie și astăzi: mare parte din eforturile vieții se îndreaptă în această direcție, tocmai pentru a feri destinul din fața eșecului.

Omul-fausticÎn disperarea lui, omul contemporan, cuprins de o angoasă existențială fără precedent, cu scopul împlinirii sale pe toate planurile vieții, pare hotărât să renunțe aproape la orice, mai puțin la propria persoană. Valorile esențiale ale spiritului omenesc pare că și-au pierdut orice importanță, prăbușindu-se în abisul întunecat și obscur al ignoranței parcă monumentalizate în viața trăitorului în contemporaneitate.

Ignorant și pragmatic, agresiv și grobian, histrionic și trivial, inundat de imoralitate, omul s-a lasat subjugat de viciile modernității, complăcându-se bacanal în această neplăcută situație. Sătul de mizeriile din jurul său, de plictiseala psihologică a vieții sale, își caută un refugiu interior în care speră să își afle scăparea. De cele mai multe ori, acest subterfugiu își află deznodământul în izolarea de sine, egolatrie, derapaj spiritual și incapacitatea de redresare spre normalitate.

Demitizarea și desacralizarea vieții noastre cotidiene constituie văduvirea dramatică de esența spirituală a existenței ce, odinioară, se concretiza în farmecul pur și idilic al sufletului. Renunțarea la dimensiunea spirituală și înlocuirea acesteia cu materialismul dialectic constituie capcana fundamentală a mileniului trei.

Cultivarea viciilor, afectelor pasionale, erosului și agresivității, transformă omul într-o entitate de nerecunoscut, capabilă de atrocități inimaginabile. Egolatria pare să fie “calitatea” de prim rang în cadrul societăților actuale.

Drama omului contemporan pare să fie desprinsă dintr-o capodoperă lirică de secol XIX, în care omul este prins în cușca materialității. Creatorul lui Faust, Goethe, face parte dintre acei mari poeți care au plăsmuit nu numai o poemă, dar un mit cu largi posibilități expresive pentru întreaga civilizație. Motivul omului care și-a vândut sufletul diavolului, apare într-o legendă medievală și, sub forma doctorului Faust, în cărți populare ale Renașterii, într-un mod original și subordonate unei teme fundamentale: sensul existenței.

Actualmente suntem tentați să credem că orice sens al existenței, orice scop, orice ideal este deturnat ori sabotat. Totul este lipsit de conținut, nu există nici un parcurs, nici o cale sau finalitate. Omul sensibil, atins de aura delicatei virtozități, nu va putea lua parte la războiul social în care semenii săi vor face orice pentru a ieși învingători. Tenacitatea răului din om atinge cote legendare, iar exprimarea și propagarea lui îmbracă cele mai abstracte și varii metode. Egolatria patologică este motorul principal al fenomenului imoralității, devalorizării și nihilismului din spațiul social.

Figura legendară a lui Faust este accea a unui bătrân savant, ajuns la capătul unei vieți de studiu, ce își exprimă într-un monolog insatisfacția față de zădărnicia unor cunoștințe niciodată obținute:

«Am studiat cu râvnă, ah, filosofia
Din scoarță-n scoarță dreptul, medicina,
Și din păcate chiar teologia,
Arzând de zel.
Și iată-mă acum un biet nebun,
Cuminte ca și mai-nainte.
În fața semenilor sînt magistru sau chiar doctor. (…)
Și văd că nu putem să știm nimic.
Amărăciunea-mi arde inima în piept.(…)
O, dacă m-aș putea plimba
Pe măguri în lumina ta,
Cu duhurile prin livezi
Pe lângă peșterile verzi!
Eliberat de chinurile minții,
De fumul, de funinginea științei,
O, de-aș putea pe plaiu’ înalt
În roua firii să mă scald!»

Gândul amărăciunii, care îl ispitește o clipă, este îndepărtat de bucuria sărbătorii de afară și de forfota mulțimii prin natura aflată în pragul primăverii. Mefistofel (diavolul) îi apare lui Faust și cei doi încheie un pact prin care savantul primește tinerețe și plăceri, primind în schimb să-și dea sufletul diavolului în momentul când fericirea pe care o va trăi îl va determina să ceară clipei să se oprească:

«Dă mâna și lovește! Clipei de-i voi zice:
Rămîi, că ești atâta de frumoasă!»

Aventurile în care îl antrenează Mefistofel pe Faust simbolizează treptele parcurse de om spre dobândirea fericirii. Beția din pivnița lui Auerbach semnifică placerile vulgare, care nu-l pot satisface pe însetatul de absolut Faust. Viața tinte să aibă sens de îndată ce îți pui problema sensului ei. Sau a reflecta asupra sensului vieții, poate fi în sine un sens de viață. Orice scop care nu se extinde mai departe de încleștarea individualismului egoist este unul meschin și neroditor. A-ți face din eul propriu o obsesie, a trăi halucinat de tine însuți, de ambițiile, vanitățile și imaginea proprie se concretizează într-un rezultat dizgrațios și contra-productiv.

Incapacitatea de a te mobiliza ființial, aplecându-te cu iubire către nevoile semenilor tăi, concentrarea maniacală pe interesul tău, pe dorințele și obiectivele tale sfârșesc prin a te izola de adevărata comuniune cu tine însuți, cu aproapele tău și cu societatea în care te afli. Adevărata existență se împlinește în iubire, comuniune, grija și sacrificiul pentru ceilalți aflați in imediata apropiere, bunătate și credință luminată de fapte și gânduri frumoase. Fericirea este să ști să îți dorești ceea ce ai deja. (Augustin).

Marius Baltă

(grafca: Lee Griggs)

Despre autor

Marius Baltă

| Facebook | De același autor

Sunt un simplu vânător în marile păduri ale cunoașterii.

Comentează

Parteneri

© 2010-2014 WebCultura.