Bine ai venit pe WebCultura

Din cuprins:

Omagiu lui Enescu

Reflexie pe sticla

Chipul tău, proiectat în vitrina magazinului de ceramice… Reflexie în culori gălbui, născută din ondulaţia luminii pe toate acele forme...

Continuare...


Powered by

Omagiu lui Enescu

Sorin Tudorde @
21 August 2018

137 de ani de la nașterea compozitorului George Enescu și 60 de ani de la prima ediție a Concursului Enescu, eveniment care susține tinerii muzicieni în drumul lor spre faima internațional.

Chiar în ziua în care se împlinesc 137 de ani de la nașterea compozitorului român și mai sunt 16 zile până la începerea ediției 2018 a Concursului Internațional “George Enescu”  se împlinesc, în mod simbolic, și 105 ani de când George Enescu însuși lansa prima inițiativă de susținere și dezvoltare a muzicii clasice românești, înființând Premiul Național de Compoziție George Enescu.

Anul 2018 marchează sărbătorirea a 60 de ani de la prima ediție a Concursului Internațional „George Enescu“ (1-23 septembrie), într-un moment cu valoare de simbol: 137 de ani de la nașterea compozitorului român George Enescu, 105 ani de când George Enescu înființa Premiul Național de Compoziție, acordat până în 1946, și sărbătoarea Anului Centenar.

Construit pornind de la valorile în care credea George Enescu, Concursul Internațional „George Enescu“ a devenit de-a lungul timpului o adevărată rampă de lansare pentru mari nume ale muzicii clasice internaționale de astăzi.

În anul 1958, la trei ani de când George Enescu ne părăsise, cu sprijinul cunoscutului său discipol Yehudi Menuhin, la București au fost înființate Festivalul Internațional „George Enescu”, iar Concursul Internațional „George Enescu“ a fost lansat oficial ca parte a primei ediții a Festivalului. Devenite cele mai importante evenimente culturale internaționale organizate de România, Concursul și Festivalul pun în prim-plan misiunea de a duce mai departe numele, valorile și muzica lui George Enescu.

“Muzicieni din numeroase țări aduc mărturia înaltei prețuiri pentru arta marelui muzician român”

Unul dintre primii membri ai juriului de specialitate pentru Concursul Internațional “George Enescu“ a fost legendarul violinist David Oistrah. Prezent în 1958 la București la prima ediție a evenimentului, Oistrah declara pentru Agenția Națională de Presă Agerpres:

“Alegerea mea în juriul Concursului m-a bucurat foarte mult, deoarece sunt convins că acest concurs este una dintre cele mai importante întreceri ale tinerilor muzicieni din ultimii ani. Prin participarea lor la această manifestare a culturii românești, muzicieni din numeroase țări ale lumii aduc mărturia înaltei lor prețuiri pentru arta marelui muzician român George Enescu.”

De-a lungul timpului, Ștefan Ruha, Dan Grigore, Alexandru Tomescu și Elisabeth Leonskaja au devenit laureați ai Concursului Enescu, al cărui prestigiu a crescut exponențial cu fiecare ediție. În 2016, Concursul Enescu a marcat o nouă premieră: tânărul american Zlatomir Fung, în vârstă de doar 17 ani a câștigat Secțiunea Violoncel a competiției interpretând pentru prima dată în istoria concursului  Simfonia Concertantă pentru Violoncel de George Enescu. „Degajă optimism, un fel de pasiune clocotitoare şi este extrem de lirică”, spunea Zlatomir Fung despre compoziția enesciană.

Filmul Festivalului Enescu, difuzat de TVR 3

Desfășurat ca eveniment de sine stătător începând cu ediția 2014 și fiind deschis publicului larg, Concursul Internațional „George Enescu“ a înregistrat creșteri constante ale numărului de tineri artiști înscriși în competiție. Ediția 2018 a înregistrat un nou record – cu 400 de tineri muzicieni înscriși în competiție, dintre care, după selecția juriului de specialitate, intră în concurs 270 de tineri muzicieni din 39 de țări. Numărul concurenților români înscriși în competiție s-a triplat.

“Să ne amintim că George Enescu a inițiat Premiul pentru Compoziție în 1913 tocmai cu dorința de a susține dezvoltarea muzicienilor tineri, de a le oferi recunoaștere și susținere. Este ceea ce încercăm constant să facem prin intermediul Concursului Enescu și ne bucurăm că la ediția 2018 sărbătorim și cel mai mare număr de concurenți români înscriși, ceea ce arată o dezvoltare a interesului și a spațiului românesc din acest punct de vedere. Cifrele relevă că  atât la nivel național, cât și la nivel internațional, prestigiul Concursului Enescu este într-o continuă creștere.“, a declarat Mihai Constantinescu, Director Executiv al Concursului Enescu și al Festivalului Enescu.

În cadrul Concursului Enescu sunt interpretate, ca parte a unui repertoriu obligatoriu pentru tinerii muzicieni, mai multe lucrări de George Enescu, iar câștigătorii competiției au posibilitatea de a participa la viitoarea ediție a Festivalului Enescu, urcând pe scenă alături de mari orchestre internaționale.

Între 1 și 23 septembrie, ediția 2018 a Concursului Enescu aduce publicului șase recitaluri extraordinare, concerte cu orchestră și invitația de a urmări și de a susține pas cu pas, în toate etapele de concurs, tinerii muzicieni care vor fi stele muzicii internaționale de mâine.

Programul Concursului Enescu 2018 este disponibil la acest link, în timp ce bilete pot fi achiziționate prin EVENTIM sau de pe site-ul evenimentului, www.festivalenescu.ro. Prețul unui bilet variază între 55 și 45 de lei.

În cursul zilei de astăzi, TVR 3 a programat de la ora 20.00 difuzarea Filmului Festivalului Enescu. Realizat la ediția 2017 a Festivalului, filmul aduce publicului imagini din culise, mai puțin văzute, cu mari artiști, precum și momente unice din timpul Festivalului, cum ar fi premierea Oedipe, de George Enescu cu Vladimir Jurowski la pupitru, precum și numeroase interviuri inedite. Ziua de 19 august este dedicată în întregime difuzării celor mai semnificative lucrări de George Enescu, în interpretările din cadrul Festivalului Enescu 2017 la TVR 3.

Webcultura există cu ajutorul donațiilor cititorilor săi. Mulțumim!

Despre autor

Sorin Tudor

| Blog | De același autor

Uneori, prin ochii mei, internetul se vede altfel. “Contentul” se numeste simplu, “continut”, iar “user generated” capata vagi conotatii pleonastice de vreme ce El, Userul, nu are incotro: trebuie sa-si fie Creator al propriei Vieti. Poate ca, intr-o zi, vom ajunge sa ne cunoastem mai bine.

Comentează

Parteneri