Bine ai venit pe WebCultura

Din cuprins:

Oamenii ajung întotdeauna la timp în poveste

Televiziunea Română inaugurează EXPO TVR60

TVR îşi deschide porţile pentru publicul larg sâmbătă, 17 decembrie. Televiziunea Română inaugurează, sâmbătă, 17 decembrie, EXPO TVR60, organizată cu...

Continuare...


Powered by

Oamenii ajung întotdeauna la timp în poveste

Anca Horjde @
8 March 2017

Susține și tu Webcultura. Mulțumim!

Vezi aici cine sunt cei cărora le mulțumim până acum.

E greu să întelegi rolul pe care îl au sau l-au avut oamenii alături de care ai scris și scrii capitole terestre. Ai vrea să dezlegi misterul, să înțelegi de ce intră și de ce, uneori, ies atât de repede din povestea ta. De ce ai avea nevoie să cunoști gustul lacrimilor sau clipa de fericire? Răspunsul ar fi, probabil, pentru a ști să valorifici la maxim tot ceea ce primești, tot ceea ce întâlnești pe parcursul tău.

Întotdeauna la timp?! Dacă fiecare are un timp al său, înseamnă că și rolul său este la fel de important. Poate că unii oameni îți vor trece pragul doar pentru o clipă sau doar pentru câteva clipe, în momente de cumpănă a vieții, dar simpla lor prezență sau vorbă te poate face să cunoști salturi. Alții, îți vor fi alături mai multe stații, vor participa și vor contribui la schimbările prin care vei trece, și doar câțiva te vor însoți către ultima stație. Coborârea la destinație o vom face întotdeauna singuri. Așa cum ne-am născut așa vom pleca. Singuri. Privind cu melancolie în urmă sau doritori de a mai putea schimba câte ceva.

Toți oamenii alături de care vom călători își vor lăsa amprenta asupra noastră. E rolul lor, indiferent de cât de neimportant pare la prima vedere, profunzimea lui poate schimba omul din acel moment, îi poate schimba direcția către locul unde trebuie să ajungă, dar toți vor ciopli în omul care ești, chiar dacă unii o vor face mai mult iar alții mai puțin.

Pământul este câmpul de luptă al vieții omenești, în care cu toții învățăm limitele trupului, cu toții învățăm cum se simte durerea, cum se simte fericirea. Învățăm că uneori din dorința de a ne încăpățâna pe anumite lucruri le pierdem din vedere pe cele cu adevărat importante.

Și cu toate că îl considerăm un loc greu de locuit, ne este greu să ne despărțim de el. Ne este greu să lăsăm povestea să cunoască sfârșit atunci când aceasta își cere dreptul, pentru că oamenii pe care îi iubim, tot ce ne înconjoară și care simțim că ne întregește, naște în noi numai dor.

Unii alături de ceilalți învățăm să fim, învățăm să iubim, învățăm că ura și suferința sunt consumatoare de viață, usucă și îngheață totul în noi, învățăm că a dărui cu toată simțirea e izvor de bogăție spirituală, învățăm că unul fără celălalt nu putem supraviețui, pentru că tot farmecul vieții este despre iubire, împărtășire, conviețuire. Și despre câte multe altele pe care în acest moment nu le putem defini, dar care ne condimentează povestea.

Despre autor

Anca Horj

| De același autor

Când gândurile se transformă în cuvinte se nasc emoții.

Comentează

Atitudini

Parteneri

© 2010-2014 WebCultura.