Bine ai venit pe WebCultura

Din cuprins:

Oameni singuri

“Întâlnirea cu scriitorul e în clipa când deschizi cartea”

“Nu talentul lipsește românilor, ci caracterul.” “Toate târgurile seamănă unul cu altul: e o goană după scriitori, după cărți. Dar...

Continuare...


Powered by

Oameni singuri

Cristian Iacobde @
17 February 2014

Dragă cititorule, îți cerem din nou ajutorul. Pentru că, într-o lume a reclamelor agasante, WebCultura poate exista doar cu ajutorul acelora care aleg să ne susțină prin donațiile lor. Mulțumim! Webcultura.

Era o noapte rece și ploioasă când el a intrat în barul acela ca să vadă lume, sa bea ceva și să mai scape de frig.

Bine luminat, barul arăta îmbietor, dar se făcuse târziu deja și doar câțiva oameni își mai făceau încă veacul pe acolo, jucând cărți împreună sau îmbătându-se de unii singuri.

Însingurat, nu a văzut-o de la început pe femeia aceea înaltă care stătea singură la masa de lângă tejghea, uitându-se țintă la el. A fost doar atunci când s-a dus să îi plăteasca barmanului când a văzut-o. Femeia era îmbrăcată într-o rochie de un albastru închis și era foarte frumoasa.

“Bună seara”, spuse el văzând-o că se uită le el, încercând pur și simplu să fie politicos și să nu îi pară vicios, așa cum bea de unul singur la ora aceea târzie din noapte. “Ai chef de vorbă? Pot să iau loc la masa ta?”

Ea s-a uitat la el, fără să pară surprinsă de rugăminte, a dat din cap și i-a făcut semn să se așeze.

“De ce nu”, spuse ea. “E încă al naibii de devreme. Bună seara. Ce faci?”
“Nimic deosebit”, răspunse el. “Sunt nou în oraș așa că nu știu încă pe nimeni; căutam să găsesc un loc unde să mă ascund de ploaia sâcâitoare de afară; îmi era frig și am simțit nevoia să intru să beau ceva ca să mă mai încălzesc”.
“Un pahar de băutură chiar ajută în nopți reci și umede ca asta”, spuse ea, apoi se uită din nou lung la el, fără să mai adauge însă nimic altceva, ba chiar  rămânând tăcută și gânditoare pentru o vreme, continuând doar să se joace, delicat, cu paharul pe masă.

Dacă a văzut-o pe ea că tace, a tăcut și el. El nu era vreunul dintre aceia care se cred cine știe ce și nu simțise niciodată nevoia să vorbească banalități cu oameni pe care îi întâlnea pentru prima oară. În plus, adevărul este că el fusese întotdeauna intimidat în fața femeilor frumoase. Nu știuse niciodată la ce să se aștepte din partea lor sau cum să facă să le cucerească.

“Ție îți place de mine?” l-a întrebat ea așa, dintr-odată, după o lungă tăcere. Fusese ceva trist și nesigur în vocea ei și lui îi plăcuse lucrul acesta.
“Da, cum să nu? Bineînțeles. Îmi place de tine chiar foarte mult.”
“Îți place de mine ca să ma iei la tine acasă în noaptea asta sau îți place de mine ca să ne vedem din nou și mâine?”
“Îmi place de tine ca să te iau la mine acasă în noaptea asta și îmi place de tine și ca să ne vedem din nou și mâine”, răspunse el; serios și fără să șovăie.
“Ești draguț”, spuse ea. “Mi-ar plăcea să te cred. Știi, și mie îmi este frig, de fapt sufletului meu îi este frig, dacă poți înțelege ce vreau să spun și mă simt foarte singură.”
“Sigur că înțeleg ce vrei să spui. Și eu mă simt la fel; foarte des; mult prea des.”
“Da, mult, mult prea des și asta este partea cea mai îngrozitoare.”

Și au continuat să-și vorbească unul altuia în felul acesta pentru o vreme. Viața asta a noastră nu numai că este grea, viata asta a noastră, de fapt, este o târfă nenorocita. Trebuie să o călărești cât poți de strâns ca să o poți stăpâni, știind de la bun început că drumul pe care te va duce sfârșește drept în iad. Ca și când nu ar fi fost și asa prea destul, drumul ăsta nu are nici o ieșire și cu cât te căznești mai mult să fii bun și să faci totul așa cum trebuie, cu atât mai repede înțelegi că toate eforturile tale sunt zadarnice; bune doar cât să te facă să îți irosești viața. Nu există niciodată nici cea mai mică șansă de scăpare; ori crapi ori te ia dracu’; a treia opțiune nu există și nici cineva în care să ai încredere, care sa fie lângă tine, să te ajute sau să te călăuzească. Așa că tot ceea ce îți mai rămâne este să fii cât mai rece și mai neimplicat cu putință; să fii întotdeauna gata să te aperi și să ripostezi cu sălbăticie; să fii întotdeauna gata să te apuci cu ghearele și cu dinții chiar și de cea mai mică șansă care ți se oferă. Șansele astea, așa puține cum sunt, de obicei dacă ne vin, ne vin în viață numai o singura dată; însă celor mai mulți dintre noi ele nu le vin niciodată.

În cele din urmă, însă, nimic de fapt nu contează. Dacă ești puternic, toți te vor urî și, la cel mai mic semn de slăbiciune te vor înjunghia pe la spate. Dacă ești slab, toți te vor batjocori, vor sări pe tine și te vor zdrobi călcându-te în picioare. Dacă ești doar un om obișnuit care încercă să se facă pierdut în mulțime, toți te vor folosi ca să își satisfacă plăcerile lor vicioase pe seama ta, sfârșind prin a te distruge. Nu are nici un rost să îți faci iluzii. Nu există loc nici pentru dragoste și nici pentru milă în lumea asta ticăloasă, a noastră. Ca să nu mai vorbim de frumusețe sau de puritate. Tot ceea ce există este doar un deșert sterp, fără sfârșit și fără scăpare, care se deschide în fața fiecăruia dintre noi chiar din clipa în care ne naștem și pe care, fără nici un fel de motiv, suntem condamnați să-l traversăm până murim de unii singuri.

Când în sfârșit s-au oprit, el se simțise dintr-o dată sfârșit și foarte trist, iar în gură avea un gust îngrozitor de carne vie zdrobită între dinți, scârbos.

“Când ai avut tu timpul să înveți atâtea lucruri despre viață și despre toate mizeriile ei?”, a întrebat-o el.
“Nu l-am avut”, răspunse ea. “Te-am văzut intrând să bei ceva la ora asta târzie din noapte, treaz și de unul singur, și am înțeles că ai o inimă grea. Am știut că ai nevoie de cineva cu care sa vorbești ca să poți să îți mai ușurezi sufletul.”

Se făcuse foarte târziu de acum și orașul dormea adânc. Barul era gol și afară ploaia se oprise. Dintr-o dată nu se mai mișca și nu se mai auzea nimic. Ca și când nu ar fi existat niciodată, lumea aceea rea, fără scrupule, fără bucurii și fără speranțe de care tocmai vorbiseră, se făcuse mică și dispăruse undeva foarte departe în urma lor și acum rămăseseră numai ei doi; singuri, cu tăcerea maiestoasă a nopții înfășurată strâns și ocrotitor în jurul lor.

“Ție îți place de mine?” a întrebat-o el după un timp, cu o voce înceată și nesigură.
“Da, îmi place. Îmi place de tine chiar foarte mult.”
“Îți place de mine ca să mergi la mine acasă în noaptea asta sau îți place de mine ca să ne vedem din nou și mâine?”

“Îmi place de tine ca să merg la tine acasă în noaptea asta”, spuse ea zâmbind ca o femeie. “Și îmi doresc nespus de mult să ne vedem din nou și mâine.”

oameni-singuri

Despre autor

Cristian Iacob

Cristian Iacob

Pentru a publica în cadrul Cenaclului WebCultura trimite-ne textul tău prin intermediul acestui formular. Și, nu în ultimul rând, te rugăm să citești și cele câteva rânduri scrise aici.

    Comentarii
  1. ada

    Mă gândesc câți oameni simt exact la fel...sunt sigură ca nu suntem puțini.Si oare cati dintre noi găsim persoana care sa ne înțeleaga si sa simtă aceleași trăiri ?

  2. alex

    E trist ca oamenii ajung sa-si traiasca timpul liber prin baruri, iar femeile in loc sa-si gaseasca perechea se imperecheaza in fiecare saptamana cu alti oameni, fara sa iubeasca pe vreounul. Atunci cum sa merg intr-un bar cand stiu la prima vedere ce fel de om este ea... si stiu ca astfel de oameni sunt o pierdere de timp pentru ca ei sunt deja pierduti

  3. Dikson

    Ada și Alex, atâta timp cât aveți dragoste de oferit, oferiți-o. La un moment dat cineva, undeva o să aibă nevoie de ea... chiar și în baruri. Eu deși nu mă consider un om pierdut și de fel nu umblu prin baruri, de multe ori am tendința de a intra, de exemplu, în cafeneaua unde am fost prima oară cu iubita mea. Momentele acelea îmi aduc aminte că am iubit, că am suflet...

  4. Ioan

    Dragii mei, nu conteaza locul in care intalnesti oameni cu care mai apoi pornesti la drum. Conteaza momentul in care îi intâlnesti. Viata te pregateste mereu pentru aceasta, important este sa simti ca aceea este persoana predestinata. Eu de curând am trait acest moment. Si nu am nici un dubiu ca ea este cea care mi-a fost predestinata.

  5. alex

    Dragostea trebuie oferita persoanei ce-o merita, nu persoanei ce are nevoie. E doar un mic sfat, acum fiecare iubeste cum vrea, unde vrea, chiar nu conteaza, se pot intampla multe lucruri frumoase pornind de la cele mai mici momente... DAR... statistic vorbind, vei da gres in astfel de locuri, de fapt, ai sanse mai bune sa alegi in mod aleator pe strada decat sa incepi o conversatie cu cineva pe jumatate beat

    • Carmen

      Ai dreptate ca nu se gaseste in baruri..dar dragostea se ofera si celui care are nevoie.

      • alex

        De multe ori cine are nevoie nu stie s-o pretuiasca, iar dupa timp vezi ca ia din alta parte. In schimb primesti o scuza ieftina lipsita de vreo logica. Si repetand de prea multe ori acest scenariu, ajungi sa fi mai atent, sa alegi mai bine

  6. ana

    da, da, asa a fost..., aproape indentic. Doar ca "maine" nu a mai venit 🙁

  7. Ovidiu

    Superb textul. ma regasesc si eu in el. E un fragment dintr-o carte?

  8. adina

    Dragostea trebuie oferita, doar oferind poti primi. Orice experienta este o lectie, invata-ti lectiile si mergi mai departe cu incredere. Undeva, candva il/o vei intalni pe cel/cea care sa merite dragostea ta.

Comentează

Parteneri

© 2010-2014 WebCultura.