o singură coroană

se scutură cireșii, dragul meu,
lumina asuprește taina morții.
poeții scriu scrisori lui Dumnezeu,
vorbind, ca autiștii, cu pereții…

și iarba crudă s-a albit de floare,
și ne miroase trupurile a rai,
amare dezmierdări ne trec prin vene
gonind de parcă-s herghelii de cai.

învață-mă cu viața și cu moartea,
în noi vor asfinți curând chemări,
când lumea doarme-n cuibu-i de cenușă
din frunze vom clipi privind spre zări

și ne-om atinge, tremurând, în vis
coroana noastră… cercul nostru-nchis…

Mioara Băluță

Recomandări

Adaugă comentariu