Bine ai venit pe WebCultura

Din cuprins:

O istorie dezolantă

Daruri

Ți-am dat o floare, tu mi-ai dat o mie Când mi-ai surâs cu o privire Ți-am dat o mână, tu...

Continuare...


Powered by

O istorie dezolantă

Anișoara Melnicde @
12 December 2018

“Nimic nou pe frontul de vest” de Erich Maria Remarque.

Paul Baumer și alți colegi de-ai săi de clasă sunt mobilizați în Primul Război Mondial. Moment în care lecțiile despre datorie, slujirea statului, muncă, cultură, progres, învățate de la cei despre care credeau că au o mai bună înțelegere a vieții și a oamenilor se spulberă.

Realitatea crudă a războiului cu toate elementele sale: foc concentric, foc de baraj, perdea de foc, mine, gaze, grenade, tancuri, obuze, lazarete, muribunzi, și mai ales frica de moarte, torpilează concepțiile formate despre viață. Viața lor anterioară devine ireală, pomeniți într-un prezent amenințător, în pragul existenței, neînrădăcinați, lipsiți de un trecut de care s-ar putea agăța și cu idei vagi de viitor. Pentru ei noțiunea de patrie se manifestă în renunțarea la propria personalitate și dobândirea unor însușiri atipice persoanalității lor, precum duritate, răzbunare, cruzime, dar indespensabile în război. Asta îi salvează de la nebunie, de la riscul de a o lua razna.

Acolo unde moartea bântuie pretutindeni lucrurile simple capătă proporții uriașe și semnificații adânci: pământul emană forțe ce conferă rezistență, noaptea pare încărcată electric, câteva clipe în plus de somn, mâncare pe săturate, trabucuri – toate fac ca războiul să nu pară atât de oribil.

”Pentru nimeni pământul nu e atât de important ca pentru un soldat. Când soldatul se lipește de el, îndelung, violent, când își îngroapă adânc fața și membrele în el, înfricoșat de moarte din pricina bombardamentelor, atunci pământul e unicul său prieten, fratele său, mama sa; soldatul își geme teama și strigătele, în tăcerea și la adăpostul lui, și pântecul le primește și-i dă apoi drumul pentru alte zece secunde de fugă și viață, după care îl cuprinde din nou, și uneori pentru totdeauna.”

Acești tineri nu știu prea multe să facă la vârsta lor, iar ceea ce știu e copleșitor. Ei știu tertipuri pentru a scăpa de moarte, să fie în atac și contraatac, să dea lovitură și contralovitură, să mânuiască armele și artileria grea. Războiul le-a furat tinerețea. Gloanțele le-au nimicit visele, iluziile, dorința de a cuceri lumea.

”Soldatul care, cu cizmele lui mari, cu centiron și raniță, pășește micuț pe sub cerul înalt, pe drumul ce i se așterne în față; care uită repede și numai rareori păstrează tristețea, care merge mereu înainte sub vastul cer al nopții. Un soldat micuț și o voce blândă, un glas duios – și dacă l-ar mângâia cineva, poate că nici n-ar mai înțelege așa ceva soldatul cu cizmele mari, cu inima împietrită, care merge înainte pentru că poartă cizme și pentru că a uitat totul, în afară de mersul înainte.”

Războiul le erodează sentimentele ca să poată rezista groazei, le dezvoltă spiritul solidarității și camaraderiei pentru a se salva de singurătate, forța lor activă devine instinctul. Soldatul trăiește o existență dură, primitivă, de supremă superficialitate, dar salvatoare pentru el. Soldatul realizează mai bine ca oricine fragilitatea vieții, timpul ce uzează și descompune laolaltă trupuri și vise, și mai ales nonsensul războiului.

”Sunt tânăr, am douăzeci de ani; dar viața nu mi-a arătat decât disperarea, moartea, frica și înlănțuirea celei mai stupide superficialități cu abisul suferinței. Văd cum popoarele sunt asmuțite unele împotriva altora și se ucid reciproc, pe tăcute, în necunoștință de cauză, prostește, cu nepăsare și nevinovăție. Văd cum mințile luminate ale universului născocesc arme și cuvinte, pentru ca toate astea să se întâmple într-o manieră din ce în ce mai rafinată și să dureze din ce în ce mai mult.”

”Nimic nou pe frontul de vest” este o istorie dezolantă în care descrierile despre ororile halucinante ale războiului sunt împletite cu pasaje de o deosebită finețe și sensibilitate despre natură, oameni, suferință, viață.

Webcultura există cu ajutorul donațiilor cititorilor săi. Mulțumim!

Despre autor

Anișoara Melnic

Anișoara Melnic

Pentru a publica în cadrul Cenaclului WebCultura trimite-ne textul tău prin intermediul acestui formular. Și, nu în ultimul rând, te rugăm să citești și cele câteva rânduri scrise aici.

Comentează

Parteneri