Bine ai venit pe WebCultura

Din cuprins:

Numele râsului

Cele mai ciudate sculpturi

O colecție a unora dintre cele mai bizare sculpturi din orașele lumii. În mod firesc, o lucrare de artă nu...

Continuare...


Powered by

Numele râsului

Mădălina Dumitrachede @
24 January 2014

Râsul este propriu omului, celelalte viețuitoare nu râd, ci atacă.

Nici “mașinile de gândit” nu râd, ci se blochează. Râsul pedepsește recăderile omului pe trepte inferioare demnității lui. Însă râsul nu protestează numai împotriva recăderilor vieții în inerția materiei, ci şi împotriva spiritului creator.

De aceea, râsul penalizează inferioritatea realului în numele unui ideal. El poate fi condescendent, privește deficienţele realului de la înălţimile idealului; poate fi critic, nu nimicitor, el poate educa, dar nu anihila. În mai toate timpurile, defectele au fost mai răspândite decât actele de eroism. De aceea, mai toate comediile au ca titlu un nume comun, în vreme ce tragediile sunt intitulate cu un nume propriu. Faust s-a luptat să depăşească moartea, Hamlet a încercat să depăşească feudalitatea.

Ca atitudine existențială, râsul decurge din sentimentul propriei tale superiorități. Râsul este o dezamărginire spirituală, el presupune depășirea oricărei închistări intolerante. Cârcotașii înăcriţi și intransigenți oferă materia primă din care se plămădesc spiritele dogmatice.

Râsul, ironia, satira sunt principalii anticorpi ce provoacă reacția prin care un organism social sănătos se apără de  anchilozarea dogmatică. Râsul este acea ”gimnastică” spirituală cu ajutorul căreia ne ferim de “ateroscleroză” afectivă, prevenind colapsul moral.

Simţul umorului e un indice de seriozitate și de maturitate spirituală,  de echilibru, de tinerețe spirituală. Mohorala programată, ce nu cunoaște sau nu-şi îngăduie râsul, nu e decât o mască pe faţa unui manechin golit de viaţă, ci nu indicele unei seriozităţi autentice. Umorul şi autoironia sunt calităţi exclusiv ale persoanelor inteligente. Prostul vanitos nu-i capabil, niciodată, de autoironie.

În zilele noastre, tragedia va trebui să reprezinte un erou care luptă pentru restabilirea raportului firesc dintre om, ca scop suprem, și mijloacele menite să îl slujească.Chiar dacă nu va reuși azi, va izbuti mâine, lăsând comedia să lupte împotriva prostiilor viitoare. E din ce în ce mai probabil că se va naște un nou tip de tragicomedie, ”ecologică”.

Mereu tragicul şi comicul au trecut unul în teritoriul celuilalt. Sunt situaţii care pot fi selectate, fie în sens comic, fie în sens tragic: absorbirea individualităţii de către masă este privită comic de Chaplin în Modern Times, dar exprimată prin alternarea secvenţelor în care oile ies din ţarc și muncitorii din uzină. La sfârşitul filmului The Dictator, Chaplin denunță degenerarea limbajului – invenţia supremă a omului – în urlete cu o denotaţie minimă, dar cu o conotaţie maximă. Umorul poate fi (şi) o victorie a omului asupra lui însuși.

Menirea râsului este  să contribuie la înlăturarea obstacolelor morale care frânează mereu înaintarea societăţii. Râsul este social, în vreme ce plânsul este individual. Râdem împreună cu alții, dar plângem singuri. Într-o biserică nu se râde niciodată, dar se plânge des; într-o Academie se râde des, dar nu se plânge niciodată.

Râsul a fost întotdeauna inamicul dogmatismului, iar dogmatismul a persecutat totdeauna râsul; așa cum “sfătosul” Umberto Eco l-a demascat în Numele trandafirului. Râsul este hrănit de încrederea în posibilitatea unui viitor mai bun.

flori

(ilustrație de Angel Boligan)

Despre autor

Mădălina Dumitrache

| Facebook | De același autor

Cultura te îmbogăţeşte, te plasează pe o anumită ierarhie valorică, cu condiţia să fie dublată de inteligenţă şi de cei şapte ani de acasă. Licenţiată în Teatrologie-Filmologie (UNATC "I.L.Caragiale, Bucureşti) şi Pedagogie (Univ. Buc.), mă simt aproape de cei "săraci în arginţi, dar bogaţi în iluzii" ştiind că cea mai subtilă şi solidă formă de supravieţuire este CULTURA.

    Comentarii
  1. Diana Ionescu

    M-am autoeducat să exercit autoironia numai in cadru restrâns. Se pare că manifestarea ei in spațiul exterior oferă dezavuatorilor deghizați in prieteni sau colegi motive de actiune.

    • Mădălina Dumitrache

      Da, de multe ori, pare greu.
      Totuşi, este bine să încercăm să înlăturăm o parte dintre otrăvurile lumii moderne – indiferenţa, egoismul exacerbat, excitabilitatea, invidia – şi să ne(le) acordăm darul cordialităţii.

      M.D.

Comentează

Parteneri

© 2010-2014 WebCultura.