Bine ai venit pe WebCultura

Din cuprins:

“Numai prin inspiratie venita de la altii ne putem gasi propria voce”

O scurtă istorie a fotografiei în 15 pisici

Sau, dacă doriți, o scurtă istorie a pisicilor în fotografie. În cazul în care credeți că fotografiile cu pisici au...

Continuare...


Powered by

“Numai prin inspiratie venita de la altii ne putem gasi propria voce”

Ana-Maria Botnarude @
28 June 2018

Interviu cu pianistul Matei Varga.

Matei Varga, unul dintre cei mai străluciţi pianişti ai generaţiei sale, a debutat la numai 14 ani, pe scena Ateneului Român. Stabilit la New York, este aclamat pe plan internaíonal și considerat “un poet al claviaturii și un muzician al profunzimilor”.

WebCultura are nevoie de ajutorul dumneavoastră. Ne puteți susține, cu ce sumă doriți, prin intermediul butonului PayPal de mai jos. Mulțumim!


Ana-Maria Botnaru: Dragă Matei, când ai aflat că muzica reprezintă destinul tău?
Matei Varga: Nu sunt convins de asta nici pana in ziua de astazi. O iubesc, este pentru mine cel mai drag si fidel prieten, dar poate intr-o buna zi o sa ma apuc de pictura…
Prima mea amintire muzicala este un televizor alb-negru, in camera in care am copilarit, pe care urmaream fascinat clipuri cu Corina Chiriac. O adoram si pot spune, fara ezitari, ca datorita ei am devenit muzician. Cantam (dupa ureche) toate melodiile pe care le auzeam si mama imi scrisese intr-un caiet versurile pentru a le putea studia… Era inainte de Revolutie, in “anii negri”, si bunica ma lua cu ea sa stam la coada la alimentara (uneori ore intregi). Fiindca nu aveam altceva de facut, cantam pentru “codasi” si asa, intr-o buna zi, m-a descoperit prima mea profesoara de pian (care avea si ea nevoie de cartofi). Intrand in vorba cu bunica, dansa i-a explicat ca am o ureche foarte buna si ca ar trebui sa ma dea sa studiez muzica. Ne-a dat o carte de vizita pe care parintii mei au pus-o initial “la pastrare” pentru cel putin doi ani; insa fiindca nu ma opream din cantat, in cele din urma s-au hotarat sa-i telefoneze… Intre timp insa, ma dadusera la un club de copii unde cantam cintecele Corinei acompaniat de o (foarte buna) mini-orchestra. Am fost impreuna chiar si pana la Baia Mare unde avea loc Olimpiada Nationala de muzica usoara (aka Ursuletul de Aur), unde am obtinut Premiul I. Deci daca ai crezut ca o sa afli despre o mare revelatie produsa de vreo piesa de Mozart sau Beethoven, in urma careia mi-as fi decis destinul, trebuie sa te dezamagesc. It’s all about CORINA!!

A-MB: Există un nume (sau mai multe) care să fi influențat hotărâtor pașii tăi în muzică?
MV: Toti profesorii mei, de la inceputuri si pana acum. Ligia Pop, Aurica Anghelescu,
Ludmila Popisteanu, Mihaela Zamfirescu, Ana Pitis, Ioana Minei, Alexandru Dumitrescu, Sandu Sandrin si Pavlina Dokovska. De asemenea, ii datorez enorm Marianei Nicolesco, un model de prestanta artistica si inteligenta muzicala. Si, evident, parintilor mei…

A-MB: Ne poți împărtăși preferințele tale de… meloman? Ai un instrument, un compozitor, un dirijor, un curent artistic preferat?
MV: Violoncelul si vocea umana. Nu am un dirijor preferat. Iubesc muzica romantica si post-romantica.

A-MB: Cum e viața la New York pentru un pianist român?
MV: Ca si pentru orice alt pianist: grea, competitiva, adesea dezamagitoare, dar in final plina de experiente pe care nu le-as putea trai nicaieri altundeva si supra-saturata de lectii de viata (si de arta). Nu intamplator celebrul cantec spune ca “if you can make it there, you can make it anywhere”. In lumea de azi, toti ne luptam pentru a dovedi ca suntem viabili, interesanti, relevanti ca artisti; New York-ul iti arata mai intai ca nimeni nu e de neinlocuit, iar apoi (daca perseverezi) te invata cum sa devii unic…

A-MB: Ce preferi – studiul, scena sau studioul de înregistrări?
MV: Scena, categoric.

A-MB: Cum arată o zi obișnuită din viața ta? Dar una ieșită din comun?
MV: Somn, studiu, reflectie, predat, film, teatru sau concert. Cea iesita din comun este aceea in care am un concert sau recital (in care caz dorm toata ziua si fac o baie fierbinte inainte de a pleca la sala).

A-MB: Atunci când nu cânți, ce îți place să faci? Ce sau cine te inspiră?
MV: Ma plimb, ma uit la filme si particip (ca spectator) la un imens numar de concerte, spectacole si evenimente; este unul dintre motivele pentru care nu as putea parasi New York-ul. Aici inspiratia te stringe de gat la fiecare pas si, pentru un artist, cel mai important lucru (cred eu) este sa vada – si sa asculte! – cat mai mult… Numai prin inspiratie venita de la altii ne putem gasi (si cristaliza) propria voce. M-au inspirat intotdeauna marii actori, sau cel putin aceia pe care eu ii consider “mari” (am unele rezerve in privinta unor “monstri sacri”…!) Admir mult picturile lui David Hockney si romanele lui Evelyn Waugh. Cat despre muzicieni, eroii mei sunt Dinu Lipatti, Sviatoslav Richter, Emil Gilels, Monserrat Caballe si Mariana Nicolesco.

A-MB: Există o întrebare la care ți-ar plăcea să răspunzi, dar pe care am omis să o formulez?
MV: Prefer misterul – una dintre actritele preferate este Greta Garbo.

Despre autor

Ana-Maria Botnaru

| Blog | De același autor

Jurnalist cultural freelancer (din 1999), doctor in filologie al Universitatii din Bucuresti (2009), pasionata de literatura, muzica baroca, apologetica crestina si... pisici.

Comentează

Parteneri