Bine ai venit pe WebCultura

Din cuprins:

Nuanțele zâmbetului tău

Plouă

“Pe-aici când plouă, – plouă, nu se-ncurcă!” Pe-aici când plouă, plouă îndesat, Nu ține ca la noi un ceas ori...

Continuare...


Powered by

Nuanțele zâmbetului tău

Sorin Tudorde @
27 March 2015

Dragă cititorule, îți cerem din nou ajutorul. Pentru că, într-o lume a reclamelor agasante, WebCultura poate exista doar cu ajutorul acelora care aleg să ne susțină prin donațiile lor. Mulțumim! Webcultura.

De acum încolo va trebui să fiu mult mai atent la descifrarea zâmbetelor tale…

-Nu te-am văzut niciodată fără zâmbet – îmi spuse într-o zi un prieten, pe un ton în care admirația avea toate însușirile reproșului.
-Mi se pare firesc, i-am răspuns, nici dezbrăcată nu m-ai văzut niciodată.
-Vrei sa spui că zâmbetul este pentru tine o haină – se miră el aproape acuzator.
-Vreau să spun că zâmbetul poate fi de foarte multe feluri și poate îndeplini foarte multe funcții- complexitatea unei personalități putând fi de altfel stabilită și după lărgimea diapazonului de zâmbete de care dispune – iar una din aceste funcții, cea mai neînsemnată, desigur, dar și cea mai curentă, este aceea de a oferi celorlalți o înfățișare decenta, indiferent câtă suferință s-ar camufla dincolo de ea.

-Dar asta înseamnă a statuta nesinceritatea, a ridica ipocrizia la rang de virtute! – strigă, revoltat cu adevarat, amicul meu.
-Numai în măsura în care și a fi civilizat înseamnă a fi ipocrit. Bineînțeles că în epoca de piatră totul trebuie să fi fost mai direct, cel ce suferea își răcnea probabil instinctele la gura peșterii, fără a-și pune probleme de discreție și fără a se gândi la liniștea celorlalți. Primitivul era desigur mai “sincer”. Numai că mie răcnetul nu mi se pare o chestiune de sinceritate, ci una de voință și de cultură.

-Bine, dar în felul acesta zâmbești oricui, dușmanilor ca și prietenilor.
-Bineînțeles. Am considerat întotdeauna că a acorda salutul și zâmbetul celor cu care nu ești de acord, celor de care te despart idei și credințe este o dovadă – pe care ți-o dai și ție însuți în primul rând – că nu vrei să le bagi la cap, o dată cu argumentele, și un glonț. De altfel, ți-am spus că zâmbetele sunt de foarte multe feluri: a zâmbi unui dușman poate fi o sfidare, poate fi dovada pe care i-o arunci – cu cât mai elegant, cu atât mai usturător – că răul pe care ți l-a făcut nu te-a atins. Mi s-a părut întotdeauna demn să nu acuz o lovitură, decât să ripostez la ea. Am preferat să nu lovesc, decât să mărturisesc că am fost lovită.

-Cu cât te ascult, cu atât trebuie să recunosc, mă convingi și – ca să fiu sincer până la capăt – mă și sperii puțin.
-De ce? Singurul fel de zâmbet pe care l-am disprețuit și nu l-am folosit niciodată a fost zâmbetul ofensiv, provocator.
-Oricum, de acum încolo va trebui să fiu mult mai atent la descifrarea zâmbetelor tale…
-Nu trebuie să exagerezi: cele mai multe dintre ele îmi sunt adresate mie – cu cât mi-e mai greu, cu atât am nevoie de mai multe argumente pentru a mă convinge că încă rezist.

Ana Blandiana

zambet

Despre autor

Sorin Tudor

| Blog | De același autor

Uneori, prin ochii mei, internetul se vede altfel. “Contentul” se numeste simplu, “continut”, iar “user generated” capata vagi conotatii pleonastice de vreme ce El, Userul, nu are incotro: trebuie sa-si fie Creator al propriei Vieti.

Poate ca, intr-o zi, vom ajunge sa ne cunoastem mai bine.

Comentează

Parteneri

© 2010-2014 WebCultura.