Nu ne-nnopta…

o, cum se leagănă tandru zâmbetul tău
a iarbă verde, neştiutoare de moarte,
luminându-mi înalt dimineaţa învăpăiată,
răsfirându-mi-se până-n adâncuri, departe!
trecere de lumină, zâmbetul tău dezmierdat
naşte curcubeie peste cafeaua din zori,
modelând în mintea mea culori neştiute,
aşternând peste dimineaţa mea, sărbători.
şi rămânem aşa, nesfârşiţi, ochi în ochi,
ni se îmbrăţişează adormirea din pleoape,
ni se zbate în irişi imaginea celuilalt
mângâind aerul dintre noi cu gene mioape.
legată de tine cu vise uimite,
o, cum mă leagănă tandru inima ta!
încremeneşte, Doamne, clipa-n târziul acesta
şi nu ne-nnopta… nu ne-nnopta!

Ne bucurăm pentru că ne citești. Webcultura există cu ajutorul donațiilor cititorilor săi.
Ne poți susține prin intermediul unui abonament lunar

sau prin intermediul unei donații.

Mulțumim.

Nina Tărchilă

Nina Tărchilă Facebook | De același autor

Sufletul meu respiră prin cuvânt. Așa își traduce emoțiile cât să le înțeleagă și ceilalți, așa spune povești despre lumina și întunericul din el, despre viața asta trăită parcă între oglinzi paralele, ca într-un puzzle fără sfârşit. Dar cuvântul e doar povestea emoției - înaintea lui este întotdeauna bătaia aia in plus a inimii. Și totul este să o auzi atunci când se-ntâmplă cât să ai ce povesti!

Recomandări

Adaugă comentariu