Bine ai venit pe WebCultura

Din cuprins:

“Noul val” de actrițe jurizează  Competiția de Scurtmetraje Comedy Cluj 2014

Artistul placilor de baza

Sau, altfel spus, artă pentru pasionații de calculator. Americanul Joe Dragt a început să picteze plăci de bază la începutul...

Continuare...


Powered by

“Noul val” de actrițe jurizează Competiția de Scurtmetraje Comedy Cluj 2014

WebCulturade @
29 September 2014

Dragă cititorule, îți cerem din nou ajutorul. Pentru că, într-o lume a reclamelor agasante, WebCultura poate exista doar cu ajutorul acelora care aleg să ne susțină prin donațiile lor. Mulțumim! Webcultura.

Diana Cavallioti, Andreea Vasile și Iulia Verdeș vor juriza cele două secțiuni competiționale de scurtmetraj din cadrul celei de-a VI-a ediții a Festivalului Internațional de Film Comedy Cluj (10 – 19 octombrie).

Cele trei tinere actrițe vor decide câștigătorii din cele 11 scurtmetraje independente și 8 producții studențești aflate în concurs.

Andreea-VasileAndreea Vasile este singura actriță din România selectată anul acesta în celebrul program Berlinale Talents din cadrul Festivalului Internațional de Film de la Berlin. Debutul său a fost marcat de apariția în serialul TV „La urgență” (regia Andrei Zincă). A intepretat roluri în mai multe scurtmetraje studențești și nu numai, iar cel mai recent – „Vacanță la malul mării” (regia Cristina Groșan) – a fost premiat anul trecut la Festivalul Internațional de Film de la Sarajevo. Are o bogată experiență în materie de programe și seriale TV: „Deschide ochii” – regia Iura Luncașu, „În puii mei” sau „Icomedy”. Cât privește apariția pe marele ecran, Andreea a început cu câteva roluri secundare în „Luna verde” (regia Alexa Visarion) și „Sunt o babă comunistă” (regia Stere Gulea). Toamna aceasta, poate fi văzută pe marele ecran în „Q.E.D.” (regia Andrei Gruzsniczki) și în „De ce eu?”, cel mai recent film semnat de Tudor Giurgiu.

Diana-CavalliotiDupă debutul în teatru cu rolul Gertrude în “Hamlet”-ul semnat de Laszlo Bocsardi, Diana Cavallioti a jucat pe majoritatea scenelor bucureștene alături de actori mari precum Maia Morgenstern, Emilia Popescu sau Mircea Rusu. În prezent, poate fi văzută pe scena teatrelor Național, Act, Godot Café, Metropolis dar și în celebrele teatre din provincie din Ploiești și Brăila. În materie de film, Diana a colaborat cu cei mai importanți regizori ai momentului precum Cristian Mungiu (“Amintiri din Epoca de Aur”), Cristi Puiu (“Aurora”) sau Anca Damian (“Întâlniri încrucișate”). În 2010 a fost nominalizată la Premiile Gopo pentru cel mai bun rol secundar și pentru premiul “Tânără Speranță”. Apariția în serialul difuzat de ProTV “O săptămânâ nebună” alături de Horațiu Mălăele, Tora Vasilescu și Mihai Constantin i-a adus succesul de public la nivel național.

Iulia-VerdesLa numai 18 ani, Iulia Verdeș debutează în cinema în rolul principal din lungmetrajul „Elevator” (regia George Dorobanțu), producție independentă premiată la Karlovy Vary Fresh Film Fest 2008 și la TIFF 2008 (cel mai bun debut). În timpul studiilor din cadrul UNATC, Iulia participă la cele mai importante workshop-uri de actorie de pe continentul american și nu numai, printre care: The Acting Corps (Hollywood), Sarajevo Talent Campus, Nisi Masa sau Generation Campus Moscova. Este cunoscută publicului larg pentru aparițiile în reclame dar și pentru rolurile din serialele TV „În derivă”, „Om bogat, om sărac”, „Pariu cu viața”. Experiența sa diversificată din teatru și televiziune îi oferă șansa de a fi remarcată de producătorii străini veniți în România. Colaborează cu celebrul Terry Gilliam pentru lungmetrajul „The Zero Theorem” și are apariții în producția daneză „KTO” semnată de Manyar Parwani, precum și în „A Good Man” regizat de Keoni Waxman și produs de Steven Seagal.

11 producții independente de scurtmetraj și 8 studențești intră în cursa pentru cele două trofee Comedy Cluj. Competiția scurtmetrajelor internaționale prezintă povești din Italia, Cipru, Canada, Norvegia, Austria, Franța, Germania și Grecia. Vizita unui tânăr la psiholog în încercarea de a-și îmbunătăți viața, cinci moduri de a muri, asaltarea armată îintr-o măcelărie, psihanalizarea relației dintre un om și o găină, prima zi de lucru într-o primărie, încercarea unui hoț de a-și câștiga existența, încurcătura produsă de pierderea actului de identitate sau viața de după moarte a unui bărbat de 42 ani sunt doar câteva dintre comediile pe care le puteți descoperi în Competiția Internațională de Scurtmetraj.

Ca în fiecare an, Comedy Cluj acordă o atenție deosebită și scurtmetrajelor studențești. Selecția 2014 prezintă 8 povești din Germania, Ucraina, Elveția, Belgia, Rusia și Franța, filme selecționate în prestigioase competiții internaționale: „Studii asupra insteriei”, „Abonatul”, „Bursa de valori” sau „Jaful” sunt doar câteva dintre ele.

Festivalul Internațional de Film Comedy Cluj va prezenta publicului peste 150 de producții, workshop-uri dedicate pasionaților de film și nu numai. Peste 100 de invitați sunt așteptați la Cluj de-a lungul celor 10 zile de festival.

Despre autor

Comentează

Parteneri

© 2010-2014 WebCultura.