Bine ai venit pe WebCultura

Din cuprins:

Noblețea simplității – Fiicele Țarului

De ai fi…

De ai fi zăbovit mai mult azi noapte, În gândul ce mi-era stingher pe tâmple, Atât de strâns te-aş fi...

Continuare...


Powered by

Noblețea simplității – Fiicele Țarului

Mădălina Dumitrachede @
9 January 2018

În Rusia, revoluția din februarie 1917 a pus capăt unei dinastii cu o tradiție de 300 de ani. Nicolae al – II -lea, Țar al Rusiei din 1894, a fost forțat să abdice după izbucnirea unor revolte populare în Petrograd.

În vara anului 1918, se încheia o epocă: în subsolul unei case dintr-un oraș rusesc, se sfârșea o dinastie care a dăinuit mai bine de trei secole. În doar câteva minute, toți membrii familiei imperiale ruse au fost uciși de gloanțele bolșevicilor; odată cu ei a pierit nu numai o tradiție, ci și Rusia patriarhală, o Rusie care, în pofida stării precare de dezvoltare, avea elite. Grăitoare sunt numeroase pagini despre ceea ce însemna odinoară adevărata noblețe aristocratică.

În Rusia, ca în mai toate monarhiile ereditare, principalul rol al soției Țarului era acela de a-i oferi un moștenitor (de genul masculin). Până să îi dăruiască Țarului moștenitorul mult-așteptat, împărăteasa Alexandra a adus pe lume patru fiice. Olga, cea dintâi născută era inteligentă și avea multă prestanță, Tatiana era frumoasă și elegantă, Maria era visătoare și fermecătoare, iar cadeta, Anastasia, era năzdrăvană și puțin cicălitoare. Lipsite de un anturaj în care să se regăsească și copii, relațiile dintre cele patru fete s-au stabilit în mod spontan, ca între surori, în cadrul strict de la palatul Țarskoe-Selo. Monitorul fetelor, Pierre Gilliard, nota în memoriile sale: «Ducesele erau șarmante și aveau mereu un aer plin de prospețime. Ar fi greu de găsit patru surori atât de diferite din punct de vedere temperamental, dar atât de armonios reunite de o prietenie care nu împiedica deloc independența, ba dimpotrivă, tocmai diferențele comportamentale deveneau liantul cel mai viu. Reunite, inițialele prenumelor celor patru fete păreau un prenume colectiv: OTMA, iar acesta devenea “semnătura” comună pe care o lăsau când aveau de oferit, în comun, cadouri. Ceea ce făcea greu de definit șarmul acestor patru surori era marea lor simplitate, naturalețea, prospețimea și bunătatea genuină.»

Marile Ducese primiseră o educație severă, moștenită de la bunicul lor, Alexandru al -III-lea, tinzând spre adevărata…simplitate. Fetele ajutau servitoarele când li se strângeau așternuturile și se făcea ordine în dormitoare; de asemenea mergeau în vizită în apartamentele slujitorilor și se jucau cu copiii acestora. Dar, toate acestea au stârnit indignarea bunicii lor, împărăteasa Maria:   «Când mă gândesc că nepoatele mele dăruiesc prăjituri plozilor slugilor, mi se pare de-a dreptul decadent! Cu siguranță, soțul meu nu ar fi făcut o astfel de derogare de la principiile noastre. Nu ar fi fost mai bine să stea într-un salon alături de copiii pritenilot noștri ca să poată trăi armonios, în loc să le regăsesc în mijlocul acestor manifestări decadente?».

Niciodată instrucțiunile pe care le lansau cele patru fete nu păreau să sune ca niște ordine: «Dacă nu vă deranjează, ziceau ele, Mama mea vă cere…». Chiar dacă toată lumea li se adresa cu titlul de «Alteța Voastră Imperială», ducesele nu făceau caz de acest rang. În general, voiau ca toată lumea să li se adreseze în limba rusă, amintind de acea uzanță care adăuga la patronim (format din prenumele tatălui plus sufixul – vitch, în cazul băieților, și –vna, în cazul fetelor). Așadar, li se spunea Olga Nicolaievna, Tatiana Nicolaievna, Maria Nicolaievna et Anastasia Nicolaievna.

Dar atunci când titulurile lor ofciale erau declinate în mod public, bietele aristocrate se simțeau ușor stânjenite. Nu cunoșteau alți copii de vârsta lor, nu aveau o idee clară despre lumea exterioară, de aceea atenția lor se concentra mai mult pe activitățile domestice din interiorul palatului imperial.

Fetele cunoșteau numele tuturor mateloților de pe iahtul imperial sau pe cele ale cazacilor din escorta Țarului. Adesea, purtau discuții libere cu aceștia și se interesau despre soțiile și copii lor; ele le priveau fotografiile, le citeau scrisorile și-apoi le ofereau mici daruri. În ceea ce privește banii de buzunar, cele patru mari Ducese primeau, fiecare în parte, lunar, câte 45 de franci, iar din această sumă își achiziționau parfumuri și hârtie pentru scrisori.

Adesea, fetele primeau vizitele tinerei Ducese Olga Alexandrovna, sora lui Nicolae al II-lea, care era doar cu treispezece ani mai vârstnică decât cele patru adolescente. De cele mai multe ori, făceau vizite la Sankt Petersburg și luau parte la dejunul protocolar oferit de împărăteasa Maria. Fetele erau preluate, la întoarcerea la Țarskoe-Selo (actualul oraş Puşkin), de o doamnă de onoare de la Curtea împărătesei.

Adevărate binecuvântări deveneau vacanțele familie imperiale; la bordul iahtului Standart, rigorile protocolare erau interzise. Fetele Țarului se plimbau pe pont fără escortă, echipate cu bluze albe și fuste plisate.

Nicolae al II-lea și Alexandra își stabliseră principala  reședință la palatul Alexandre, un palat burghez, situat la douăzeci de kilometri de Sankt Petersburg. Apartamentele marilor Ducese se aflau sub dormitorul împărătesei, un ascensor și o scară le conduceau direct la etajul superior. În aceste vaste camere, bine aerisite, aristocratele erau crescute în simplitate și rigoare. Nu aveau la dispoziție paturi somptuoase cu baldachin, ci paturi de campanie, fără perne, iar dușurile matinale erau întotdeauna reci. Guvernantele – englezoiace sau rusoaice – primiseră ordine clare să păstreze severitatea impusă. Primele două născute, Olga și Tatiana, supranumite și «Marea Pereche» împărțeau aceeași cameră, iar mezinele, Maria și Anastasia, supranumite și «Mica Pereche» aveau la dispoziție o altă cameră. Împărăteasa păstra această clasificare chiar și la capitolul vestimentar.

În copilărie, Olga și Tatiana aveau rochițe asortate, ca și Maria și Anastasia; abia pe măsură ce-au crescut, cele patru surori au mai ameliorat, în mod progresiv, decorul sumar primit de la părinții lor. Au păstrat paturile de campanie, dar pereții goi au fost acoperiți cu icoane, tablouri și fotografii. Încet-încet, s-au ivit și alte elemente de decor mai mult sau mai puțin prețioase.

În adolescență, Ducesele au înlocuit dușurile matinale reci cu băile călduțe care se făceau seara, în apă ușor parfumată. Parfumurile erau franțuzești și proveneau de la casa Coty. Evident, fiecare dintre ele avea o anumită preferință: «Rosé-thé» pentru Olga, «Jasmin de Corse» pentru Tatiana, «Violette » pentru Anastasia. Maria, după numeroase testări, a rămas fidelă formulei «Lilas ». Ducesele nu purtau bijuterii decât cu prilejul unor ocazii oficiale. Alexandra Feodorovna a fost mereu econoamă și le-a dăruit câte o perlă și câte un diamant fiecăreia la aniversările lor, abia la împlinirea vârstei de șaisprezece ani au primit câte un colier.

Familia imperială era mereu unită. Deoarece împărăteasa suferea de anumite maladii (cardiace), era nevoită să stea mai mult la orizontală. De comun acord, Ducesele se rânduiau în jurul mamei lor și-i țineau companie, iar când împărăteasa era suferindă fiicele sale îi acordau, primele, ajutorul.

Niciodată cele patru surori nu și-au perceput tatăl ca pe un suveran, ci doar ca pe un părinte și-un camarad. Profesorul fetelor, Pierre Gilliard, nota: «Sentimentul pe care îl încercau pentru el se modifica destul de des (…) Acest sentiment mergea de la venerația de tip religios până la cea mai cordială amiciție».

Atât profesorii, cât și guvernantele își petreceau întreagul timp alături de copiii Țarului. Asta însemna că luau masa împreună, organizau plimbări zilnice și amenajau locul de joacă/relaxare. Guvernantele se ocupau de predarea-învățarea limbilor străine, a lecturii, a geografiei și-a muzicii, iar preceptorii le predau matematica și științele. Printre profesorii fetelor Țarului s-au numărat Mlle Schneider, supranumită «Trina». În acea epocă, era la modă să aduci (la curtea imperială) profesori din Elveția, prin urmare, în 1905, Țarul Nicolae și Țarina Alexandra l-au angajat pe profesorul Pierre Gilliard (ca să le predea fetelor limba franceză). Pentru deprinderea limbii engleze, au apelat la serviciile lui Sydney Gibbs.

Ducesele vorbeau rusește cu tatăl lor și  englezește cu mama; stăpâneau bine ambele limbi. Chiar dacă îndrăgeau limba franceză, fiicele Țarului, exceptând-o pe Olga, întâmpinau dificultăți la exprimare. În ceea ce privește limba germană, limba maternă a Țarinei, aproape că nici nu se utiliza în sânul familiei imperiale. Olga și Tatiana vorbeau puțin în germană, iar Maria și Anastasia refuzau să pronunțe vreo vorbă nemțească. Dintre fete, profesorul Pierre Gilliard găsește că Olga era cea mai inteligentă, iar celelalte îi lăsau impresia că sunt dezinteresate de studiu, fiind atrase de activitățile practice.

S-au succedat numeroase guvernante în jurul fetelor, precum Alexandra Tegelva (Sasha), Miss Eager, Marie Vechniakova, etc. Fiindcă adesea erau schimbate guvernantele, cât și anturajul, Gilliard îi scria mamei sale (în corespondența sa privată) că se simte efectul permanetelor schimbări deoarece elevele sale tindeau către o suferificialitate a sentimentelor.

Venirea pe lume, în 1904, a țareviciului Alexei a adus cu sine și alte schimbări. Micul țar suferea de hemofilie (la acea epocă, maladia – genetică – era mortală) și fost salvat de numeroase ori de mujicul Grigori Rasputin. Tratamentele aplicate de acest rus carismatic păreau adevărate miracole în fața celor patru surori mai mari ale prințului afectat de numeroase crize ale bolii. De aceea, ducesele l-au considerat multă vreme ca pe un trimis al lui Dumnezeu și le-a devenit un fidel prieten. Lipsa acestui om providențial (în viziunea familiei imperiale) era motiv de adevărată tristețe pentru impresionabilele adolescente. În corespondența lor, deplâng orice întârziere sau absență a lui Rasputin.

Deși erau absolut decente vizitele călugărului în dormitoarele odraslelor imperiale, nu au lipsit vorbele cu iz de cancan. Guvernantele erau scandalizate de apariția acelui țăran în odăile fetelor pregătite de culcare și  îi solicitau Țarului, în regim de urgență, interzicerea accesului în dormitoarele copiilor. Dar, furia împărătesei nu s-a manifestat defel contra lui Rasputin, ci împotriva bietei Tioutcheva, care “îndrăznise ” să pună la îndoială sfințenia unui “om al lui Dumnezeu”. Abia interveția Țarului a mai domolit spiritele; l-a rugat pe stareț să nu mai pătrundă în camerele fetelor, dar a concediat-o pe Tioutcheva. Vorbele de ocară aruncate pe seama împărătesei au fost contrabalansate de unele declarații ale lui Lili Dehn, domnișoară de onoare de la Curte, care califica defăimătoare toate bârfele lansate în urma acelor vizite nocturne.

Folosind cutumele din Prusia, Romanovii decernau grade militare onorifice chiar și membrilor de gen feminin din familia regentă. Așadar, cele trei fiice mai mari au primit, în 1912, titlul de colonel în regimentul de elită și purtau uniforme militare. Fiicele Țarului, ca niște veritabile amazoane, călăreau înveșmânate în fuste și echipate cu cizme cu pinteni. Cu timpul, fetele au avut dreptul de-a se plimba călare, alături de tineri ofițeri (bine aleși), de-a dansa cu aceștia – totul sub o atentă supraveghere. Olaga și Tatiana și-au făcut debutul în societate, alături de Țar, la teatru și la concerte. Nu au întârziat cererile în căsătorie pentru fiicele Țarului, chiar și pentru Maria, cea de-a treia, încă prea fragedă, dar foarte admirată pentru fumusețea sa.

În perioada Primului Război Mondial, fiicele mai mari erau în floarea vârstei – Olga avea nouăsprezece ani, iar Tatiana împlinise șaptesprezece ani. În 1914, Țarul Nicolae și Țarina Alexandra au hotărât debutul oficial al primelor născute. Din păcate, a izbucnit prima conflagrație mondială, de aceea intrarea în societate a fost temporar abandonată, cele patru prințese au rămas în palatul familiei de la Țarskoe-Selo. Gilliard nota: «Ducesele au acceptat cu multă simplitate viața din ce în ce mai austeră de la palat ». Principala lor preocupare va fi aceea de a-și îngriji cu multă afecțiune părinții, de a le alina suferințele și neliniștea, înconjurându-i cu multă afecțiune.

În primăvara anului 1915, Țarul părăsește palatul și ajunge în Marele Cartier General. În pofida bolii sale, Alexei își va însoți tatăl, iar Țarina și fetele îi vor vizita din timp în timp. Prințesele s-au bucurat de această ocazie de a alunga monotonia unui trai auster și abia așteptau vizitele de la Mohilev pentru că puteau să facă mici vizite familiilor de țărani din zonă. Pierre Gilliard observa: «Simplitatea și spontaneitatea lor le fac să câștige inimile tuturor, fetele adoră să ofere bomboane micuților găsiți pe parcursul acestor mici plimbări».

Întreaga lor viață, Ducesele au fost tratate ca niște copii. Timpul maturizării lor s-a ivit pe fundalul izbucnirii revoluției bolșevice. În 1917, în Rusia țaristă, situația era una complicată. Războiul părea fără sfârșit, pierderile omenești erau considerabile, forțele statului erau slăbite. Poporul era înfometat și se cerea o nouă constituție. Când a izbucnit revoluția, la Sankt Petersburg, Ducesele erau doar cu Țarina și Alexei, la Țarskoe-Selo; Țarul era tot în Marele Cartier General.

În capitala imperială, armata pactizase cu revoluționarii și au instaurat un guvern provizoriu. Singure, departe de mulțimea dezlănțuită, Țarina și copiii ei au picat pradă bolii – au căpătat rujeolă. Nici nu bănuiau ce primejdii le mai așteaptă. Îndată ce-a sematul actul de abdicare, Țarul și familia sa au devenit prizonieri. Deși primeseră aprobarea de-a expedia copiii în Crimeea, la împărăteasa Maria Feodorovna, de unde-ar fi putut lesne părăsi Rusia, nici Ducesele, nici Alexei n-au vrut să fie despărțiți de părinții lor și le-au rămas alături în ciuda tutror pericolelor.

În anul 1917, fiicele Țarului deveniseră veritabile tinere femei., dar destinul crud a decis ca toate darurile cu care fuseseră înzestrate să nu fie fructificate niciodată. Cele patru mari Ducese, tinere, sănătoase și pline de viață aveau să înfrunte un final brutal. Chiar dacă au înfrunta cu seninătate acele ceasuri tragice, revoluția a pus capăt tuturor visurilor fiicelor Țarului. La 14 iulie, familia imperială a primit ultima slujbă bisericească, iar trei zile mai târziu, pe 17 iulie 1918, dimineața-devreme, întreaga familie imperială a fost asasinată în subsolul casei Ipatiev.

Câțiva ani mai târziu, Lili Dehn le descria,  în memoriile sale, pe fiicele Țarului: «Marile Ducese au ieșit brusc din copilărie și-au devenit “fete în floare”. Toate sunt frumoase, dar fiecare în alt mod, dar toate foarte frumoase. Nu-mi pot imagina ce ființe inumane ar putea ucide aceste făpturi fără apărare din acea casă a morții de la Ekaterinbourg. Frumusețea și blândețea ar fi trebuit să pledeze în favoarea salvării lor, dar dacă a fost ca ele astăzi să nu mai fie niciun alt  epitaf nu ar fi mai potrivit decât aceste cuvinte nemuritoare: “agreabile și frumoase în viață, inseparabile la moarte”».

Marile Ducese în 1914. De  la stânga la  dreapta: Maria, Anastasia, Tatiana  și Olga

Traducere și adaptare după: Ultimii RomanoviMarile Ducese.

Webcultura există cu ajutorul donațiilor cititorilor săi. Mulțumim!

Despre autor

Mădălina Dumitrache

| Facebook | De același autor

Cultura te îmbogăţeşte, te plasează pe o anumită ierarhie valorică, cu condiţia să fie dublată de inteligenţă şi de cei şapte ani de acasă. Licenţiată în Teatrologie-Filmologie (UNATC "I.L.Caragiale, Bucureşti) şi Pedagogie (Univ. Buc.), mă simt aproape de cei "săraci în arginţi, dar bogaţi în iluzii" ştiind că cea mai subtilă şi solidă formă de supravieţuire este CULTURA.

Comentează

Parteneri