Bine ai venit pe WebCultura

Din cuprins:

Noaptea în care îți poți găsi dragostea eternă

Povestea Paștelui

Privește-ți sufletul. Și apoi privește și sufletele celor din jur. Pentru că, înainte de toate, trebuie să găsești Lumina care...

Continuare...


Powered by

Noaptea în care îți poți găsi dragostea eternă

Sorin Tudorde @
23 June 2015

Susține și tu Webcultura! Pentru că, împreună, putem supraviețui ignoranței și ignoranților.

Mulțumim. (Vezi aici cine a donat până acum.)

Zece superstiții pentru Noaptea de Sânziene.

În fiecare an, între 23-24 iunie, în popor este sărbătorită Noaptea de Sânziene. Tradiția spune că atunci se deschid porțile cerului și lumea de dincolo vine în contact cu cea pământeană.

1. În Noaptea de Sânziene, ca și în noaptea de Crăciun, se spune ca animalele stau de vorba. Cine le pândește le poate înțelege graiul și poate afla multe taine.

2. Tot în această noapte se spune că, în mod magic, răsare floarea albă de ferigă, floare care aduce noroc celui care o va culege, înfruntând curajos duhurile care o păzesc. Cu ajutorul ei se vor putea citi gândurile oamenilor și se vor putea descoperi comori ascunse.

3. În noaptea de 23 spre 24 iunie, femeile merg în căutare de ierburi care vor fi folosite ulterior pentru vindecarea bolilor și pentru descântece. Aceste ierburi se duc întâi la biserică pentru a fi sfințite și “curățate” de influențele negative ale Ielelor sau Rusaliilor, zânele rele ale pădurilor. După acest ritual, ierburile vor fi numai bune de leac.

4. Dacă o fată aruncă un buchet de flori de sânziene prin ușa sau fereastra deschisă, atunci își va găsi în acest an ursitul. Alteori buchetul de Sânziene se pune sub pernă, căci, se spune, visele din această noapte se împlinesc.

5. O altă superstiție spune ca fetele care vor purta flori de sânziene în păr sau în sân vor deveni mai atrăgătoare și mai drăgăstoase .

7. În aceasta noapte se înconjoară casa cu făcliile aprinse pentru ca anul următor să fie mai bogat. În același timp, se fac puternice zgomote nocturne pentru a alunga duhurile rele.

sanziene8. Se spune că roua din Noaptea de Sânziene are proprietăți magice: fetele care vor să își afle destinul trebuie să se spele în zorii zilei de 24 iunie cu roua de pe flori. Totodată, se spune ca aceia care se spală cu rouă în zorii zilei de 24 iunie vor fi chipeși și supli.

9. Daca nu aveți un talisman norocos, cea mai ușoară metodă de a vă crea unul este să lăsați un obiect afară în această noapte. Roua care se depune pe el îi va conferi proprietăți magice, cu condiția să îl luați de afară înainte de răsărit.

10. Se spune că aceia care doresc ca iubirea lor sa nu piară vreodată trebuie ca în această noapte să se scalde împreună în apa mării. Astfel, spune tradiția. dragostea lor va fi eternă.

Despre autor

Sorin Tudor

| Blog | De același autor

Uneori, prin ochii mei, internetul se vede altfel. “Contentul” se numeste simplu, “continut”, iar “user generated” capata vagi conotatii pleonastice de vreme ce El, Userul, nu are incotro: trebuie sa-si fie Creator al propriei Vieti. Poate ca, intr-o zi, vom ajunge sa ne cunoastem mai bine.

Comentează

Paspartu

Parteneri

© 2010-2014 WebCultura.