Bine ai venit pe WebCultura

Din cuprins:

Nimicuri existențiale

Carnavalul de la Rio

O galerie de imagini de la ediția din acest an a Carnavalului de la Rio de Janeiro. Cel mai mare...

Continuare...


Powered by

Nimicuri existențiale

Nina Tărchilăde @
18 September 2017

Sunt dintre oamenii care au învățat să moară, trăind.

Nu știți cum e asta? Păi să vă spun eu… Să lași să te doară atât de tare viața și oamenii, încât, când te rănesc, să simți cum ți se umple sufletul de cenușă pâna la refuz. Cenușa aia înseamnă un fragment de moarte o parte din tine care se pierde lăsând în urmă un gol existențial.Când încrederea și speranța îți sunt făcute cenușă, treci printr-o moarte a spiritului. Și dincolo de literatură, în lumea lacrimilor adevărate, să știi să plângi până ți se stinge focul din aripi. Nu pentru că ar avea vreun sens într-o lume în care sensul înseamnă puterea din nepăsare, ci doar pentru că nu știi altfel, pentru că așa strâmb te-a croit cineva când te-ai născut. Iar când durerea trece dincolo de marginea limitelor omenești, în prăbușirea aia înspre haos, să rămâi mai om decât sunt mulți alții dintre cei care se socotesc puternici doar pentru că nu le pasă.

Nu trăim într-o lume în care să-i pese cu adevărat cuiva de sufletul celuilalt. Oamenii uită, calcă peste tine dacă se întâmplă să stai in vreun fel în calea intereselor lor, își iau hălci zdravene din sufletul tău dacă le pot fi folositoare la un moment dat și trec mai departe pierduți într-o cruzime de care nici măcar nu mai sunt conștienți. Mai sunt doar puțini nechibzuiți care au învățat să moară în numele iubirii, în numele umanității, în numele sincerității. Oamenii ăștia cu sufletul plin de fluturi, defecții aștia care-au învățat să zâmbească de dragul celorlalți chiar și când sunt sfâșiați pe dinăuntru, sunt cei care mai aduc puțină magie peste lumea seacă în care trăim. Inutilii aștia se întâmplă să scoată din tine pentru o clipă tot ce ai mai bun – să te facă să-ți amintești cum erai odată. Sau cum ai fi putut fi.

Nebunii ăștia care se risipesc în ceilalți murind câte puțin cu fiecare dezamăgire, cu fiecare bătaie de inimă pe care n-o aude nimeni, sunt luminoși și umani și buni și calzi. Dar mai e ceva de spus despre viața lor de nimic – e… atât de frumoasă! Pentru că, în trecerea lor inutilă, îi fac pe ceilalți să se întâlnească pentru o clipă, cu ei înșiși, cu partea cea mai frumoasă din sufletul lor. Pentru că, atunci când lumea se sufocă sub povara indiferenței, vine câte-un … nimic din asta muritor de serviciu, gata să-și pună sufletul chezaș doar ca să te convingă că iubirea există, că dăruirea de sine există. Și poate treci pe lângă el în grabă fără să-ți pese, poate râzi de nebunia lui – însă cântecul pe care îl cântă, îți va răsuna uneori în urechi ca un dor de tărmul pe care nu-l vei atinge niciodată.

Pentru că, unii trăind, nu-s în stare să aducă atâta bucurie pe cât aduc stingându-se încet… oamenii ăștia născuți dintr-o aripă de suflet. Și se repară singuri, își peticesc sufletul, zâmbesc și o iau de la capăt în lupta lor cu morile de vânt ale existenței, pentru că de povara lor nu se mai fac bine până la capătul timpului.

Despre autor

Nina Tărchilă

| Facebook | De același autor

Sufletul meu respiră prin cuvânt. Așa își traduce emoțiile cât să le înțeleagă și ceilalți, așa spune povești despre lumina și întunericul din el, despre viața asta trăită parcă între oglinzi paralele, ca într-un puzzle fără sfârşit. Dar cuvântul e doar povestea emoției - înaintea lui este întotdeauna bătaia aia in plus a inimii. Și totul este să o auzi atunci când se-ntâmplă cât să ai ce povesti!

    Comentarii
  1. ionca nina dobresvu

    Nu numai frumos....sincer, profund ...adevarat ! Si eu sunt asa ...tot Nina ma numesc ...parca as fi scris eu dar ma bucur c-ai scris tu ...

  2. Esti adevarata! Ai trait.

  3. Nina Tărchilă

    Da, am trăit ... simțind, am trăit și trăiesc vibrând. Viața e un cântec pe care-l cântă fiecare după propria percepție sufletească.
    Vă mulțumesc!!

Comentează

Parteneri

© 2010-2014 WebCultura.