Bine ai venit pe WebCultura

Din cuprins:

Nimic nu este mai fără de salvare decât un suflet care nu mai simte

Definiții

Zi de zi, în universul spiritului trebuie să cucerești lumea și să o iei de la capăt – iată marele...

Continuare...


Powered by

Nimic nu este mai fără de salvare decât un suflet care nu mai simte

Ramona Sandrinade @
30 January 2014

Împreună putem supraviețui ignoranței. Susține și tu Webcultura.

Ne puteți citi astăzi și mulțumită lor.

De la o vreme, ne îndepărtăm de tot. De familie, de copii, de părinți, de oameni, de societate.

Ascundem sub preșul indiferenței sentimente, emoții, trăiri, oameni, amintiri. Și sperăm. Sperăm că dacă le ascundem destul de adânc în noi, ele nu vor țipa de acolo. Ne vom lua cu treaba și nu le vom observa. Ne vom lua cu emisiunile superficiale și nu le vom vedea. Nu le vom auzi. Nimic nu le va mai scoate să ne răscolească. Dar mereu, mereu, ceva anume și neașteptat le scoate la iveală. Un chip. Un  gest. Un zâmbet. O întâmplare. O lacrimă. O voce. Acel ceva din noi care ne amintește că totuși suntem oameni. Copiii cuiva. Părinții cuiva. Prietenii altcuiva. Și… oameni “umani”!

Ieri, mergeam la cumpărături, iar lângă ușa magazinului pe care eu îl frecventez destul de des, stătea un bărbat degerat total. Era negru. Negru la mâini, negru la față, dar încă frumos la suflet. Oamenii treceau pe lângă el nepăsători. Nu cerea nimic. Nu vorbea. Doar stătea învelit în niște pături, pe o sacoșă plină de lucrușoare și privea departe. De undeva de la câțiva pași, o altă femeie a străzii s-a ridicat și a venit la el. A aprins o țigară găsită pe jos în drum către el, i-a pus-o între buze și i-a spus: “Ține, poate nu mai simți o clipă!”.  El a înclinat din cap și a zâmbit. Ea l-a mângâiat pe creștet și a dat din cap neputincioasă. Își freca mâinile în timp ce se întorcea la locul ei. Îi păsa.

Am început să plâng. Am intrat în magazin, i-am cumpărat ceva de mâncare, o pereche de mănuși, o căciulă și m-am rugat în gând pentru el și pentru mine… că nu am putut mai mult! Să îi ofer poate un loc cald. Un așternut undeva. I-am pus mănușile și căciula și i-am cerut iertare. Mi-a ținut mâinile în ale lui și a spus:  Mulțumesc! Nu cred că o să uit strălucirea ochilor și zâmbetul lui curând. Și nici nepăsarea unei societăți din ce în ce mai degerate de tot… Mai ales de credința în Dumnezeu și în inimile lor!

Și pentru că suntem la degerături… nimic nu este mai fără de salvare decât un suflet care nu mai simte. Sunt oameni care au nevoie de noi. Cu un gest firesc. Nu îi uitați. Tot a lui Dumnezeu sunt și ei, dar până acolo, au nevoie de noi.

suflet

(Pictură de John Glover)

Despre autor

Ramona Sandrina

| Blog | Facebook | De același autor

Unii cântă, alţii dansează step, iar eu scriu. Asta iubesc să fac. Textele mele sunt pentru toţi, dar asta nu înseamnă că toţi se vor regăsi în ele. La urma urmei, ele sunt ceva mai mult decât personal. Sunt carne din carnea gândurilor mele. Sânge din sângele sufletului meu. Spicuiri. Flash-uri. Emoţii, Fluturi. Zboruri. Căderi. Le-am adunat în cuvinte şi le-am dăruit.

    Comentarii
  1. stefania

    miscator si frumos spus

  2. Dana P

  3. Maricela

Comentează

Parteneri

© 2010-2014 WebCultura.