Bine ai venit pe WebCultura

Din cuprins:

Nevoia de singurătate

Sarkis Sarkissian: desene in creion

Un artist suedez de 23 de ani. Și foarte mult talent. Născut în Stockholm, pe 21 septmbrie 1988, Sarkis Sarkissian...

Continuare...


Powered by

Nevoia de singurătate

Sorin Tudorde @
15 July 2014

“Fără vaccinul singurătății, munca recade în semnificația ei originară: aceea a pedepsei meritate, după derapajul păcatului originar.”

Când văd cum arată ziua de lucru a unui tânăr de azi, mă întreb care mai poate fi bilanțul lui de viață. Activitatea lucrativă asfixiază în asemenea măsură intervalul diurn, încât «lucrativ» nu mai înseamnă nimic: e obținerea unui câștig de care nu se bucură nimeni, un câștig din care nimeni nu are nimic de câștigat. «Modelul» e, preponderent, occidental. Se practică frecvent o investiție maximă de muncă, pentru rezultate care nu se mai percep decât ocazional, în weekend, în vacanță, la pensie. Ai tot ce-ți trebuie, dar ești atât de istovit încât nu-ți mai trebuie nimic din tot ce ai. La orizont apare un tip de vitalitate care, paradoxal, subminează (sau amână) pofta de viață. Nu mai ai bucurii. Ai «satisfacții».

Reușita profesională intră în conflict cu bucuria de a trăi. Lipsa de timp (blestemul de a fi mereu «ocupat») suspendă, treptat, cel puțin două din componentele decisive ale unei existențe depline: singurătatea și răgazul.

Singurătatea e materia primă a reflexivității și a construcției de sine. «Dumnezeu – s-a spus – e ceea ce fiecare știe să facă cu propria sa singurătate.» Nu se poate trăi prin aglutinare, nu se poate supraviețui interior în condiția unei sociabilități perpetue. Sfârșești, inevitabil, prin a-ți pierde chipul, prin a deveni un ins statistic. Orice om are nevoie (chiar când nu-și mai dă seama) de episodul nutritiv al unei confruntări solitare cu adâncul și cu înaltul său, cu terorile sale, cu portretul său, cu unicitatea destinului său.

Nu întâmplător, în închisorile Chinei comuniste, una din torturile cele mai redutabile era anularea completă a singurătății: condamnatul era, clipă de clipă, însoțit (de fapt încolțit) de o prezență tăcută, dar tenace, o prezență programată să excludă orice posibilitate a intimității și a solilocviului.

Răgazul e valorificarea intensă a non-activității. E înlocuirea eficienței prin plăcere, savoarea decuplării, capacitatea de a te lăsa absorbit de respirația lumii, fără să i te opui, fără să intervii cu deprinderile proprii în metabolismul ei. De la gratuitatea hobby-ului până la experiența totodată subtilă și simplă a vidului, răgazul e recuperarea identității tale reale, neconjuncturale, eliberate de obligații, utilități și urgențe. O ieșire igienică, pe verticală, din registrul actualității. Cu alte cuvinte, un moment de libertate. Fără complementul răgazului restaurator și fără vaccinul singurătății, munca recade în semnificația ei originară: aceea a pedepsei meritate, după derapajul păcatului originar.”

Andrei Pleșu,
Despre frumusețea uitată a vieții

Nevoia-de-singuratate

(foto: Sarah Allegra; via)

Despre autor

Sorin Tudor

| Blog | De același autor

Uneori, prin ochii mei, internetul se vede altfel. “Contentul” se numeste simplu, “continut”, iar “user generated” capata vagi conotatii pleonastice de vreme ce El, Userul, nu are incotro: trebuie sa-si fie Creator al propriei Vieti. Poate ca, intr-o zi, vom ajunge sa ne cunoastem mai bine.

    Comentarii
  1. Lorette Zarin

    "Oeice singuratate are momentele ei de orgoliu..."

Comentează

Parteneri

© 2010-2014 WebCultura.