Bine ai venit pe WebCultura

Din cuprins:

Necuprinsul meu dor…

Din dragoste

Lungmetrajul “Din dragoste, cu cele mai bune intenţii”, scris și regizat de Adrian Sitaru, a fost selecționat în competiția oficială...

Continuare...


Powered by

Necuprinsul meu dor…

Ramona Sandrinade @
31 October 2014

O clipă… Cât să ajung exact acolo unde mi-aș dori acum să fiu!

Nu știu alții cum sunt, dar eu iubesc să închid ochii și să visez. Mult. Mi-ar fi plăcut să fiu destul de înțeleaptă ca să înțeleg matematica și fizica și să ajung astronaut. Să vizitez spațiul și să am acces la el mai de aproape. Dar pentru că nu am reușit asta, mi-am creat propriile pârghii care să mi facă visele posibile: gândurile.

Visez la un spațiu larg, nedefinit, plin de stele, de lumini și umbre unde să pot zbura. Unde să pot fi eu însumi. Unde să cadă toate granițele și condiționările.

Și mă gândesc. Mă gândesc din ce în ce mai des la faptul că oamenii preferă să definească tot. Să limiteze tot. Să pună totul între niște granițe unde ei simt o anume liniște și stare de bine. Oamenii limitează chiar și spațiul. Deși am putea beneficia de tot, noi ne creăm case, pereți, camere, drumuri. Îl delimităm.

Delimităm totul în jurul nostru pentru a ne conferi siguranță. Libertatea nu este siguranță. Libertatea a devenit doar un clișeu pentru care luptăm, scriem și cu care ne îmbătăm. Ea nu mai există decât ca o idee. Puțini sunt cei care o și aplică. Adevărul este că nu recunoaștem, dar ne place să ne amăgim cu tot și toate. În toate!

În realitate, ne delimităm spațiul chiar și atunci când murim. Trecem dintre patru pereți între alți patru pereți. Gândul însă, gândul este un “spațiu” pe care nu îl putem delimita orice am face. Și sufletul. Ambele sunt neîngrădite. Sunt haotice, dar în tot haosul acesta există o ordine firească. O liniște.

Uneori, oamenii nu mă pot înțelege. Alteori, nici măcar nici eu nu pot. Și… aștept un gând. Cel mai haotic dintre toate care să le aranjeze pe celelalte. Ca acum. Mă gândesc să îmi transform inima într-o rachetă și să cobor de pe orbită o clipă. O clipă… Cât să ajung exact acolo unde mi-aș dori acum să fiu!

Cine mai oprește o clipă Pământul ca să coboare alături de mine? Aici, până și muzica se aude mai frumos!

dor-necuprins

Despre autor

Ramona Sandrina

| Blog | Facebook | De același autor

Unii cântă, alţii dansează step, iar eu scriu. Asta iubesc să fac. Textele mele sunt pentru toţi, dar asta nu înseamnă că toţi se vor regăsi în ele. La urma urmei, ele sunt ceva mai mult decât personal. Sunt carne din carnea gândurilor mele. Sânge din sângele sufletului meu. Spicuiri. Flash-uri. Emoţii, Fluturi. Zboruri. Căderi. Le-am adunat în cuvinte şi le-am dăruit.

Comentează

Parteneri

© 2010-2014 WebCultura.