Bine ai venit pe WebCultura

Din cuprins:

Moștenirea

Filarmonica din New York permite publicului accesul la arhivele digitale

Filarmonica din New York și-a deschis recent arhivele digitale pentru marele public. Chiar dacă, la această oră, arhivele Filarmonicii nu...

Continuare...


Powered by

Moștenirea

WebCulturade @
10 March 2015

Împreună putem supraviețui ignoranței. Susține și tu Webcultura.

Ne puteți citi astăzi și mulțumită lor.

12 martie – 12 aprilie 2015, Sala Foaier, Muzeul Național al Țăranului Român.

A existat un moment în care am descoperit… da, acestea sunt cuvintele potrivite, am descoperit că am primit o “moștenire” incredibilă… asta te face să crezi cu adevărat că nimic nu este întâmplător. (Raluca Jurcovan)

mostenireaMuzeul Național al Țăranului Român vă așteaptă joi, 12 martie 2015, ora 18, la vernisajul expoziției Moștenirea, care va avea loc la Sala Foaier.

Expoziția se prezintă sub forma unei case vechi stilizate, o construcție de lemn în care sunt încastrate elemente de arhitectura deosebite vechi de cca. 150 de ani, ferestre și uși ale căror geamuri sunt pictate de pictorul iconar Raluca Jurcovan cu icoane țărănești pe sticlă.

Construcția este structurată în trei ateliere: atelierul țesătoarei – Rafira Jurcovan, atelierul cojocarului – Dumitru Sofonea și atelierul pictorului iconar – Raluca Jurcovan.

În ateliere veți putea admira țesături, ștergare, straie, pieptare din satul Drăguș, icoane tradiționale pe sticlă, fotografii și obiecte specifice interioarelor țărănești.

Pictorul iconar Raluca Jurcovan povestește:

Atunci când eram copil, bunicul meu Gheorghe Jurcovan, îmi istorisea mereu despre Drăgușul lui natal… oamenii și locurile ocupau un loc special în sufletul lui. Drăgușul este un sat etnografic care își mai păstrează tradițiile în ciuda trecerii timpului. În anul 1929, marele filozof, sociolog și estetician român, Dimitrie Gusti realiza în satul Drăguș, împreună cu o întreagă echipă de cercetători, prima campanie monografică.

Gusti și-a dorit să imortalizeze realitatea din Drăguș sub toate aspectele: viața socială, obiceiuri, ocupații, cutume, etnografie, tot ce se putea ști despre o comunitate. Toate acestea fac din satul Drăguș, unicul sat din România al cărui trecut, în toată complexitatea lui, a rămas pe peliculă. Echipa de monografiști a poposit în casa străbunicilor mei unde au și fost cazați.

Rafira Jurcovan, străbunica mea – țesătoare renumită în sat și Dumitru Sofonea, tatăl fiului cu același nume Dumitru Sofonea, cojocarul satului, au fost printre protagoniștii acestei cercetări ample realizate de către Dimitrie Gusti în întregul sat. În urma acestei campanii, Rafira Jurcovan și Dumitru Sofonea au fost invitați de nenumărate ori la Muzeul Satului în București pentru a etala creațiile lor.

Acum când ei au trecut la cele sfinte deja de mult timp, continuatorii moștenirii lăsate de aceștia sunt fiii, nurorile, nepoții și stranepoții lor. Despre păstrarea și continuarea moștenirii veți afla mai multe din filmul documentar realizat special pentru aceasta expoziție în colaborare cu Studioul Video Art al Ministerului Culturii.

Expoziția va putea fi vizitată la Sala Foaier, până pe 12 aprilie 2015, de marți până duminică, între orele 10 și 18. Intrarea este liberă.

Despre autor

Comentează

Parteneri

© 2010-2014 WebCultura.